Dacă nu știați, Piatra Craiului este situată
în partea estică a Meridionalilor, constituind, cu Bucegii, una din cele mai
vizitate zone care, împreună cu grupa de
curbură a Carpaților, Ciucașul, Grohotiș, Neamțului, Baiului, Piatra Mare și
Postavaru, formează un nucleu al turismului montan. Craiul este de departe cel
mai impresionant masiv nu atât prin înălțimea sa cât prin dificultatea mai mare
a traseelor, dificultate datorată crestei înguste și pantelor foarte aproape de
verticală ce duc spre ea. Pe scurt, explicația profană este că întreg muntele
este un imens paralelipiped de calcar care sub acțiunea plăcilor tectonice s-a
înclinat, ridicându-și fața mai îngustă spre cer și lăsând-o pradă mofturilor
atmosferice, acestea erodând-o, subțiind-o și dantelând-o până în forma pe care
o vedem astăzi.
Piatra Craiului este vecina de peste culoar a Bucegilor și face legătura dintre aceștia și Făgăraș, cu o trecere prin liantul Iezer-Păpușa. În principiu, pentru a fi un as al Craiului, nu trebuie să te ai rău cu înălțimile, să ai echilibrul la tine și să nu te sperie niște lanțuri. Grohotișurile sunt bașca.
Piatra Craiului este vecina de peste culoar a Bucegilor și face legătura dintre aceștia și Făgăraș, cu o trecere prin liantul Iezer-Păpușa. În principiu, pentru a fi un as al Craiului, nu trebuie să te ai rău cu înălțimile, să ai echilibrul la tine și să nu te sperie niște lanțuri. Grohotișurile sunt bașca.
În toată această lume aparent aspră, dar de o
frumusețe fără egal, sunt trasee care pot fi făcute cu ochii închiși. Bine, nu
chiar închiși, ci ațintiți spre marcaje.
Principala poartă de acces este orașul
Zărnești. De aici te poți abate și pe fața estică și pe cea vestică. Tot de
aici poți pleca spre Plaiul Foii, celălalt punct important de urcare în Crai.
Tot de aici se poate ajunge în Iezer și apoi în Făgăraș, asta pentru cine își
dorește un traseu de anduranță ca strabatetea Meridionalilor de la est la vest.
Iar singura cabană aflată pe munte (și nu iau în calcul refugiile) este
Curmătura. Celelalte două cu titulatură de cabană sunt în coada masivului,
Garofița Pietrei Craiului și Cabana Dragoș Bejan. Sunt mult mai accesibile
decât Curmătura, fiecare din ele fiind situată la capătul unui drum forestier
accesibil cu mașini de teren dar care este de preferat a fi străbătut la picior
pentru că nu sunt lungi, cam o oră de mers, dar au o frumusețe aparte.
În noiembrie a fost să fie Craiul. Căutasem și
găsisem o pensiune în Zărnești care să ne primească și cu cățel și cu purcel.
Sâmbătă dimineață, nu chiar foarte devreme, ne-am lăsat bagajele și am pornit
spre Fântâna lui Botorog, parte de început a traseului nostru. Până aici, pe
jos, faci cam o oră, motorizat rezolvi problema în 15 minute. Parcare amenajată
nu este, însă sunt destule locuri prin preajmă unde îți poți lăsa mașina în
siguranță.
De aici începe urcușul prin pădure. Nu este
dificil, dar panta îți ia aerul cel puțin în prima fază, până te obișnuiești cu
ea. Poteca suie prin pădure în mici bucle. Sub frunze se simte piatra
calcaroasă a Craiului, așa că pășim cu atenție pentru că sunt zone unde mai fug
picioarele.
În general drumul prin pădure nu este
favoritul munțomanilor. De cele mai multe ori nu oferă vizibilitatea dorită.
Aceasta este arată cu zgârcenie, din loc în loc, prin poienițe sau alte puncte
de belvedere. Se spune că "mergi ca prostul". Nu susțin această
teorie, muntele nu înseamnă doar stâncă și vârf și, în fond, intodeauna trebuie
să străbați o zonă împădurită pentru a ajunge sus. Am făcut drumeții
extraordinare prin păduri pe drumuri forestiere care, în accepțiunea de mai
sus, duceau spre nicăieri. Însă orice drum prin pădure se sfârșește și de
obicei, când o face, te lasă cu gura căscată.
Când poteca de pe Padina lui Dănişor
câştigă suficientă înălţime, efortul depus este răsplătit pe deplin. Ajungem în
Poiana Zănoaga de unde putem vedea atât Piatra Craiului cât şi Bucegii. Norii
aleargă pe cer, vântul începe să se simtă (da, uite că e bună şi pădurea la
ceva) şi vremea dă semne că se grăbeşte spre o mică furtună.
