Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

miercuri, 4 iunie 2014

Munte, munte, noi venim !



foto Ciprian

Ciudată  mai este și vremea asta ! 



foto Călin

În iarnă cu chiu cu vai am reușit să ajungem într-un week-end la munte, într-o pauză de zăpezi și viscole apoi toată primăvara am privit ba la ploi, ba la frig, ba la un pic de soare, dar, vorba c ântecului, știi, numai “în zilele care se termină-n i”.


foto Ema

Cu o prognoză meteo favorabilă și cu mult chef am plecat sâmbată spre Piatra Mare căci așa s-a votat. 


foto Călin

Pentru alternanță am hotărât să urcăm pe Drumul Familiar până la cabană și să coborâm spre Dâmbul Morii prin Canionul 7 Scări.


foto Eliza

Se dau : 13 capete, 30 de picioare și două cozi. Se cere : care a fost coeficientul  de oboseală atins de Ravi și Sara ?

foto Eliza

foto Mihaela

În premieră,  grupul vesel a fost însoțit de două urecheate de 6 luni, beagle de proveniență și răsfățate prin formație. 


foto Mihaela

Dacă apar în unele fotografii vă rog să mă credeți că s-au depus eforturi considerabile pentru a fi prinse de obiective.



foto Eliza

Am plecat în traseu în jurul orei 10, ținând banda rosie, fără pericol de sufocare. 


foto Călin

Drumul este ușor, se urcă în serpentine și aproape nici nu îți dai seama cand treci de intersecția cu poteca ce duce la Prăpastia Urșilor și ajungi în Poiana Baciului. 


foto Mihaela

Iar de aici până la cabană abia de ai timp să mănânci un măr.

foto Ema

La Piatra Mare, ca de obicei, multă lume. 


foto Eliza

Grupuri mai mici sau mai numeroase împărțeau Poiana Stânii de Piatră și aproape toate erau la masa de prânz, lucru pe care l-am făcut și noi.

foto Eliza

Cum însă perfecțiune nu există,  puținul soare ivit după stropeala pe care am prins-o în pădure, nu a ținut mult.


foto Eliza

Norocul nostru a fost că am apucat, ușor pe fugă, să mâncăm. Fuioare de ceață se ridicau dinspre Săcele și Ciucasul ne trimitea valuri de nori care au acoperit mai intâi ruinele fostei cabane, apoi Șura de Piatră și în final ne-au cuprins și pe noi și am început să simțim picăturile mari ale unei ploi ce s-a grăbit să devanseze prognoza, ce anunța dușul undeva pe la ora 15 când deja am fi fost pe coborâre.


foto Călin
Ne-am refugiat în cabană unde am fost primiți cu purcel și cățel. Noroc că niciunul din noi nu a avut probleme claustrofobe căci înghesuială mai mare pe metrul pătrat rareori am văzut.

Din păduri și de pe vârfuri au sosit alți temerari care s-au adăpostit pe sub steșini și uite așa, cabana Piatra Mare a început să semene cu un ciorchine.


foto Mihaela


Povestea a căpătat o tentă dramatică atunci când a apărut grindina. Nu mare, nici foarte deasă, dar prezentă, fapt care a scăzut simțitor temperatura. Dar dinspre Brașov ne zâmbea soarele.


foto Mihaela


După vreo oră, poate un pic mai mult, de precipitații de tot felul, am scăpat de capricii și, pe un soare timid, am început să coborâm spre canion, pe bandă galbenă.

Ud și alunecos, traseul a fost un pic mai dificil decât ne așteptam, fiindu-ne destul de greu să ne strecurăm printre pietre și rădăcini sau noroi. 


foto Călin


Urecheatele noastre au început să scâncească a oboseală și să fie din ce în ce mai nehotărâte asupra variantei optime de coborâre. Însă un beagle rămane un beagle, adică inteligent și, constrâns de împrejurări, ascultător. 


foto Ema

Cu indicații (Sara nu pe acolo, Ravi vino pe aici), cu vorbă dulce și zăhărel (Hai, iubita, mai e puțin, după prima curbă ajungem la drum și de acolo e ușor) am reușit să le determinăm să coboare cele câteva sute de metri diferență de nivel.


foto Ema


Zona este de vis. Mult verde, mult, mult verde, sincer așa îmi închipui eu că arată pădurile elfilor. Liniștea, ciripitul păsărelelor, susurul pâraielor, aerul atât de curat, toate ne-au făcut să uităm de ratarea urcării pe vârf.


Pădurea elfilor - foto Călin

În amonte de canion ne-am despărțit în două grupuri, unul alegând varianta ocolitoare, punctul roșu, pentru a evita coborârea scărilor ținând cățeii după ceafă. 


foto Călin

Varianta nu pune probleme, presupune parcurgerea a două pante, ușor dificile în condițiile meteo ale momentului. Știind canionul și aproape simțindu-l în partea dreaptă am ajuns cam în 15 minute la punctul de întalnire.


foto Călin

Canionul 7 Scări este una dintre cele mai frumoase pledoarii în favoarea muntelui. Este accesibil, situat la vreo oră de Dâmbul Morii, este spectaculos căci te strecoară printre doi pereți de stâncă în susur de apă cristalină de munte, este sigur fiind proaspăt reamenajat și, cel mai important, îți ridică mult procentul de adrenalină, ceea ce, în fond, te face să trăiești. 


foto Ciprian

Reamenajarea lui l-a ținut închis aproape tot sezonul anul trecut, a costat în jur de 300.000 lei și a fost realizată de orașul Săcele, prin Regia Locală a Pădurilor, cu ajutorul unor organizații ecologiste și de turism și a multor voluntari. În prezent se percepe o taxă de 10 lei pe adult și 5 lei pentru copil pentru urcare, coborârea fiind interzisă, probabil de teama aglomerării.



foto Mihaela

Însă nu cred că în timpul săptămânii sau spre sfârșitul zilelor de week-end vă trage cineva de urechi dacă mergeți pe contrasens, în fond puteți plăti taxa și pentru o coborâre.


foto Mihaela


Regrupați la poalele canionului, cu zâmbete pe buze, ne-am îndreptat spre Dâmbul Morii unde ne aștepta un soare promițător.

foto Mihaela


Un moment de respiro apoi sus în masini și repede spre casă, după o zi petrecută altfel. 



foto Ema

Cât de bine ar fi ca excepție să fie zilele de monotonie citadină iar normalitatea să însemne prieteni, natură, liniște și bucurie.



foto Mihaela

Bravos gașcă, chapeau !

foto Mihaela