Dor de Bucegi ( drumeție din septembrie 2017)

 Pe când eram în facultate și cochetam cu Școala de Ghizi (care s-a schimbat în gașcă de mers pe munte), pentru a învăța culmile și văile altfel decât ca într-o litanie, le băteam cu piciorul. În Bucegi am avut parte de o serie de traversări de platou în toate direcțiile, recitând “Oboarele-Nucet-Blana-Lăptici-Cocora-Babele, Vânturiș-Colții lui Barbeș-Furnica-Piatra Arsă-Jepii Mari-Jepii Mici-Caraiman ”.  

 Partea ialomițeană a platoului era un pic mai simplă, văile având numele culmilor de la sudul lor. Abruptul prahovean era un pic mai complicat, singura vale arhicunoscută și pe care nu o uitam niciodată, fiind Valea Jepilor. 

 Pentru că ne învârteam mai mult în partea nordică a masivului, cam de la Piatra Arsă în sus, știam culmile sudice mai mult din povești. Cu siguranță că dacă aș fi fost pasionată de schi sau dacă drumețeam cu 40 de ani în urmă, Vârful cu Dor mi-ar fi spus mai multe. 

 Ei bine, pentru că îmi lipseau cunoștințele vizuale aprofundate legate de acest colț de Bucegi, am hotărât să-l străbat la sfârșit de vară, pentu că știam că merită.

 Am plecat de la Cota 1400 pentru că, deși nu sunt mare fan al creșterii accesibilității zonelor montane, nu pot să nu profit de ajutorul pe care îl oferă. 

 În plus, bucata Sinaia-Cotă parcursă pe șosea nu mi-ar fi îmbunătățit nicidecum calitățile și cunoștințele și, da, am parcurs-o o dată în coborâre, pe o ploaie năprasnică, venită ca din senin, care a avut, totuși, răbdare cu noi și nu s-a pornit când eram pe platou. 

Sinaia

 Am plecat pe drumul de vară marcat cu bandă roșie, urcând ușor până în apropierea Pietrei Turcului. De aici pornește spre stânga o potecă (punct roșu) care se strecoară pe la baza Colților lui Barbeș, ieșind în platou în Șaua Vânturiș. Căutând în hărțile mai vechi, nu am găsit acest traseu ca fiind omologat, cel mult figurând ca nemarcat așa cum este Brâul lui Răducu. 

Piatra Turcului

 Poteca este clară, bine marcată și, deși interzisă iarna, nu foarte greu de străbătut. Oscilează ușor pe verticală, fiind practic un brâu al Colților lui Barbeș ce străbate văile ce pornesc  de aici. Sunt convinsă că zăpada îți poate da de furcă și se poate scutura în capul tău când ți-e lumea mai dragă. 

  Orientarea sud-estică le expune mai mult la soare iar panta este suficient de înclinată încât totul să capete viteză într-un timp foarte scurt. 

 Ca o comparație, pentru cine nu le-a străbătut, seamănă foarte bine cu Valea Bucșoiului văzută din Take Ionescu, dar sunt mult mai înguste. 

 Unele din ele au nume pitorești (căutate și identificate la întoarcere, cu ochii în hărți) : Valea Dracilor, Vâlcelul cu Pietriș, Valea Lupului. 

 Majoritatea traseului se strecoară prin pădure, mai întâi de foioase și apoi de conifere, presupunând vreo două-trei încălecări de bolovani mai mari ce străjuiesc poteca.

 Panoramă nu prea, până întâlnim vreo două poienițe, a doua cu adevărat deosebită care îți oferă o frumoasă perspectivă spre Vânturiș, Păduchiosu (știți povestea Brașov-Păduchiosu ? nu ? o aflați la final) și drumul dintre ele care pleacă din Sinaia până în Șaua Dichiu. 

 Până aici am întâlnit multe scurmături ale porcilor mistreți, câteva hrănitoare cam dezmembrate (nu cred că se mai ocupă cineva de ele), o capră neagră care a așteptat să trecem pentru a coborî în fugă pe  o văioaga și niște păsări gureșe aflate în toiul unor jocuri.

     

 Vânturișul este cunoscut pentru salba de cascade, unele mai frumoase decât altele și la care pot ajunge doar cunoscătorii. O ascensiune completă din Sinaia nu se poate face fără mijloace ajutătoare (coardă) și fără minime cunoștințe de escaladă. 

