vineri, 27 mai 2011

Miros de hoinăreală

În fix o săptămână va începe aventura. Acum doi ani am început cu nordul Olteniei, am continuat cu cetățile dacice și am finalizat cu Ghețarul de la Scărișoara, Detunatele și Peștera Urșilor. Anul trecut concediul s-a axat pe Banat și Mehedinți, cu Dunărea la cazane, Herculane, Munții Cernei, Ponoare, Rudăria și Cheile Nerei.
Anul acesta ne vom avânta ... pe ape. Avem pe listă lacuri, cascade, chei și peșteri.
Sper să avem zile frumoase, la fel de magice ca dimineața de la Sarmizegetusa Regia, când păsărelele ne încântau auzul.

duminică, 15 mai 2011

Sus, sus, sus la munte sus, prin aer portocaliu

Am ales ca tura de inaugurare a sezonului de vară să fie în Piatra Mare unde ai mai multe variante de trasee de o zi, însă prima opțiune rămâne întodeauna Șapte Scări. Dacă nu cunoști muntele, aici începi să-l simți,  dacă ți-a intrat deja în suflet aici începi să-l iubești și ajungi să-l respecți.

Am pornit toți cinci și jumătate pe Valea Șipoaia admirând natura trezită de primăvară.
 
 
 
 

 Mai sunt și întârziați care  sunt ciufuliți de somnul de peste iarnă.




Apele susură, soarele strălucește.


  
„Eu sunt copilul munților și prin păduri m-avânt”
Domnul Guido

Trecem de cascadă


 și găsim cadrul perfect


 pentru o poză de grup.  


Pentru că nu ne grăbim și stăm să admirăm gândăcei și floricele suntem depășiți de grupuri care își continuă drumeția. Exodul către natură pare să capete proporții biblice.

Profitând de pauza de odihnă a celorlalți, reușim sa intrăm printre primii în canion. Deși afectat de viituri (revăd Șapte Scări după 4 sau 5 ani) traseul se poate parcurge în siguranță. Da, scara cea mare cu 33 de trepte tot se mișcă, dar, de la mic la mare, o străbatem fără emoții.

Îmi promit ca următoarea investiție să fie un aparat de fotografiat  mai performant care să-mi permită mai multă acțiune. Însă investiția se anunță pe termen lung.
 Ieșim din canion

 și ne continuăm traseul spre cabană.

  
Mormăitul apei printre stânci rămâne în urmă. 



Forța apei.



La primul petic de zăpadă obligatoriu poză.
  
 Reușim să ajungem la Cabana Piatra Mare (uf, lipsa asta de antrenament !) pentru pauza de masă. Eu prefer apoi odihna activă și mișun prin împrejurimi. Văd Brașovul de sus (la propriu), câteva câmpuri de rapiță (e galbenă până aici) și nu uit de Vârful Piatra Mare. Îl salut de astă dată de la depărtare, de la fereastra fostei cabane care a ars în 1991. În umă cu 21 de ani petreceam un sfârșit de săptămână excelent aici … 


Toata stima, E.K.E. Săcele, pentru contruirea cabanei actuale !

Ne pregătim de plecare, dar nu putem rata poza cu mascota. 

                                                                                                                                        
Pentru întoarcere alegem banda roșie a Drumului Familiar (care împreună cu banda galbenă care ne-a ajutat să străbatem cele Șapte Scări dă o tentă de portocaliu întregii expediții –  fără aluzii politice, așa mi s-a parut a fi ziua la culoare).



Salutăm un pui de urs … 







E nici chiar așa, era un chow-chow vesel și prietenos.



















Coborâm și ajungem la mașini. După mai urmează doar drumul spre casă unde ajungem obosiți si fericiți. Sau invers.

Salut trupa veselă din care am făcut parte și, țineți minte, este doar începutul.
Dragoș, Mihăiță, Mișu, moi, Dl Guido și Tibi 

Traseul din Piatra Mare