 |
Se făcuse noiembrie și era cazul să pornim în drumeție. Aveam o zi la dispoziție și o idee despre cum să-ți petreci timpul în mod plăcut, vizitând un loc ce sare în ochii tuturor munțomanilor, dar necălcat de noi niciodată. Și, în plus, după plimbarea din octombrie în Munții Baiului realizată în condiții vitrege, meteorologii anunțau una din cele mai frumoase zile de toamnă.
Cel mai cunoscut moțoțoi al Țării Bârselor, de altfel cel mai vizibil de pe oricare munți din zonă te-ai afla, este Măgura Codlei. Parcă unui dromader îngropat cumva în depresiunea Brașovului i-a rămas afară cocoașa care s-a îmbrăcat apoi cu păduri, ieșind și mai mult în evidență.
Fiind aproape de Brașov, Măgura se putea preta la o excursie de o zi. Așa că, deși plecați un pic cam târziu din București, pe la 11 o porneam în traseu, alimentați cu niște clătite excelente.
Pentru a ne cocoța pe moțul Codlei, am ales traseul marcat cu triunghi roșu, care părea cel mai scurt și relativ lipsit de surprize.
Am pornind urcând pe Strada (cum altfel) Măgurii, continuând apoi cu cea a Vulturului de pe care am ieșit la prima ramificație de trasee, făcând stânga pe lângă niște case aflate în construcție (eu știu, posibile pensiuni de succes dacă turismul nostru va reuși să-și găsească steaua călăuzitoare).
Pentru o bună bucată de vreme am fost însoțiți de două triunghiuri, cel roșu despre care am pomenit și unul albastru ce avea aceeași destinație, dar care făcea un ocol pe la Cetatea Neagră, moștenire a cavalerilor teutoni care au ridicat-o undeva pe la 1200, alături de alte fortificații pentru a proteja “Drumul Sașilor” care lega zona brașoveană de Sibiu. Dar cum scopul nostru era vârful și cum cetatea se rezumă în prezent doar la câteva ziduri, scăpate de la distrugerea tătărească ce a avut loc pe la 1350, nu ne-am abătut de la varianta aleasă.
Fac o paranteză ca să remarc că, în mod surprinzător, zona Codlei este mult mai prezentă pe hărțile turistice decât aș fi crezut. Am văzut că sunt destul de multe trasee marcate ce pornesc din localitate și care par a fi bine întreținute. Adevărul este că polii atracțiilor munțomănești înconjoară Măgura Codlei și, din păcate, aceasta rămâne pe locul doi al opțiunilor de drumeție, total nemeritat.
Urcușul începe chiar de la primii pași însă numeroasele puncte de belvedere îți fac drumul mult mai ușor. Inițial, ai la picioare Codlea, Biserica Evanghelică distingându-se clar printre clădiri.
Apoi imaginea se schimbă și apare la orizont Brașovul sprijinit de Tâmpa. Pentru ca mai târziu să descoperi Bucegii în depărtare.
Se străbat zone de pădure mixtă, foioase și conifere, întretăiate de drumuri forestiere sau de numeroase poteci nemarcate, știute de localnici.
Triunghiul nostru este vizibil și nu avem probleme cu orientarea. În plus, direcția ne este foarte cunoscută : trebuie să mergem … în sus.
Măgura Codlei este The Top al Munților Perșani și deși măsoară aproape 1.300 m (1.292 mai exact), o ascensiune presupune parcurgerea unei diferențe de nivel de vreo 700 m în 5 kilometri de traseu. Adică foarte asemănătoare, păstrând proporțiile, cu un urcuș pe Valea Jepilor. Ei, nu vă gândiți că trebuie să escaladați Everestul, însă este mai dificil decât te-ai aștepta. Și uite de ce.