 Totuși, drumeții obișnuiți nu trebuie să dispere, există o mostră mică și pentru ei. 

Un pic de odihnă

Bye, bye, poieniță

 Plecând din poiana minune, poteca parcurge ultima porțiune împădurită apoi urcă pieptiș spre platou. Ei bine, în stânga ei se află Lacurile Vânturiș. 

 Fiind la sfârșitul unei veri secetoase, noi le-am văzut sub formă de promisiune. Erau aproape secate. Sunt vizibile din traseu și se poate coborî până la ele.

Lacurile Vânturiș

 Ca de obicei când este vorba de cascade, chei sau alte frumuseți modelate de apă, sunt ușor de străbătut când apa este mică, dar cât farmec le lipsește. 

 Lacurile Vânturiș

 Așa că programați acest traseu după topirea zăpezii, când traversarea văilor de care v-am zis nu mai implică niciun risc iar lacurile își pot arăta adeverata frumusețe.

 În Șaua Vânturiș este intersecție de trasee. Punctul roșu pe care am venit continuă pe Valea Izvorul Dorului. Punctul galben pornește pieptiș spre Vârful cu Dor.

Valea Dorului

 Lăsând stâna în stânga, urmăm Izvorul Dorului. Poteca nu mai este clară, urmează ambele maluri ale văii, uneori fiind mai ușor de urmat chiar albia acesteia. 

Valea Dorului

 Zona este superbă însă îmi dau seama cât de neprimitoare și periculoasă poate să fie în anumite condiții meteorologice. Ca să revin la povești, am auzit destule despre turiști rătăciți pe aici pe ceață sau viscol, care au reușit să ajungă la cabană după ore întregi de luptă cu natura.

 Izvorul Dorului este limită de județ între Prahova și Dâmbovița.

Să vină iarna, zic

 Valea îngustă se termină într-o șa, nod de trasee. Este Valea Soarelui, zonă cunoscută schiorilor. De aici este vizibilă șoseaua ce urcă din Șaua Dichiu spre Piatra Arsă. În stânga pleacă traseul cruce galbenă ce coboară până la Cabana Bolboci, în față se continuă banda roșie ce traversează Șaua Lăptici și coboară la Padina. 

 Ne întoarcem spre est și parcurgem Vâlcelul Vârful cu Dor până la Cabana Valea Dorului. 

 Este o pustietate aproape nefirească. Sunt absolut sigură că undeva la nord, bucurându-se de vremea perfectă de munte, o hoardă de turiști ia cu asalt Babele, Sfinxul, Crucea Caraimanului, Vârful Omu. Pe aici suntem doar noi și câțiva câini care păzesc utilajele pentru pârtii și alte amenajări specifice iernii. 

 La cabană întâlnim vreo patru persoane, ale casei. Schimbăm două vorbe, bem un ceai. Iarna cred că este cu totul altă poveste. Nu știu cât de popular este acest domeniu schiabil, dar cu siguranță este mult mai animat decât în timpul verii.

 Vântul a început să sufle cu ceva mai multă putere. Ne hotărâm să urcăm spre Curmătura Dorului (marcaj comun cruce galbenă, bandă roșie) și să coborâm apoi spre Cota 1400. Planul inițial includea o ascensiune până la Masa Ciobanului sau chiar pe Vârful cu Dor, dar suntem ușor obosiți și vântul nu ne face viața mai ușoară. 

 Masa Ciobanului și Vârful cu Dor

 Lăsând în stânga Muntele Furnica, trecem pe lângă ruinele fostei Cabane Vârful cu Dor și ajungem la Piatra Turcului.

Piatra Turcului

 De aici avem panorama perfectă cu Munții Baiului, dar și cu ultimii turiști ce coboară de la Cota 2000. 

 Sunt câteva grupulețe ajunse sus cu telecabina sau telegondola care se întorc spre Sinaia după câteva serii de poze YOLA (= eu la …). Mulți nu sunt pregătiți cu adevărat de munte (încălțări, îmbrăcăminte). 

 Le respect cu moderație interesul pentru mișcare dar mi-ar plăcea să-și dorească să vadă mai mult, să fie mai  responsabili, mai relaxați și comunicativi și să răspundă la banalul salut și altfel decât uitându-se câș.

 La Cota 1400 avem parte și de un urs, nu foarte aproape și suficient de rapid alungat de câini.

 Nu știu ce legende se ascund sub Dor-ul prezent în vârfuri, curmături și văi în partea asta de munte, dar cu siguranță că trebuie să fie unele tare faine, după chipul și asemănarea locurilor.

