marți, 16 iulie 2013

Soldatul, teracota și comoara







Cu timp și buget limitate de apropierea concediului (care sper să însumeze în acest an peste 2.000 de kilometri de România), dintre toate tentațiile din expoziții am ales Muzeul de Istorie al României pentru chinezăriile din teracotă, jad, bronz și porțelan.



 
Expoziția Comorile Chinei este una cu cei mai mulți vizitatori, cel puțin din cele văzute de mine. 
 
 
 
 Nu este ieftină (comparativ cu obișnuitele prețuri ale muzeelor românești), dar cei 25 de lei sunt mai ușor de dat decât cei 60 de la Antipa pentru "Corpul uman". 
 
 
Chinezăria mai este deschisă până pe 1 agust și merită văzută atât pentru exponatele sale inedite (ceva porțelanuri chinezești am mai văzut pe vremuri la Muzeul Colecțiilor de Artă) cât și pentru modul în care a fost realizata, semănând foarte mult cu ceea ce se întâmplă în lumea bună din vest.
 
 
 
 
 
 
 Informațiile sunt suficiente, având în vedere că nu prea suntem familiarizați cu istoria Chinei.
 
Tobă
În ultimul timp se pare că nici cu a noastră...
 
Muzicant
Muzicant
Muzicant
Muzicant
Pe scurt, fără a da prea multe detalii, ci doar atâtea cât să vă tenteze să o vizitați, mie cel mai mult mi-au plăcut pernele din ceramică (cum or fi dormind pe ele ? pentru mine definiția pernei este "moale, din puf"), monedele bătute la Isaccea, Tulcea,  pentru mongoli și chinezi și manuscrisul lui Nicolae Milescu cu "Descrierea Chinei".
 
Pernă
Oglindă
Pernă
Pernă
Modele de la Isaccea
Descrierea Chinei
 Soldații de teracotă (un arcaș, un vizitiu, un soldat obișnuit și un general) au arătat ușor stingheri în centrul expoziției.
 
Cal de tracţiune
Arcaș

Vizitiu și arcaș
Vizitiu
Soldat
Soldat
General
General
S-a încercat crearea atmosferei din mausoleul în care au fost găsiți printr-un fundal cu fotografii ale miilor de tovarași de arme. 
  
 
 
Multă migală în lucrătura chinezească, precizie în detalii, mai ales la vasele de bronz și sculpturile din jad.
 
 
 
 
Mi s-a părut a fi o idee bună includerea expozițiilor permanente în prețul biletului.
 
Brăţările dacice
Astfel, străinii pe care i-am văzut în muzeu au putut fi fermecați de tezaurul românesc.
 
Cloșca cu puii de aur
Iar unii erau mai interesați de brățările dacice și de cloșca cu puii de aur de la Pietroasa decât de secole de dinastii chinezești.
 
Coroana Regelui Carol I realizată din oţelul tunurilor turcești cucerite la Plevna
 
Manuscris dăruit de Regina Elisabeta Principesei Maria la căsătoria cu Principele Ferdinand
Coroana Reginei Maria
Caseta de argint care a adăpostit inima Reginei Maria 
Fotografierea fără blitz este permisă fără plata altei taxe.
 
Paravane de masă
La ieșire am vrut să fotografiez caietul cu impresii scrise în multe din limbile pământului, dar nu mi s-a dat voie. Greșeala mea, că am întrebat.
 
 
Soldații de teracotă vă așteaptă răbdători să le acordați câteva momente pentru a vă arata câte ceva dintr-o Chină așa cum nu știați că este.   

vineri, 12 iulie 2013

Cum sa faci palpitant un traseu frumos



De cele mai multe ori prin Sinaia suntem în trecere spre alte destinații, așa că ultimul traseu din zonă l-am făcut în urmă cu prea mulți ani ca să pot spune.
Având la pachet alte două lucruri interesante de văzut, cu o vreme anunțată drept capricioasă, am ales pentru week-end o reîntâlnire cu Stâna Regală și Piciorul Pietrei Arse și o premieră cu Franz Josef și Sfânta Ana.
L-am lăsat pe Pepito în grija jandarmilor montani și am pornit ușurel spre Poiana Stânii nu pe poteca din pădure (să-i spunem Aleea Regilor), amenajată pentru promenadă pe la începutul secolului XX, ci pe drumul forestier ce asigură accesul auto, drum ce pornește spre dreapta din șoseaua ce duce la Cota 1.400.

Joc cu miniature la Poiana Stânii
Cu excepția unor mici porțiuni, drumul este practicabil, chiar prea mult pentru gustul meu.


După nici 100 m de la desprinderea din șosea, pe drumeagul din stânga, trecând de barieră, am ajuns la Stânca Sfânta Ana.



Acolo se pare că a fost întemeiat primul așezământ monahal din zonă, ca paraclis pentru pusticii din munți, prin anul 1453. Paraclisul a fost folosit până in 1877, ultimul pustnic cunoscut fiind Inochentie.
Pe Stânca Sfânta Ana se poate practica alpinismul. În vârful ei se poate ajunge și pe o potecă ce suie pieptiș pe lângă apele pârâului cu același nume care a suferit, ca mai toate apele din zonă, lucrări de captare.
În timpul unor astfel de lucrări, executate în perioada ridicării Castelului Peleș, s-au găsit celebrele plăcuțe de aur de la Sinaia preschimbate în plumb de jocul istoriei.


