sâmbătă, 12 martie 2011

Ghiocei din zăpadă cu petale de soare

Tura de o zi pe Caraiman s-a nimerit a fi într-o zi superbă de început de primăvară. Eram deja cazați în Predeal așa că nu a durat mult și am ajuns în Bușteni.

A treia locomotivă electrică a fabricii Schiel


Cu emoții (era ceva vânt pe platou și plecările au fost amânate) am luat telecabina până la Babele. Este varianta sigură pe timp de iarnă, deși, financiar vorbind, reprezintă un risc pentru buget.



La 2.200 m soare și zăpadă.


Aveam ca variante Vârful Omu sau Crucea. Am ales-o pe a doua, așa, ca avanpremieră la Brâna Mare a Caraimanului pe care vrem să o călcăm în această vară.



Nu ne grăbim, mergem încet, salutăm Coștila surprinzător de senină


și fotografiem tot ce mișcă sau nu pe platou.




Zăpada este înghețată și traversăm cu grijă văioagele întâlnite. Valea Prahovei și Munții Baiului s-au abonat la o ședință foto, dezvelindu-se în toată splendoarea lor. 












Ultima coborâre până la monument (ridicat cu sprijinul Reginei Maria spun unii sau datorită lucrătorilor feroviari după alții) ne pune prea mari probleme și ne hotărâm să ne oprim aici și să admiram de la distanță. Crucea a fost ridicată cu mari eforturi în memoria luptătorilor răpuși de Primul Razboi Mondial. Construită între anii 1926 – 1928 la altitudinea de 2.291 m chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă (pentru a fi vizibilă din oraș) a fost inaugurată pe 14 septembrie, de Ziua Crucii.




Inițial a fost iluminată cu ajutorul unui generator aflat în soclu, iar din 1939 a fost racordată la sistemul energetic național.


După o perioadă de întuneric, în 2004 instalația electrică a fost repusă în funcțiune. Și să nu uit, arhitecții au fost români : George Cristinel și Constantin Procopiu.



Ne întoarcem la Babele, salutând în trecere Sfinxul și coborâm în Bușteni.




Ne dăm seama că nu am mâncat și ne hotărâm să rezolvăm problema la Cascada Urlatoarea. Cu ani în urmă, pe aici circulau primele locomotive electrice din România folosite la transportul materialului lemnos către fabrica de hârtie. De aceea traseul care ajunge la Cantonul Jepi se numește „Schiel”. Cascada este parțial înghețată, dar asta nu ne deranjează.


Este încă devreme când ajungem înapoi în Bușteni, așa că dăm o fugă și la Castelul Cantacuzino. Proprietarul actual (de origine germană) l-a cumpărat de la ultima moștenitoare, l-a recondiționat și l-a redat circuitului turistic.


Deși este folosit ca locuință particulară, castelul poate fi vizitat. Când am ajuns noi programul se terminase, așa ca ne-am mulțumit cu fotografii de exterior.



Îl punem pe lista cu „de făcut”, trebuie să vedem și picturile superbe din interior, reprezentând domnitori români. Acestea au rămas neatinse de transformarea comunista fiind ascunse, inspirat, sub o pânză roșie.

Am revenit în Predeal un pic mai bronzați și ne-am tratat oboseala cu un somn adevărat pentru care îi mulțumim Pensiunii Medieval.



Aceasta a fost plimbarea de mărțișor, pe zăpadă cu soare.