Munții Baiului 

 Munții Baiului 

 Și pentru că v-am promis o poveste de cu totul altă natură și din cu totul alt loc și context, iată. Prin anii ’50 Brașovul a avut “șansa” de a-i fi schimbată denumirea în Stalin. În entuziasmul momentului s-a hotărât ca pe Tâmpa să apară numele marelui conducător, scris cu brăduți. Zis și făcut. Însă, ce să vezi. Cota 1000 din apropiere era cunoscută sub numele de Păduchiosul . De la “Stalin de pe Păduchiosul” la “Stalin păduchiosul” nu a fost decât un pas. Și multe hohote de râs.  

Detalii tehnice despre traseu aici

Primăvara cântă Cuca

  

 Era momentul pentru ceva nou, nici chiar noutate absolută dar pe aproape. Aveam nevoie de un loc mai puțin vizitat, mai puțin cunoscut, un loc care să aducă un plus major excursiilor noastre, care să rămână în amintire și să ne stimuleze pe viitor.

 Din păcate condițiile de drumeție sunt relativ limitate : de obicei ai maxim două zile la dispoziție, destinația trebuie să fie suficient de aproape ca să nu-ți petreci întreaga zi pe drum iar obiectivul să poată fi atins. Cu excepția munților în care nu am fost niciodată, Iezerul care stă în coasta Făgărașului și susține Piatra Craiului, era cel care se potrivea cel mai bine. 

 La Cuca am fost o singură dată, de un Crăciun în 1992, pe un ger cumplit, în care am atins temperatura minimă absolută pe care am simțit-o vreo data și nu prea m-am mișcat de lângă cabană.

 Am zis că era momentul să mă revansez și să fac din Iezer, Vârful Păpușa și Cabana Cuca trioul turei din aprilie.

 Ne-am strâns 10 plus două patrupede și am reușit să rezerv camera de 12 persoane. Fac din nou reclamă : Cabana Cuca este dog friendly. 

Vârful Păpușa la o zi însorită distanță

 Pentru că în timp drumul de acces s-a schimbat din potecă în forestier în toată regula, pentru a câștiga timp, am mers cu mașina până la cabană. Nu este ușor, am avut noroc de un an cu puțină zăpadă care nu a reușit să strice nimic. Nu recomand această variantă decât în situații impuse deoarece drumul de la Voina (unde se termină asfaltul ca pielea) până la Cuca este de o frumusețe aparte și nu durează mai mult de o oră și jumătate. Iar iubitorilor de camping le reamintesc că lângă cabană este loc și pentru corturile lor.

Pe drum

 Pentru rezervări este bine să sunați în cursul săptămânii când cabanierul coboară într-o zonă cu semnal. Nu veți găsi mâncare la cabană însă aveți la dispoziție o bucătărie utilată, inclusiv cu butelie (deși aveți și varianta sobei dacă sunteți nostalgici). Curentul electric este produs de panouri solare pe vreme bună și de un generator pe benzină în restul timpului. Dacă vreți lumină, benzina o aduceți voi. 

 Acestea fiind zise, după ce am dat binețe și ne-am luat în primire camera,  am pornit spre Vârful Păpușa, obiectivul nostru cu priveliște.

Sara

 Traseul pleacă de la cabană pe piciorul din stânga (Grădișteanu) și în prima oră urcă abrupt prin pădure. Când am ajuns la golul alpin, înierbat, am văzut primele raze de soare, blocate până atunci de desimea brazilor și primele brândușe din acest an au umplut poiana. 

 Brândușe

 Vremea, senină și destul de caldă pentru aprilie, ne răcorea ușor cu un vânticel ce avea să crească în intensitate de-a lungul zilei, fără a fi periculos. 

 Urcăm spre Șaua Grădișteanu din smoc în smoc de iarbă, de parcă am avea sub picioare un covor cu noduri. Panta ne face să suflăm mai greu și trebuie să fim atenți cum călcăm ca să nu ne accidentăm. Zona asta îți poate produce foarte ușor o entorsă dacă nu ești atent.  În schimb îți poți trage sufletul așezat într-un fotoliu moale și primitor. Cele două fețe ale fiecărui lucru …

 În sus și în jos

 Știți voi care este unul din chinurile mersului pe munte ? Psihologic vorbind. Să-ți vezi obiectivul (vârf, cabană sau ce o fi) toată ziua, să mergi și să mergi și să descoperi că mai e o vale de trecut, un pisc de cățărat, o șa de traversat, toate apărute ca surprize pe măsură ce parcurgi traseul. Un astfel de vârf este Păpușa care îți stă în coada ochiului stâng cât e ziua de lungă și pentru care ai de luptat. Se urcă aproape continuu, porțiunile de plat rezumându-se la câțiva metrii. 

