sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Amestec cald de iarnă prin pori de munte

În 2011 tura inaugurală a avut loc la Susai. După o călătorie îngrozitoare cu microbuzul (am rău de mișcare, dovadă că e ceva neclar cu urechea, aia în care sunt J ) ajungem în Predeal, de unde pornim bătrânește (adică încetuț) spre Cioplea.



Aici a apărut în ultimii ani un grup de vile care tinde a se transforma în cartier în toată regula. Lăsăm semnele civilizației (??!!) în urmă și ne continuăm drumul profitând de aerul curat.




Este o zi caldă de iarnă care îți arată brazi lăcrimând și ape înghețând.



Ajungem la Susai, cabană upgradată la rang de hotel și ne încălzim cu un pahar de vin cald. Bine, bine, cu două.

Pentru că tot ne-am așezat la masa uriașilor, admirăm Bucegii și martorii revelionului ce tocmai a trecut. În zare piscurile sunt înfofolite în haine de iarnă.





Ne îndreptăm către Clăbucet prin pădure, mânați de razele soarelui și întâlnim Sfânta Treime a Copacilor. Și pozele curg …  



Peste tot este pace. Deși stau față în față și se plictisesc reciproc de atâta vreme, astăzi nici Piatra Mare nici Postăvarul nu au chef de ceartă. Primul zâmbește discret, al doilea se preface a fi nepăsător.




Piatra Mare

















Postăvarul














 
Ajungem la Clăbucet (cel de sus, Plecare) la timp pentru o ultimă privire către Bucegi și Piatra Craiului.

Morarul și Bucșoiul
Caraimanul și Coștila
Piatra Craiului

Colții Morarului

Primim binecuvântarea de seară și, mulțumiți, coborâm (pe cablu) în Predeal.



Început de an bun să fie !