După aproximativ o oră și jumătate de mers, poteca își schimbă caracteristicile. În primul rând solul nu mai este cel prietenos din pădure ci unul stâncos, acoperit cu multe frunze, mușchi, pământ. Apoi înclinația devine considerabilă. Priveliște nu mai ai, cu excepția copacilor, crengilor și rădăcinilor lor care, dacă mai aveai nevoie de ceva care să te încurce, fac această treabă cu brio. Și cum totul se petrece pe o față umbrită, adaugă și suficientă umezeală care să schimbe totul în patinoar. Când începi să urci totul îți pare controlabil până în momentul în care vrei să-ți tragi sufletul și constați că nu te poți opri căci o iau picioarele la vale. Apoi începi să obosești , dar urci cu disperare că poate găsești o zonă mai plată,cât de mică, unde te poți odihni. Ei bine, nu prea găsești decât când este foarte târziu și mai ai doi pași și ai ajuns în vârf. Și un gând îți bântuie prin cap și te lovește în țeastă : trebuie să și cobori de aici !
Traseul poate fi un coșmar pentru nepregătiți (și aici includ de la echipament la condiție fizică și plăcere de mers pe munte) așa că vă rog să nu subestimați Măgura Codlei pentru că nu merită. Deloc!
Descrierile astea nu trebuie să vă umbrească plăcerea de a vizita cel mai înalt vârf al Munților Persani. Mi-a plăcut și am savurat fiecare moment al drumeției. Am avut parte de o zi superbă (o mare parte din timp am stat în tricou, în noiembrie, pe munte) și de niște tovarăși de potecă de excepție.
Cine ajunge în vârf este răsplătit nu cu o priveliște minunată (pe care ai avea-o dacă nu ar exista copacii) ci cu toată România. Stâlpul care marchează cei 1.292 m are o formă inedită și este, cu siguranță, subiectul principal al fotografilor ajunși până acolo.
Ne refacem forțele cu o masă rapidă, fără să ratăm desertul cu dedicație : Măgură pe Măgură.
Coborârea ne ia cam la fel de mult timp, cel puțin în prima parte, în zona cu probleme. Nu vreau să insist mai mult decât am făcut-o, spun doar că bețele de trekking te scot din foarte multe belele. Cam din toate.
Cum nu ne-am propus o tură de viteză și cum deplasarea noastră este întreruptă de nenumărate ori de sesiuni de fotografii, reușim să parcurgem ultima jumătate de oră din traseu în întuneric, luminați doar de frontale. Avantajul nostru : de sus, noaptea, Codlea arată incredibil !
Cam pe la ora 6 și ceva, spre jumătate, suntem la mașini. Ne schimbăm și ne întărim puțin cu câte o clătită, asta ca să sfârșim ziua așa cum o începuserăm.
Pe scurt, Măgura Codlei este un vârf al contradicțiilor. Deși pitică, este cel mai înalt punct al Munților Perșani. Pare foarte accesibilă, dar te așteaptă cu surprize și ai mult de muncă pentru a o cuceri. De pe oricare alt munte din împrejurimi o poți vedea, de pe vârful ei nu vezi decât cerul.
De aceea vă sfătuiesc ca niciodată să nu dați deoparte posibilitatea efectuării unei drumeții prin locuri mai puțin populare. Știu că ți-ar lua o întreagă viață să străbați toate potecile Bucegilor și că aceștia îți oferă peisaje de vis și momente unice, însă este bine ca, din când în când, să guști și altceva pentru că dacă nu o faci nu vei afla cât de mult îți pot plăcea astfel de locuri. Ineditul poate amplifica senzația de aventură. Curiozitatea îți este răsplătită iar mândria de a bifa încă un munte pe care ai pus piciorul îți va șterge oboseala sau eventualele momente mai puțin plăcute. Sau le va preschimba în cele mai frumoase amintiri.
Cam așa arată traseul nostru pus pe hartă iar link-ul vă dă posibilitatea să aflați mai multe amănunte, inclusiv prin descărcarea track-ului GPS.