Pentru masă ne căutăm un loc ferit. Ne aşezăm la poala unor brazi. Deranjăm o veveriţa care o tuleşte spre alte conifere ceva mă liniştite. După pauza de vreo 45 de minute ne strângem bagajele şi studiem cerul. Norii pufoşi s-au dus şi în locul lor s-au îngrămădit alţii cam negricioşi şi ameninţători. Soarele a pălit şi el. Este posibil să avem parte de ceva ploaie şi nu prea ne dorim asta.
De cele mai multe ori muntele îţi oferă
alternative la traseele pe care le faci. Este bine să ai habar că ele există şi
este ideal să le foloseşti în caz de nevoie. Planul iniţial era să urcăm pe
Piatra Mică dinspre Poiana Zănoaga şi să ne întoarcem pe acelaşi traseu având
în vedere că o coborâre în Şaua Crăpăturii era imposibilă în situaţia dată,
patrupezii nefiind totuşi capre negre. Ca back-up de vreme rea exista Curmătura
şi o întoarcere prin Prăpăstiile Zărneştiului, asta ca să spunem că am făcut un
circuit.
Ne hotărâm pentru varianta safe pentru
că este posibil ca, pe lângă efortul pe care l-am mai avea de făcut, să fim
prinşi de ploaie. Iar această situaţie nu sună prea bine.
Pentru masă ne căutăm un loc ferit. Ne aşezăm la poala unor brazi. Deranjăm o veveriţa care o tuleşte spre alte conifere ceva mă liniştite. După pauza de vreo 45 de minute ne strângem bagajele şi studiem cerul. Norii pufoşi s-au dus şi în locul lor s-au îngrămădit alţii cam negricioşi şi ameninţători. Soarele a pălit şi el. Este posibil să avem parte de ceva ploaie şi nu prea ne dorim asta.
 |
| Bucegi |
 |
| Piatra Craiului |
Lăsând cu nostalgie Piatra Mică pe care
o punem la loc pe lista cu de făcut, pornim spre Curmătura. De aici traseul
pare o joacă. Mergem prin pădure aproape pe curbă de nivel şi nici nu de dăm
seama când ajungem. Cabana plină. Tineri cu chitări, ce frumos (aveam să aflăm
la întoarcere că din grup făcea parte şi una din fetele gazdei noastre). Ne
alegem o masă afară unde putem sta liniştiţi pentru a ne savura ceaiul.
Vremea s-a schimbat. Soarele nu mai străluceşte, aerul s-a făcut mai de toamnă, dar avem noroc şi nu vedem niciun strop. Creasta este învelită în nori şi ceaţă şi mă gândesc că nu ne-ar fi fost tare comod pe vârf mai ales fără bucuria panoramei. Ne mai lălăim puţin şi facem poza de grup fără de care nu se poate termina nicio excursie.
Vremea s-a schimbat. Soarele nu mai străluceşte, aerul s-a făcut mai de toamnă, dar avem noroc şi nu vedem niciun strop. Creasta este învelită în nori şi ceaţă şi mă gândesc că nu ne-ar fi fost tare comod pe vârf mai ales fără bucuria panoramei. Ne mai lălăim puţin şi facem poza de grup fără de care nu se poate termina nicio excursie.
Este un pic cam târziu aşa că o luăm din
loc. Iniţial pe drumul forestier, apoi o cotim direct spre Prăpăstiile Zărneştiului.
Nu ştiu cât am fi ocolit dacă păstram drumul şi prefer să ne mişcăm mai vioi pe
traseul din pădure. Traseu care, de altfel, nu este foarte lung şi nici
dificil. Este mai puţin alunecos decât cel pe care am urcat şi asta datorită
stratului mai mic de frunze uscate.
Ieşim pe lângă Cotul Pisicii exact la
timp, adică pe lumină. Nu ne-a luat mai mult de 2 ore cu tot cu pauze. De aici
ne trebuie doar răbdare şi picioare bune. Drumul trece pe lângă Cheile Pisicii
apoi intră în zona principală a prăpăstiilor.
Nu cred că există pe undeva o listă a
tuturor filmelor făcute prin aceste locuri. Dacă nu mă înşel, Mărgelatu a
trecut pe aici şi nu este singurul. Zona este impresionantă.
Drumul arată
bine şi mă gândesc că în aceste condiţii nu va trece mult şi vom putea ajunge
la Curmătura cu orice tip de maşină. Nu îmi doresc asta, deşi ghearele astea
înfipte în munte sunt de ajutor. Exemplul cel mai banal este diferenţa între a
începe un traseu în Buşteni sau de la Gura Diham. Deşi uşor, acel drum îţi
mănâncă din timp cel puţin o oră şi câteodată asta poate să conteze foarte
mult. Din păcate nu putem petrece pe munte atât cât ne-am dori şi încercăm să
profităm cât mai mult de ce avem la dispoziţie.
