Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.
Citiți, priviți, inspirați-vă, comentați.

joi, 26 septembrie 2013

Tam, tam, ram-tam-tam

După patru săptămâni și cinci proteste majore la care am participat, mă uit la bătătura apărută de la agitarea sticlei de plastic și încerc să înțeleg de ce deciziile întârzie.


Proiectul RMGC-ului nu stă în picioare din niciun punct de vedere, social, economic sau de mediu.
În plus, apariția unei legi mulată pe interesele unei companii private este abuzivă și reprezintă o încălcare gravă a câtorva legi, începând cu Constituția.
De partea cealaltă sunt oameni care își doresc să muncească pentru a-și putea întreține familiile.
Probabil că este foarte greu să judeci lucrurile, mai ales când stimulentele financiare ale companiei s-au infiltrat printre cercurile politice și de media.
Și totuși o hotărâre trebuie luată. Încep să cred că amânarea acesteia se datorează fie incompetenței factorilor de decizie, ceea ce este rău, fie disprețului cu care suntem tratați de aceștia, ceea ce este grav.
Haideți să facem un exercițiu de imaginație și să inversăm puțin rolurile.
Ce ați spune, domnilor, dacă mi-aș lua și eu 32 de colegi de facultate și ne-am bloca în Cabana Omu să protestăm că situația economică a țării nu ne-a permis să lucrăm în domeniul în care ne-am pregătit cinci ani de facultate ?
Au dispărut atâtea locuri de muncă în întreaga țară fără ca oamenii respectivi să primească mai mult decât "Mulțumim, ne-a făcut plăcere". Ei s-au descurcat. De ce ? Fiindcă au vrut.
Mergând prin țară și văzând oamenii și locurile spuneam despre cei mai puțin pricopsiți ,dar cu pământurile nelucrate că nu sunt îndeajuns de săraci. Da, nevoia te învață și probabil că la această lecție au lipsit cei ce își doresc minerit și atât.
Informațiile și comentariile din ultimele săptămâni m-au făcut să trec de la indignare la revoltă și apoi la calm. Da, ne putem opune proiectului și da, o facem frumos.
După ce am distrus patru pet-uri până acum, mi-am pregătit pentru duminică o jucărie nouă.
Tam, tam, ram-tam-tam.
Tam, tam, ram-tam-tam.

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Povestiri despre nord - 5 - Curiozități a la Cluj : de la Asclepios la Tărtăria. Sau invers

 
Că lung e drumul Clujului știe oricine, dar că în zi de marți e așa aglomerat am aflat-o noi când am încercat să ne găsim un loc de parcare, e drept, în centru. Cu harta în mână pentru a nu risca să ajungem acolo unde nu ne dorim, că ni s-a mai întâmplat pe aici, am poposit în Piața Unirii unde am așteptat vreo jumătate de oră să se elibereze un loc în parcare. Turiști sau nu, toată lumea avea treabă prin centrul orașului.
 
 
În Cluj doream să vedem două lucruri și până la urmă am vizitat trei, fără să pun la socoteală și piața, amenajată foarte frumos după cum puteți vedea și în panorama de 360 de grade pe care o găsiți pe banda din stânga, sub "Deschide ochii!". Ceea ce vă îndem și pe voi.
 
 
Prima dată am intrat în Biserica Sfântul Mihail. Mulți turiști, câțiva credincioși în trecere pentru o mică rugăciune, nelipsiții oameni cu probleme ce pot fi rezolvate cu banii tăi dacă ești milostiv.
 
 
Biserica este un monument de arhitectură gotică și are 70 m lungime și 80 m înălțime, fiind lăcașul de cult cu cel mai înalt turn din România.
 
 
În 1316 Carol Robert de Anjou a acordat Clujului o serie de libertăți și beneficii, acestea determinând ridicarea unei biserici parohiale.
 
 
Aceasta a fost ridicată pe etape (1316-1390 și 1410-1487) turnul fiind construit mai târziu, între 1511 și 1543.
 
 
Inițial fuseseră proiectate două turnuri. Construcția, ridicată în stil baroc, a avut de suferit în urma unui incendiu în 1744 și a unui cutremur iar în 1763 a fost demolată.
 
 
Actualul turn cu ceas a fost ridicat în stil neogotic în perioada 1837-1860.
 
 
De-a lungul vremii biserica a servit mai multor comunități religioase : luterană, calvinistă, unitariană și romano-catolică.
 
 
Johannes Nachigall și Anton Schuchbaner restaurează biserica în stil baroc, primul fiind cel care realizează altarul cu cei trei crai de la răsărit.
 
