Ciudată mai este și vremea
asta !
În iarnă cu chiu cu vai am reușit să ajungem într-un week-end la munte, într-o pauză de zăpezi și viscole
apoi toată primăvara am privit ba la ploi, ba
la frig, ba la un pic de soare, dar, vorba c ântecului, știi, numai “în zilele care se termină-n i”.
 |
foto Ema
|
Cu o prognoză meteo favorabilă și cu mult chef am plecat sâmbată spre Piatra Mare căci așa s-a votat.
 |
foto Călin
|
Pentru alternanță am hotărât să urcăm pe Drumul
Familiar până la cabană și să coborâm spre Dâmbul Morii prin Canionul 7 Scări.
 |
foto Eliza
|
Se dau : 13 capete, 30 de picioare și două cozi. Se cere : care a fost coeficientul de oboseală atins de
Ravi și Sara ?
 |
| foto Eliza |
 |
foto Mihaela
|
În premieră, grupul vesel a
fost însoțit de două urecheate de 6 luni, beagle de proveniență și răsfățate prin
formație.
 |
foto Mihaela
|
Dacă apar în unele
fotografii vă rog să mă credeți că s-au depus eforturi
considerabile pentru a fi prinse de obiective.
Am plecat în traseu în jurul orei 10, ținând banda rosie, fără pericol de sufocare.
 |
foto Călin
|
Drumul este ușor, se urcă în serpentine și aproape nici nu îți dai seama cand treci de intersecția cu poteca
ce duce la Prăpastia Urșilor și ajungi în Poiana Baciului.
 |
foto Mihaela
|
Iar de aici până la cabană abia de ai timp să mănânci un măr.
 |
foto Ema
|
La Piatra Mare, ca de obicei, multă lume.
 |
foto Eliza
|
Grupuri
mai mici sau mai numeroase împărțeau Poiana Stânii de Piatră și aproape toate erau la masa de
prânz, lucru pe care l-am făcut și noi.
 |
foto Eliza
|
Cum însă perfecțiune nu există, puținul soare ivit după stropeala pe care am prins-o în pădure, nu a ținut mult.
 |
foto Eliza
|
Norocul nostru a
fost că am apucat, ușor pe fugă, să mâncăm. Fuioare de ceață se ridicau dinspre Săcele și Ciucasul ne trimitea valuri de nori care au acoperit mai
intâi ruinele fostei cabane, apoi Șura de Piatră și în final ne-au cuprins și pe noi și am început să simțim picăturile mari ale unei ploi ce
s-a grăbit să devanseze prognoza, ce anunța dușul undeva pe la ora 15 când deja am fi fost pe coborâre.
 |
| foto Călin |
Ne-am refugiat în cabană unde am fost
primiți cu purcel și cățel. Noroc că niciunul din noi nu a avut probleme claustrofobe căci înghesuială mai mare pe metrul pătrat rareori
am văzut.
Din păduri și de pe vârfuri au sosit alți temerari
care s-au adăpostit pe sub steșini și uite așa, cabana Piatra Mare a început să semene cu un ciorchine.
 |
| foto Mihaela |
Povestea
a căpătat
o tentă dramatică
atunci când a apărut
grindina. Nu mare, nici foarte deasă,
dar prezentă, fapt care a scăzut simțitor
temperatura. Dar dinspre Brașov
ne zâmbea soarele.
 |
| foto Mihaela |
După vreo oră, poate un
pic mai mult, de precipitații de tot felul, am scăpat de capricii și, pe un soare timid, am început să coborâm spre
canion, pe bandă galbenă.
Ud și alunecos, traseul a fost un
pic mai dificil decât ne așteptam,
fiindu-ne destul de greu să ne strecurăm printre pietre și rădăcini sau noroi.
 |
| foto Călin |
Urecheatele
noastre au început să scâncească a oboseală și să fie din ce în ce mai nehotărâte asupra variantei optime de
coborâre. Însă un beagle rămane un beagle, adică inteligent și, constrâns de împrejurări, ascultător.
 |
| foto Ema |
Cu indicații (Sara nu pe acolo, Ravi vino pe aici), cu vorbă dulce și zăhărel (Hai, iubita, mai e puțin, după prima curbă ajungem la drum și de acolo e ușor) am reușit să le determinăm să coboare cele câteva sute de metri diferență de nivel.
 |
| foto Ema |
Zona este de vis. Mult verde, mult, mult verde, sincer așa îmi închipui eu că arată pădurile
elfilor. Liniștea, ciripitul păsărelelor, susurul pâraielor, aerul atât de curat,
toate ne-au făcut să uităm de ratarea
urcării pe vârf.
 |
| Pădurea elfilor - foto Călin |
În amonte de canion ne-am despărțit în două grupuri, unul alegând varianta
ocolitoare, punctul roșu, pentru a evita coborârea scărilor ținând cățeii după ceafă.
 |
| foto Călin |
Varianta nu pune probleme,
presupune parcurgerea a două pante, ușor dificile în condițiile meteo
ale momentului. Știind canionul și aproape simțindu-l în partea
dreaptă am ajuns cam în 15 minute
la punctul de întalnire.
 |
| foto Călin |
Canionul 7 Scări este una dintre cele mai
frumoase pledoarii în favoarea muntelui. Este
accesibil, situat la vreo oră de Dâmbul Morii, este
spectaculos căci te strecoară printre doi
pereți de stâncă în susur de apă cristalină de munte, este sigur fiind proaspăt reamenajat și, cel mai important, îți ridică mult procentul de adrenalină, ceea ce, în fond, te face să trăiești.
 |
foto Ciprian
|
Reamenajarea
lui l-a ținut închis aproape tot sezonul anul
trecut, a costat în jur de 300.000 lei și a fost realizată de orașul Săcele, prin Regia Locală a Pădurilor, cu ajutorul unor
organizații ecologiste și de turism și a multor voluntari. În prezent se
percepe o taxă de 10 lei pe adult și 5 lei
pentru copil pentru urcare, coborârea fiind interzisă, probabil de teama aglomerării.
Însă nu
cred că în timpul
săptămânii sau spre sfârșitul
zilelor de week-end vă trage cineva de urechi dacă mergeți
pe contrasens, în fond puteți
plăti taxa și
pentru o coborâre.
 |
| foto Mihaela |
Regrupați la poalele canionului, cu zâmbete pe buze, ne-am îndreptat spre
Dâmbul Morii unde ne aștepta un
soare promițător.
 |
foto Mihaela
|
Un moment de respiro apoi sus în masini și repede spre casă, după o zi petrecută altfel.
Cât de bine ar fi ca excepție să fie zilele de monotonie citadină iar normalitatea
să însemne prieteni, natură, liniște și bucurie.
Bravos gașcă, chapeau !
 |
foto Mihaela
|