Până la Fântâna lui Botorog mai avem ceva de mers. Nu suntem foarte obosiţi, dar nici proaspeţi şi ne mişcăm mai încet. Seara apare parcă de nicăieri şi dintr-odată ne
trezim în beznă. Nu e
noapte s-o tai cu cuţitul şi avem nişte lanterne iar ceea ce ne ajută cel mai mult este calcarul pe care călcăm. Drumul este acoperit cu pietre albicioase care reflectă ceva
din lumină şi astfel
ne deplasăm fără probleme.
Distanţa de la maşini până
la pensiune o parcurgem cât
ai clipi. Ajungem, ne îmbăiem, mâncăm şi
ne aşternem la
vorbă. În scurt
timp ne ducem rând
pe rând la culcare.
Nu avem program a doua zi, dar
aerul curat ne-a făcut mult mai vulnerabili în faţa somnului.
Duminică, pentru că nu ne grăbim nicăieri, nu avem deşteptătorul setat la vreo oră. Mâncăm, ne strângem bagajele şi dăm o fugă la Plaiul
Foii. Nu este foarte schimbat faţă de ultima
vizită. Nu mai sunt caii, dar acum este aproape iarnă.
Şi pentru că tot a
venit vorba de iarnă, surprinzător pentru
noiembrie, pe creste nu se
vede zăpadă.
Stăm pe terasă şi bem un ceai. Nu avem voie cu însoţitorii patrupezi. Câteodată este frustrant, mai ales când ştii că
nu s-ar întâmpla absolut nimic dacă un câine ar
intra într-o pensiune sau cabană. Îmi pare rău să o spun, dar am găsit mai multe reţineri în locaţiile
mai izolate şi inferioare din punct de vedere al
dotărilor sau confortului. Nu ştiu dacă este o problemă de
mentalitate a oamenilor de acolo, o comoditate în gestionarea spaţiilor de cazare sau pur
şi simplu de accesibilitatea locului şi
de vadul pe care îl are printre turişti. Mă aşteptam ca oamenii care trăiesc pe munte să fie mai permisivi
sau înţelegători. Ştiu că se poate
şi altfel.
În fine, cine doreşte să-şi
plimbe patrupedul o poate face, poate cu un pic
de efort suplimentar însă întodeauna acesta va merita.
Timpul zboară şi tot uitându-ne
la creasta Craiului nici nu ne dăm seama că trebuie
să o luăm din loc şi să ne
ducem spre case. S-a făcut mai frig, probabil norii din ziua precedentă, care ne-au ameninţat şi ne-au
deturnat din traseul
spre Piatra
Mică, şi-au vărsat pe undeva picăturile reci. Nu se vede nici acum zăpada, semn de o iarnă întârziată (şi pentru că povestesc toate astea în plină primăvară, pot spune că lipsa precipitaţiilor s-a simţit
profund, Valea Prahovei, cu mici excepţii, traversând
cel mai prost
sezon de schi din ultima perioadă).
Un noiembrie blând cu o Piatră a Craiului primitoare.
So sweet !
Caseta tehnică :
- Locație : Piatra Craiului
- Punct de plecare : Fântâna lui Botorog
- Acces : DJ 112G , Zărnești-Peștera, parțial asfaltat
- Traseu : Fântâna lui Botorog - Poiana Zănoaga - Cabana - Curmătura-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog
- Grad de dificultate : ușor
- Altitudine minimă : aproximativ 850 m
- Altitudine maximă : aproximativ 1.450 m
- Diferență de nivel : 600 m
- Lungime : 10,5 km
Caseta tehnică :
- Locație : Piatra Craiului
- Punct de plecare : Fântâna lui Botorog
- Acces : DJ 112G , Zărnești-Peștera, parțial asfaltat
- Traseu : Fântâna lui Botorog - Poiana Zănoaga - Cabana - Curmătura-Prăpăstiile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog
- Marcaj :
* bandă galbenă Fântâna lui Botorog - Cabana Curmătura,
* punct galben Cabana Curmătura- Prăpăstiile Zărneștilor, * bandă albastră Prăpăstiile Zărneștilor -Fântâna lui Botorog
- Durată : 6 ore (fără pauză de masă și de ceai) - Grad de dificultate : ușor
- Altitudine minimă : aproximativ 850 m
- Altitudine maximă : aproximativ 1.450 m
- Diferență de nivel : 600 m
- Lungime : 10,5 km