 
În aceeași perioadă a fost realizat și amvonul.
 
 
 
 
Altarul neogotic Fecioara Maria alături de Sfântul Ștefan și Sfântul Ladislau a fost realizat în 1873 de către Lajos Back, fiind premiat la Expoziția Mondială de la Viena.
 
 
În interiorul bisericii, în dreapta intrării, a fost construită capela Schleunig, dedicată Arhanghelului Mihail.
 
 
Printre evenimentele importante petrecute aici se numără investirea principilor Transilvaniei și botezul regelui Matia Corvin, născut la Cluj.
 
 
Singurul inconvenient este faptul că totul este scris în maghiară. Dacă tot este un obiectiv turistic, e drept, după rolul de lăcaș de cult, ar fi fost bine ca un mic istoric al bisericii și câteva informații să fie afișate în engleză măcar dacă în română este mai greu.
 
 
Prima farmacie din România a fost deschisă în Sibiu în 1494, însă pasiunea pentru prafuri, pastile și alte leacuri a fost mai mare la Cluj unde funcționează un muzeu chiar în prima farmacie din oraș.
 
 
În Casa Hintz, așa cum este cunoscută după numele ultimilor proprietari, în 1573 se deschidea prima farmacie de stat din Cluj care a funcționat ca atare până în 1752 când a fost închiriată unor farmaciști particulari.
 
 
În 1766 a fost renovată și tot atunci au fost realizate picturile murale, unice în România. Acestea reprezintă arborele vieții și cornul abundenței, fără să lipsească șarpele, simbol al medicinei.
În 1863 intră în proprietatea familiei Hintz iar la naționalizarea din 1949 devine o plăcintărie comunistă.
Pasiunea față de istoria farmaciei reușește să răzbată și în 1954 o echipă coordonată de Valentin Bologa, șeful catedrei de Istorie Medicinei și Farmaciei, reușește să deschidă aici un muzeu.
 
Muzeu Farmaciei, casa de pe colț
Muzeul face o scurtă trecere în revistă a medicamentelor folosite din cele mai vechi timpuri până în prezent, de la praful de mumie, cornul de cerb pisat sau diverse ierburi până la tonicele cu vin roșu care fac bine femeilor știți voi când.
În cea mai mare parte muzeul este plin cu recipiente de toate mărimile, formele și culorile, unele pictate manual, altele inscripționate cu denumirile latinești ale substanțelor din ele. Mai sunt cărți de specialitate, foarte vechi, precum și alte instrumente din arsenalul specific muncii de laborator : balanțe cu greutăți minuscule, spirtiere, pahare și eprubete, nelipsitele mojar și pistil, matrițe pentru confecționarea pilulelor.
 
 
Poate că toate astea ni s-ar fi părut un pic monotone dacă nu l-am fi avut ghid pe Domnul Radu Crișan care a știut să ne capteze atenția și să ne facă să zâmbim.
Din păcate nu am putut fotografia în muzeu (când am sosit turul deja începuse și ne-am grăbit să ajungem din urmă grupul, așa că nu am stat să achităm taxa de rigoare), dar Clujul este în drumul nostru așa că vom mai avea ocazia.
Muzeul merită vizitat, este deosebit, informațiile sunt inedite iar modul de prezentare este de nota 10, așa cum am mai spus.
 
 
Motivul pentru care am vrut să vizităm Clujul a fost însă Cabinetul de Curiozități, singura expoziție ce se putea vizita în Muzeul de Istorie a Transilvaniei, aflat în reamenajare. Și iată de ce.
Obiectele expuse fac parte din categoria considerată de colecționari drept curioasă, exotică sau inedită din mai multe motive : context incert de descoperire, controverse legate de vechime și funcțiune, materiale de realizare incerte sau însemnări și reprezentări nedezlegate.
 
 
Această modă a cabinetelor de curiozități a apărut în secolul al XVI-lea și este un fenomen specific european. Au rezistat sub forma colecțiilor particulare până în secolul al XIX-lea când au început să fie donate muzeelor de specialitate, fiind în multe cazuri nucleele acestor instituții. Obiectele expuse erau dintre cele mai diverse, singurul criteriu de grupare fiind originea lor : "Naturalia" erau obiectele zoologice, botanice și geologice, "Artificialia" erau obiectele de artă create de oameni și "Scientifica" erau instrumentele de măsură a spațiului și timpului.
Denumirea de "cabinet" provine de la locul în care erau adăpostite, în general fiind vorba de dulapuri speciale cu multe sertare.
Primul cabinet de curiozități cunoscut s-a înființat la Viena în 1553.
 