Căldura zilei a înmuiat zăpada, dar nu este fleșcăială. Apa în plus s-a drenat și nu avem  probleme din acest punct de vedere.

 Încet, încet reușim să ne apropiem de vârf. După ieșirea în șa vântul ne cam suflă, dar încă este bine. Vremea nu dă semne că s-ar schimba ceea ce este minunat. Înaintea plecării am vorbit cu Salvamontul Argeș responsabil de această zonă pentru a avea siguranța unui traseu reușit. Mă temeam de zăpada, mare și proaspăt căzută. Ni s-a recomandat să observăm vântul care dacă bate cu putere poate să aducă niște nori care ne pot strica bucuria.

 Când aproape să spunem că am ajuns, traseul cotește ușor spre stânga, pe vârful Păpușa ajungându-se pe o variantă. Practic, de la cabană până în șa am urmat banda albastră și apoi pe cea roșie. Teoretic, banda albastră o însoțește pe cea roșie și se desparte de ea exact sub Păpușa pentru a te conduce până pe vârf, însă pe această porțiune nu am văzut niciun marcaj. Știam că pentru a ajunge mai avem de urcat o ultimă pantă. Reușim să o străbatem mergând un pic în stânga cărării deoarece erau formate câteva cornișe de zăpadă și nu aș fi vrut să ne creăm emoții degeaba.

Vârf cu Piatra Craiului și Bucegi 
 Vârf cu Iezer și Făgăraș 

 Sus pe Păpușa era cald, soare cu un pic de vânt, ceva zăpadă strălucind sub tălpile noastre. Iar când ridicai privirea abia de puteai să ții pasul cu priveliștea. 

  De unde să încep ? 
 De la cealaltă culme a Iezerului, cu vârfurile Iezerul Mic, Iezerul Mare și Roșu ? Cu Făgărașul din spatele lor și fruntea lui cu două dintre cele mai înalte vârfuri din țară, Moldoveanu (locul 1) și Viștea (locul 3) ? 

Iezerul Mic, Iezerul Mare, Vârful Roșu (sus) Moldoveanu și Viștea (jos)  

  

 Cu Piatra Craiului despărțită de Iezer doar de Dâmbovița și care se întinde leneș sub privirile noastre, lăsându-și coasta vestică la vedere cu bijuteriile numite Marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului ? 

Piatra Craiului /

 Cerdacul Stanciului /

 Marele Grohotiș 

 Sau cu Piatra Mare din spatele ei ? Sau poate, dacă ne concentrăm mai bine, cu Ciucașul ce se zărește în depărtare ? 

 Ciucaș (sus) Piatra Mare (jos)

 Cu Bucegii ornați de releul de pe Coștila ? 

 Bucegii și Coștila

 Cu sora lor mai mică, Leaota ?  Sau cu gâlma Măgurii Codlei care răsare moț în podișul Țării Bârsei ?

 Leaota (sus) și Măgura Codlei (jos)

 Vârful Păpușa a oferit cea mai bună și bogată panoramă montană văzută vreodată. Da, știu, sunt multe alte locuri extraordinare, dar nu am putut niciodată să văd atâtea masive muntoase dintr-un singur loc.

 Râușor în stânga și Sătic în dreapta 

 Am avut noroc de vreme bună și de vizibilitate, nu cleștar, dar destul de aproape. Pentru asta alesesem Păpușa și Păpușa se ținuse de cuvânt.

Panoramă din Vârful Păpușa

 Da, multe poze, de grup, de peisaj, de panoramă. Stăm pe vârf până când vântul ne cam spune că e timpul să o luăm din loc.

 Coborârea este mult mai ușoară și mai rapidă. În plus, suntem extaziați de cele văzute și nu mai simțim oboseală sau frig. Ne oprim sub Șaua Grădișteanu, în apropierea unei stâne și ne întindem la soare, ca șopârlele ieșite din hibernare. 

