sâmbătă, 12 martie 2011

Ghiocei din zăpadă cu petale de soare

Tura de o zi pe Caraiman s-a nimerit a fi într-o zi superbă de început de primăvară. Eram deja cazați în Predeal așa că nu a durat mult și am ajuns în Bușteni.

A treia locomotivă electrică a fabricii Schiel


Cu emoții (era ceva vânt pe platou și plecările au fost amânate) am luat telecabina până la Babele. Este varianta sigură pe timp de iarnă, deși, financiar vorbind, reprezintă un risc pentru buget.



La 2.200 m soare și zăpadă.


Aveam ca variante Vârful Omu sau Crucea. Am ales-o pe a doua, așa, ca avanpremieră la Brâna Mare a Caraimanului pe care vrem să o călcăm în această vară.



Nu ne grăbim, mergem încet, salutăm Coștila surprinzător de senină


și fotografiem tot ce mișcă sau nu pe platou.




Zăpada este înghețată și traversăm cu grijă văioagele întâlnite. Valea Prahovei și Munții Baiului s-au abonat la o ședință foto, dezvelindu-se în toată splendoarea lor. 












Ultima coborâre până la monument (ridicat cu sprijinul Reginei Maria spun unii sau datorită lucrătorilor feroviari după alții) ne pune prea mari probleme și ne hotărâm să ne oprim aici și să admiram de la distanță. Crucea a fost ridicată cu mari eforturi în memoria luptătorilor răpuși de Primul Razboi Mondial. Construită între anii 1926 – 1928 la altitudinea de 2.291 m chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă (pentru a fi vizibilă din oraș) a fost inaugurată pe 14 septembrie, de Ziua Crucii.




Inițial a fost iluminată cu ajutorul unui generator aflat în soclu, iar din 1939 a fost racordată la sistemul energetic național.


După o perioadă de întuneric, în 2004 instalația electrică a fost repusă în funcțiune. Și să nu uit, arhitecții au fost români : George Cristinel și Constantin Procopiu.



Ne întoarcem la Babele, salutând în trecere Sfinxul și coborâm în Bușteni.




Ne dăm seama că nu am mâncat și ne hotărâm să rezolvăm problema la Cascada Urlatoarea. Cu ani în urmă, pe aici circulau primele locomotive electrice din România folosite la transportul materialului lemnos către fabrica de hârtie. De aceea traseul care ajunge la Cantonul Jepi se numește „Schiel”. Cascada este parțial înghețată, dar asta nu ne deranjează.


Este încă devreme când ajungem înapoi în Bușteni, așa că dăm o fugă și la Castelul Cantacuzino. Proprietarul actual (de origine germană) l-a cumpărat de la ultima moștenitoare, l-a recondiționat și l-a redat circuitului turistic.


Deși este folosit ca locuință particulară, castelul poate fi vizitat. Când am ajuns noi programul se terminase, așa ca ne-am mulțumit cu fotografii de exterior.



Îl punem pe lista cu „de făcut”, trebuie să vedem și picturile superbe din interior, reprezentând domnitori români. Acestea au rămas neatinse de transformarea comunista fiind ascunse, inspirat, sub o pânză roșie.

Am revenit în Predeal un pic mai bronzați și ne-am tratat oboseala cu un somn adevărat pentru care îi mulțumim Pensiunii Medieval.



Aceasta a fost plimbarea de mărțișor, pe zăpadă cu soare.


sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Amestec cald de iarnă prin pori de munte

În 2011 tura inaugurală a avut loc la Susai. După o călătorie îngrozitoare cu microbuzul (am rău de mișcare, dovadă că e ceva neclar cu urechea, aia în care sunt J ) ajungem în Predeal, de unde pornim bătrânește (adică încetuț) spre Cioplea.



Aici a apărut în ultimii ani un grup de vile care tinde a se transforma în cartier în toată regula. Lăsăm semnele civilizației (??!!) în urmă și ne continuăm drumul profitând de aerul curat.




Este o zi caldă de iarnă care îți arată brazi lăcrimând și ape înghețând.



Ajungem la Susai, cabană upgradată la rang de hotel și ne încălzim cu un pahar de vin cald. Bine, bine, cu două.

Pentru că tot ne-am așezat la masa uriașilor, admirăm Bucegii și martorii revelionului ce tocmai a trecut. În zare piscurile sunt înfofolite în haine de iarnă.





Ne îndreptăm către Clăbucet prin pădure, mânați de razele soarelui și întâlnim Sfânta Treime a Copacilor. Și pozele curg …  



Peste tot este pace. Deși stau față în față și se plictisesc reciproc de atâta vreme, astăzi nici Piatra Mare nici Postăvarul nu au chef de ceartă. Primul zâmbește discret, al doilea se preface a fi nepăsător.




Piatra Mare

















Postăvarul














 
Ajungem la Clăbucet (cel de sus, Plecare) la timp pentru o ultimă privire către Bucegi și Piatra Craiului.

Morarul și Bucșoiul
Caraimanul și Coștila
Piatra Craiului

Colții Morarului

Primim binecuvântarea de seară și, mulțumiți, coborâm (pe cablu) în Predeal.



Început de an bun să fie !