 
Cabinetul din Cluj adăpostește o aplică medievală cu reprezentări alchimice, vase gutti din epoca romană, amulete egiptene și obiectele pentru care aș fi mers și pe jos până la Cluj ca  să le văd : tăblițele de la Tărtăria și obiectul metalic descoperit la Aiud, cel despre care se spune că are proveniență extraterestră.
Cele trei tăblițe au fost descoperite în 1961 în timpul unei campanii arheologice condusă de Nicolae Vlassa. Două dintre ele sunt dreptunghiulare, una rotundă și ușor bombată și toate trei sunt decorate cu diverse semne. Cea rotundă și una din cele dreptunghiulare au perforații în partea superioară.
 
 
Așezarea preistorică de la Tărtăria este situată în apropierea zonei Zlatna, bogată în aur și cupru, zonă în care au fost atestate așezări neolitice aparținând culturilor Vinca, Turdaș și Zau.
Tăblițele de la Tărtăria au fost descoperite lângă osemintele unei femei în vârstă de 55-60 de ani. Pe lângă acestea au mai fost găsite o cupă, un vas de cult, idoli antropomorfi din lut ars, figurine din alabastru, o amuletă, un altar de mici dimensiuni și o brățară. Acest inventar i-a determinat pe specialiști să presupună că femeia, Lady of Tărtăria, în ciuda afecțiunilor coloanei vertebrale și a defectului de la piciorul drept, a avut un rol special în comunitate, fiind probabil preoteasă sau șaman.
 
 
Semnele grafice de pe tăblițe sunt considerate că aparțin unei forme de scriere pre-sumeriene. Scrierea dunăreană, cum a fost denumită, este cu peste 2000 de ani mai veche decât cea sumeriană iar specialiștii susțin că este primul sistem de scriere cunoscut în istorie.
 
 
Conform analizelor efectuate, tăblițele au fost realizate dintr-o pastă confecționată din argilă, nisip și var nestins, amestec folosit de obicei pentru confecționarea obiectelor utilizate în ritualuri sacre.
Funcționalitatea tăblițelor nu a fost stabilită cu exactitate. Ele pot fi amulete sau obiecte folosite în diverse ceremonii și ritualuri cu caracter magico-religios, de sacrificiu sau derulate în cadrul cultului fecundității și fertilității.
Această ultimă destinație este cea mai vehiculată deoarece tăblițele au fost găsite în mormântul preotesei și puteau face parte din recuzita magică.
 
 
Cred că nimeni din cei care săpau în cariera de nisip de lângă Aiud, pe malul Mureșului, nu și-a imaginat că într-unul din bulgării compacți de nisip excavați în 1970 se găseau oseminte și artefacte. Predate muzeului aceste surprize s-au dovedit a fi oase fosilizate de rinocer lânos și ... un obiect metalic cu o utilizare incertă. Acesta cântărea 2,3 kg și avea o formă trapezoidală cu două brațe posterioare și două perforații circulare care comunicau între ele.
Trimis în laborator pentru analiză, obiectul metalic înregistrat în inventar sub numărul P54478 i-a uimit pe specialiști : compoziția sa conținea aluminiu în proporție de 74,17%, apoi cupru, zinc, staniu, zirconiu, plumb, cadmiu, nichel, cobalt, bismut, argint, galiu și siliciu.
 
 
Până în 1983 nu s-a emis nicio ipoteză referitoare la acest obiect, însă Florin Gheorghiță cu a sa "Enigme în Galaxie" a stârnit furtuna, afirmând că obiectul are o proveniență extraterestră și că seamănă foarte bine cu talpa unui tren de aterizare. Aceste presupuneri se bazau pe faptul că aluminiul, produs în laborator în 1825 și industrial în 1883, nu putea face parte din componența unui obiect îngropat în nisip, lângă un rinocer, cândva în epoca omului de Neanderthal. Mai mult decât atât, compoziția chimică nu este una standard, pământeană, iar oxidului de aluminiu aflat pe suprafața obiectului i-ar fi trebuit mult mai mult decât 80 de ani pentru a se forma.
 
 
Aceste supoziții au fost combătute, afirmându-se că obiectul ar face parte dintr-un excavator, o sondă de foraj sau un aparat de zbor. Da, eventual pilotat de un rinocer lânos ...
 
 
Mie îmi plac poveștile și în același timp nu cred că Pământul este buricul Universului și nici că am apărut în galaxie printr-o unică și irepetabilă coincidență. Cu siguranță cineva mai există prin jurul nostru, mai aproape sau nu sau chiar pe planeta asta, într-un univers paralel.
Până la clarificarea acestor teorii și până la apariția dovezilor pro sau contra, mulțumesc curiozității mele care m-a dus la Cluj să-mi bag nasul în cabinetul de acolo.
 
