Până atunci o recapitulare mică nu strică.
După 2009 a sosit anul 2010, un pic mai ploios, dar care ne-a cadorisit cu cea mai frumoasă nuanță de albastru (
Podul lui Traian, construit de Apolodor din Damasc între anii 103-105 pentru a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei.
Castrul roman Drobeta si Muzeul Regiunii Portilor de Fier
Ceatea medievala Drobeta a fost zidită de Regatul Maghiar în anul 1233 ca punct strategic împotriva Țaratului Bulgar de Vidin, prin transformarea fortăreței Severinului ridicata de Ladislau I (în jurul anului 1050).
A fost cucerita in 1524 de Soliman Magnificul, care va ordona distrugerea, pietrele de rezistență fiind folosite la întarirea altor cetăți otomane.
Vor rămâne în picioare câteva ziduri de incintă, urmele fundațiilor celor șașe turnuri și un perete de 12m înalțime din donjon (Turnul lui Sever).
Mânăstirea Vodița, întemeiată in 1372 de Sfântul Nicodim, este cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar și totodată primul asezământ monahal din țara noastră administrat autonom.
Biserica de lemn a Manastirii Vodita
Manastirea Vodita
Mânăstirea Sfânta Ana (Orșova) a fost ctitorită de ziaristul Pamfil Șeicaru ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că l-a ocrotit în timpul luptelor din 1916. Scăpând cu viața din explozia unui obuz, a ridicat mânăstirea chiar în acel loc de pe Dealul Moșului, stabilindu-i hramul Sfintei Ana, dupa numele mamei sale.
Campionii
Tabula Traiana este o placă memorială de 4 m lungime și 1,75 m înălțime ce comemorează finalizarea drumului militar roman. Este amplasată pe partea sârbească cu fața spre malul românesc.
“ Împăratul (…) Nerva Traian (…) investit de patru ori ca Tribun, Tatăl Patriei, Consul pentru a treia oară, excavând roci din munți și folosind bârne de lemn a făcut acest pod”
Decebalus Rex înalt de 40 m si lat de 25 m. Statuia regelui dac va fi cea mai mare din Europa: are cu doar 6 m mai puțin decât Statuia Libertății, cu 8 mai mult decât monumentul lui Christos din Rio de Janeiro și 10 peste înalțimea legendarului Colos din Rhodos.
Pe urmele lui Hogaș
Munții Mehedinți
Răcoare în Godeanu
Câmpul de lapiezuri - Ponoare
Se spune că Necuratul, îngropat de Dumnezeu în peștera din apropiere, a încercat să iasă și acestea sunt urmele ghearelor sale.
Se spune că Necuratul, îngropat de Dumnezeu în peștera din apropiere, a încercat să iasă și acestea sunt urmele ghearelor sale.
Lacul Zaton, format de apele pârâului cu același nume, după ce acestea străbat Peștera Ponoare.
Sfântul Nicodim a blestemat aceste locuri deoarece nu a fost lasat sa ridice o mânăstire și de atunci, în aceste ape nu trăiește nicio viețuitoare.
Podul lui Dumnezeu, monument natural, unul dintre cele trei poduri de acest fel din lume, singurul circulabil.
Legenda spune că Dumnezeu a facut acest pod pentru ca Sfântul Nicodim să poată traversa pârâul Zaton, în drum spre Tismana.
Cerna
Izvorul lui Munk
Valea Cernei
Grota cu aburi
Pestera Hotilor (Haiducilor) este renumită prin multitudinea de inscripții de pe pereți, unele datând din secolul al XVIII-lea. În peșteră au fost descoperite obiecte și unelte primitive din epoca paleoliticului. A fost loc de refugiu și ascunziș al hoților în decursul epocii moderne.
Crucea Albă de pe Muntele Domogled (Munții Mehedinți).
O legendă ne povestește că un tânar, dorind să-și dovedească dragostea față de iubita lui, a vrut să cucerească Vârful Domogled, dar vrăjit de frumusețea Văii Cernei, a pășit în gol.
Din alte scrieri putem afla că această cruce a fost ridicată în memoria unui ofițer care a luptat sub comanda Generalului Dragalina și care a fost ucis mișelește în timp ce traversa un pod spre Herculane.
Vila Elisabeta, singurul monument istoric în curs de restaurare. În 1887, Împărăteasa Sissy a locuit aici pentru câteva zile.
Hercule
Roata morii se-nvârtește …
Am ajuns in Rudăria. Localitatea, redenumită “Eftimie Murgu” in 1970, sat natal al revoluționarului pașoptist, este cunoscută datorită morilor de apă, odinioară peste 40, din care au rămas 22, restaurate și funcționale.
Morile sunt în proprietatea comunității fiind construite și apoi exploatate și întreținute, în sistem asociativ, de mai multe familii care își păstrează și azi calitatea de rândași.
Cum se numesc ?
Cheile Rudăriei
Cheile Rudăriei
În Caraș-Severin
La confluența dintre Beușnița și Bei, marcată printr-o serie de mici cascade, se află Lacul Ochiul Beiului, cu un diametrul de circa 20 m și adâncimea de aproape 4 m.
Apele au o transparență aparte, o culoare albăstruie și, lucru curios, nu îngheață niciodată.
În lac se afla un izbuc care împrospătează apele lacului și face ca apa lui să aibă o temperatură egală și vara și iarna. Mai mult, vara apa poate avea în jur de 3- 4 grade, iar iarna, temperatura apei ajunge și la 8 grade peste zero.
Un bei tânar a fost la vânatoare pe aceste meleaguri. Ajuns în Poiana Florii a văzut o frumoasă fată din satul Potoc ce își păștea oile. S-au îndrăgostit unul de altul. Beiul venea deseori s-o întâlnească pe ciobaniță. Cum a aflat tatăl beiului de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă. În grabă, a trimis un călau să omoare fata ce îi sucise mințile fiului său.
În apărarea fetei a sărit beiul îndrăgostit, dar și-a găsit iubita înjunghiată în locul unde acum este izvorul Beușniței. S-a luptat din toate puterile iar în luptă a pierdut un ochi. În locul în care a căzut acesta a apărut lacul ce-i poartă numele. Beiul a vărsat multe lacrimi din care s-a format izvorul care alimentează lacul.
Legenda spune că apele spumoase ale cascadei nu sunt altceva decât voalul de mireasă al păstoriței
Cascada Beușnița
Cascada Beușnița
Cheile Nerei, unele dintre cele mai lungi din țară, se întind pe o lungime de 22 km, între localitățile Sasca Română și Șopotul Nou (Munții Aninei-Munții Locvei). Sunt stăbătute de o potecă turistică dar parcurgerea lor necesită traversarea Nerei direct prin apă.
Cheile au fost săpate în stâncă de Nerganița, o fata de boier preschimbată în apă de o zână care a vrut să o ajute să-și găsescă iubitul, un pădurar zidit de tatăl fetei intr-o peșteră.
Prima locomotivă
Pe urmele lui Buster Keaton
Inconfundabil : România !