 Odihnă

 Pe lângă noi trece un grup numeros (aveam să aflăm că era Oxigenul care organizase o tură în zonă) însă apoape că nu deschidem ochii. Totuși, până la Cuca mai aveam de mers și a trebuit să ne desprindem din relaxare.

 Cabana ne-a primit cu căldură, la propriu și la figurat. Ne-am descărcat bagajele și ne-am pregătit masa. Am făcut o ciorbă de văcuță, bună-bună și ne-am încălzit cu un grog de rom cu mere, ușor cam dulce, dar fierbinte și binevenit după efortul de peste zi.

 A doua zi, duminică fiind, nu ne-am grăbit cu trezitul, dar nici nu am trândăvit mult pentru că după frumusețile montane naturale urma să vedem niște frumuseți antropice și gastonomice.

Prima oprire a fost la Mânăstirea Nămăiești. Fac o mică paranteză pentru a spune că totul în zonă are, mai devreme sau mai târziu, legătură cu Negru Vodă. Se spune că Nămăiești este cea mai veche mânăstire de maici din Țara Românească și că aici a fost descoperită, într-o peșteră, o icoană a Maicii Domnului. În peșteră, presupus lăcaș creștin încă de pe vremea romanilor și chiar templu dacic închinat lui Zamolxes, a fost ridicată biserica în secolul al XIV-lea și a fost menționată în hrisoave în timpul domniilor lui Radu cel Mare și Mircea Ciobanul (cam pe la 1500 – 1550). 

 Nămăiești

 Conform legendei, icoana a fost găsită de un cioban din vremea lui Negru Vodă :) în urma îndrumărilor primite în vis și se spune că este cea mai veche icoană din întreaga creștinătate, fiind pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Deși a suferit mult în timpul Primului Război Mondial, biserica este acum refăcută. Iar dacă vreți și argumente laice pentru a vizita Nămăieștiul, chiar vizavi de mânăstire este casa memorială a lui George Topârceanu, locuită timp de 8 ani de autorul baladelor vesele și triste.

 Corbii de Piatră

  Cea de-a doua oprire a fost la Corbii de Piatră, asta ca să păstrăm caracterul rupestru al vizitelor. Pentru a ajunge acolo am străbătut Câmpulung și apoi am mers vreo 30 km spre Curtea de Argeș, făcând dreapta la Domnești. Ca la Nămăiești și la Corbii de Piatră ansamblul rupestru s-a transformat din templu dacic în lăcaș creștin și apoi în mânăstire atestată documentar în vremea lui Neagoe Basarab, în 1512. Comuna Corbi este locul de baștină al Corvineștilor, existând aici ruinele castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan Corvin. Caracteristică unică în România, biserica săpată în stâncă are două altare, ambele ortodoxe, respectând tradiția bizantină a lăcașelor de cult rupestre din Capadocia care aveau două hramuri. Lângă biserică este săpată și trapeza mănăstirii (sala de mese) unde se spune că Neagoe Basarab judeca pricinile supușilor. De mare valoare este pictura, originală, realizată în stil bizantin în secolul al XIV-lea. Din păcate nu s-au realizat lucrări de conservare și restaurare, igrasia amenințând serios existența picturii. 

 Corbii de Piatră

 Frumusețea gastronomică ne-a așteptat în Câmpulung. Pentru cine nu știe, Iepurașul este cea mai vestită cofetărie musceleană. Nu știu ca Piteștiul sau Curtea de Argeș să se poată lăuda cu așa ceva, așa cum nici Rucărul, Branul sau Brașovul nu sunt trecute pe harta prăjiturilor. Pauza dulce a fost delicioasă și de asta aveam nevoie înainte de a pleca spre casă.

Noi

 Priveliști fără de opreliști, amintiri rupestre și un iepuraș dulce au fost, pe scurt, esențele lunii aprilie.

 Casetă tehnică : 

-Locație : Iezer-Păpușa 
-Punct de plecare : Cabana Cuca 
-Acces : DJ 734 asfaltat până la Cabana Voina, drum forestier accesibil aproximativ 4,5 km până la Cabana Cuca 
-Traseu : Cabana Cuca-Șaua Gradisteanu-Vârful Păpușa-retur 
-Grad de dificultate : ușor-mediu 
-Altitudinea minimă : 1.175 m 
-Altitudine maximă : 2.393 m 
-Diferență de nivel : 1.218 m 
-Lungime : 9 km 
-Marcaj : bandă albastră 
-Durată : 8 ore   

Și ruta din Viewranger