 
Pentru că ne-am odihnit în piață, nu pot să nu amintesc de statuia lui Matia Corvin (Matei cum ne place nouă să-i spunem). Ei bine, grupul statuar din fosta Piață Centrală, actualmente a Unirii, a fost dezvelit în 1902 și îi reprezintă pe Matia Corvin și pe cei patru generali ai săi. Macheta statuii a fost realizată de Janos Fadrusz și Lajos Pakey și a obținut marele premiu al Expoziției Universale de la Paris.
Consiliul legislativ orășenesc a avut inițiativa ridicării statuii iar proiectul a fost finanțat prin subscripții publice.
 
 
Statuile din bronz au fost realizate la Budapesta și aduse cu trenul, apoi cu tramvaiul cu cai.
Pentru a rămâne în memoria clujenilor, Janos Fadrusz și-a dat chipul său generalului Ștefan Bathory, al doilea din dreapta lui Matia Corvin.
Cei patru generali sunt Blasius Magyar, conducător al renumitelor trupe de mercenari "Armata Neagră", Paul Chinezu, comite de Timiș, Ștefan Szapolyai, vicerege al Ungariei și Ștefan Bathory, voievod al Transilvaniei.
 
          



 

 
Matia de Hunedoara (Matei în Țara Românescă sau Mateiaș în Moldova) s-a născut la Cluj, la 23 februarie 1443 și a fost al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, descendent al cneazului valah Voicu și fost ban al Severinului, voievod al transilvaniei și regent al Ungariei. Mama sa, Elisabeta Szilagyi făcea parte dintr-o familie nobiliară maghiară foarte influentă. Cu ajutorul acestor relații, în urma unor lupte pentru conducerea regatului ungar, Matia, devenit Corvin după blazonul familiei, a fost înscăunat rege al Ungariei pe care a condus-o timp de 32 de ani, domnia sa fiind una din cele mai strălucite din istorie, Ungaria cunoscând cea mai vastă întindere.
 
 
Probabil că strămoșii valahi precum și stilul de domnie nu au fost pe placul aristocrației de rang înalt care a complotat cu soția sa Beatrice, aceasta fiind cea care l-a otrăvit cu plumb pe Matia Corvin, acesta murind de saturnism la Viena, în 1490.
După o jumătate de zi petrecută în Cluj recunosc, cu plăcere, că orașul poate fi nesuferit ca trafic și indicatoare, dar generos turistic.
 
 
Vizitați-l, vorbiți despre el, cercetați-i istoria. Vă veți simți așa cum ne-am sințit și noi : mai bogați.

marți, 10 septembrie 2013

Protestez, deci exist




Poate la început ne-au luat în joacă. Au zis că ieșim puțin și ne jucăm prin Piața Universității, ei se fac că nu ne văd și noi ne plictisim și plecăm în vreun club, cu cortul pe munte sau în mediul acela virtual unde, cică, socializăm.



Cred că seara de duminică i-a făcut să deschidă un ochi.


Doar atât pentru că încă nu ne privesc în față.



Au spus că nu știm ce vrem, că nu ne pasă de soarta minerilor care își doresc să muncească, au spus că este un protest periculos anti-sistem, că vom plăti desbăgubiri celor ce doreau să ne otrăvească, că nu avem o idee comună, că ne lipsesc liderii. Și ca să ne bage mințile în cap au început să difuzeze rmgc-isme cu medici care vor să ne vindece deși nu suntem bolnavi.



Și toate astea m-au enervat.



Eu personal m-am săturat să mă revolt în tăcere împotriva tuturor tâmpeniilor, hoțiilor, distrugerilor, mizeriilor pe care le trăim.
M-am săturat să merg la vot cu speranța că acesta poate nu-i atât de negru ca cel dinainte.
M-am săturat să-mi fie rușine de reprezentantul meu în parlament  care își schimbă opiniile după cum îi dictează interesul.

M-am săturat să circul pe drumuri proaste și să schimb trei rânduri de borduri pe sezon.

M-am săturat să văd gunoi pe stradă.
M-am săturat să văd cum se taie păduri.

M-am săturat să văd cum se construiesc microhidrocentrale în arii protejate.
M-am săturat ca mediul să nu fie protejat de ministerul care îi poartă numele.

M-am săturat să văd cum educația și bunul simț au început să fie excepții.

 


Conform unui calcul matematic simplu mie personal  îmi revin 0,0112016 km pătrați din țara asta. Pe aceștia îi vreau curați.
Așa că jos labele de pe România mea !