Din lipsă de timp am lăsat explorarea pentru o altă dată și ne-am continuat drumul spre Poiana Stânii.


Aflată la 1270 m altitudine, Stâna Regală este locul în care îți poți umple sufletul cu frumusețea muntelui fără a depune niciun efort ci doar deschizând ochii.



Panorama asupra Bucegiului este una din cele mai frumoase pe care le-am văzut, întinzându-se până spre Crucea Caraimanului.



Probabil frumusețea a fost și motivul pentru care Poiana Stânii a făcut parte din domeniul regal, fiind un teriroriu al statului dat în administrare familiei regale.



Aici au existat grajduri cu până la 70 de vite și de aici a fost strămutată la Techirghiol bisericuța maramureșeană din lemn adusă de Carol al II-lea.


Fiind o destinație favorită pentru plimbări, Stâna Regală a devenit și loc de protocol, în apropiere fiind amenajate, în cinstea Împăratului Franz Josef venit în vizită în 1897 din imperiul ce pe atunci se întindea până la Predeal, un punct de belvedere și un loc de servit masa.


Cunoscute astăzi sub numele de Stâncile Franz Josef, cele două terase oferă o panoramă superbă asupra Văii Prahovei, de la Sinaia până la Bușteni.


Din păcate vremea capricioasă a început să-și arate fața, întâmpinându-ne cu tunete și fulgere și împingând spre noi nori negri și deși.



Cu părere de rău, după câteva fotografii făcute pe fugă, ne-am retras la adăpostul pădurii pentru masa de prânz.


Pe la ora 14 soarele a apărut cu putere determinându-ne ca, în ciuda întârzierii, să ne continuam traseul planificat.


Pornim pe bandă albastră și începem să urcăm în serpentine Piciorul Pietrei Arse.



Poteca prin pădure este în stare bună, ramurile dese ne apără de căldura soarelui așa că nici nu realizăm când ajungem la 1600 m.



Dăm cu ochii de o băncuță așezată special pentru a admira Valea Prahovei, Munții Baiului, Cota 1400 care se vede peste Valea Peleșului și traseul nostru ce se strecoară îmbietor pe sub Colții lui Nică.








Ne tragem sufletul cu ochii la fluturi, bondari, garofițe și clopotei și o pornim din nou la drum.





Însă nu urcăm mult și auzim din nou toba furtunii bătând dinspre Brașov.



Se văd și norii și în scurt timp începe să picure. Întindem pasul până la Colții lui Nică unde ne adăpostim sub niște brăduți.
Noroc că e ploaie de vară și în 10 minute soarele ne face iar cu ochiul.
Fără alte incidente ajungem pe platoul Bucegilor în apropiere cabanei Piatra Arsă. Câte amintiri și aici !
Se vede Coștila scăpată pentru un moment din îmbrățișarea aproape permanentă a norilor, apoi Caraimanul, Jepii Mici, Jepii Mari, cabana Babele, culmile Obârșia și Doamnele.
Ne întoarcem cu greu privirea de la atâta frumusețe și ne retragem spre Cota 1400, ocolind Vârful Furnica.
Viața pastorală se desfășoară în ritmul ei.
Badea ne-a suportat o vreme interesul, șezând rezemat în bâtă și cugetând la viața agitată pe care o duc oamenii ăia de-i trag chipul în poză. Și-a fluierat apoi dulăii și a coborât să-și întâlnească mioarele.
Indubitabil
Cu ochii pe ultima telecabină ce urca spre Cota 2000, ajungem pe pârtia de schi Târle pe care coborâm până la 1.400 m.
Într-un moment de voinicie renunțăm la coborârea cu telegondola (18 lei pentru amatori) și pe la ora 19 pornim pe drumul spre Sinaia.
Și ne ajung din nou capriciile vremii. La a treia strigare ploaia nu se mai mulțumește să ne amenințe discret ci se dezlănțuie în toată regula, devenind treptat aversă apoi potop, acompaniată de tobe și alămuri. N-au lipsit fulgerele și nici grindina. O așa revărsare de forțe nu am văzut de mult.
În stânga se vede Castelul Peleș
Suntem patru și doar doi norocoși cu pelerine așa că întindem pasul la maxim și trecem aproape în fugă pe lângă Stânca Sfânta Ana. Ajungem la mașină în stilul caracteristic al zilei : în momentul în care ploaie se oprește. Sinaia a avut de înfruntat și un vânt puternic care a doborât copaci și a rupt firele electrice. Prin pădure noi nu l-am simțit.
Ne-am schimbat, am făcut un pic de căldurică în Matiz și am creat o atmosferă intimă timp de două ore până am ajuns acasă.
În lipsa clasicei fotografii de picioare care a fost boicotată de vreme, călătorii de serviciu Ema, Mihaela, Gabi și Tibi vă salută cocoțați pe Franz Josef.



Traseul