Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

miercuri, 20 aprilie 2016

Ziua mondială a munților curați (drumeţie din octombrie 2015)


 De ceva vreme mă tot gândesc la o ieșire ceva mai lungă, spre o săptămână, petrecută în Bucegi, la vizitarea cheilor Ialomiței, la o urcare din Peștera la Omu, la o tropăială pe platou. Toată povestea asta ar trebui făcută în vară când posibilitatea de a campa pe munte nu mai pare atât de friguroasă. Cortul este singura alternativă deoarece am constatat cu părere de rău că în cabane, deși acestea sunt departe de orice fel de stele sau margarete, patrupezii nu sunt acceptați.
 Până la punerea în practică a ideii de mai sus, fiind deja toamnă în toată regula, în octombrie am făcut o mică tatonare a Bucegilor. 

Drumul Grănicerilor 
 Nu sunt adepta construirii drumurilor pe munți și în general când aud de o "Trans-" sunt puțin iritată însă unele din ele facilitează accesul spre puncte de plecare în traseu. Știu că fața negativă a problemei este mult mai periculoasă și că odată cu drumurile apar tăierile de lemn și apoi ridicarea de pensiuni și hoteluri, toate în numele sfântului turism pe care nu prea știm să-l facem. Dacă toate acestea ar fi reglementate și urmărite, dacă în loc să construim clădiri noi le-am reabilita pe cele vechi cu o istorie în spate (și mă refer aici la Cantonul Jepi care încă nu se știe ce soartă va avea) poate noile drumuri de acces ar părea mai prietenoase.
 Unul din acestea este cel care unește Sinaia de Peștera (cu varianta spre Piatra Arsă din Șaua Dichiu) care are marele merit că nu a fost făcut de la zero ci este o reabilitare a unui drum forestier vechi. Asfaltat, e drept că fără parapeți prin unele locuri (însă nu am simțit lipsa lor) este accesul de vis așteptat de hotelierii și cabanierii din zonă. 

Urcând pe Valea Doamnele 
 După ce coboară din Șaua Dichiu, străpunge câteva păduri și ocolește Lacul Bolboci, drumul trece pe lângă o relativ proaspătă rezervație, Turbăria Lăptici, din imediata apropiere a cabanei Padina. Flora de mlaștină beneficiază de amenajarea unei pasarele de vizitare și de câteva panouri informative. Mult mușchi, ciuperci și, dacă vizita se desfășoară vara, poți vedea și flori de bumbăcariță, prietena noastră din Tinovul Mohoș. Ialomița, bine formată de pâraiele ce o alimentează în amonte, udă o latură a turbăriei, dând senzația de izolare a acestei altfel de lumi.  

Turbăria Lăptici 
 Pentru că vremea era ușor nehotărâtă și pentru că doream să facem un traseu nou, am ales ca de la Peștera să urcăm pe Valea Doamnele spre Vârful Bătrâna și de aici să ne întoarcem spre sud pe Drumul Grănicerilor ce străbate Grohotișul până în Șaua Strunga care urma să fie punctul de coborâre spre Padina. 

Valea Doamnele
 Ca de obicei, lăsăm mașinile într-o parcare neamenajată aflată vizavi de Hotelul Peștera și o pornim pe lângă Ialomița spre intersecția de trasee de la telecabină. Trecem pe la Salvamont să dăm binețe și să schimbăm două vorbe. Le spun traseul și îi asigur că nu vrem să rămânem peste noapte în vreun refugiu și că tura noastră de o zi se vrea a fi de relaxare. Ne urăm zi bună și plecăm în traseu.

Suind din Peștera 
 Urcarea de la Peștera la Omu o mai făcusem (coborârea de mai multe ori) și știam că este o zonă solicitantă fără a fi dificilă și că ne putem delecta cu o cascadă și cu Mecetul Turcesc, izvorul Ialomiței. Spre Bătrâna nu urcasem niciodată.

Coborând din Șaua Strunga 
 Plecăm de la Peștera pe bandă albastră, marcajul care însoțește Valea Obârșiei situată între Muntele Doamnele și Muntele Obârșia și care, după ce trece de Mecetul Turcesc, ajunge pe Vârful Omu. 
 Lăsăm această potecă să meargă înainte și apucăm pe traseul triunghi roșu care se desprinde în stânga pe valea Doamnele. 


 Urcușul e domol și nici nu apucăm să ne încălzim bine când ajungem la un pârâu pe care trebuie să-l traversăm. Pârâu este o denumire de alint deoarece debitul este destul de serios și ideea că ne vom uda picioarepe începe să prindă contur din ce în ce mai mult. Apa, care este Ialomița, trece grăbită făcând mici cascade într-un fel de pregătire a primelor chei pe care le formează, Cheile Urșilor. 

Ialomița, întâi mică, apoi mare 
 Fiind în căutarea unui loc cât mai prielnic începem să ne fâțâim în susul și în josul potecii printre niște brazi. Până la urmă fiecare trece cum poate, singur sau ajutat și ne regrupăm la picioarele Văii Doamnele. Vedem niște stâne pe versantul din dreapta necoborate încă la iernat. 


 Continuăm însoțiți de un alt pârâu (și de data aceasta denumirea se potrivește). Este vorba despre apa Doamnele care este al doilea afluent al Ialomiței, după apele din Valea Șugărilor. Traseul urcă încet încă vreun sfert de oră. Zările încep să se îngusteze pe măsură ce picioarele de munte încep să se apropie iar poteca începe să urce mai abrupt, iarba lăsând locul stâncilor. Vedem  o  cascadă (Cascada Doamnele) dar, deși am vrea să ne apropiem de ea, hotărâm să păstrăm cărarea marcată pentru a evita bâjbâiala și pierderea de timp. Nu suntem în întârziere dar se apropie prânzul și avem nevoie de o pauză de masă deoarece dimineață plecasem cu stomacul gol. 


 Urcăm susținut traversând zone cu risc pe timp de iarnă, valea căpătând aspect glaciar. Pe potecă se prelinge apa și cu siguranță în perioada de îngheț nu este foarte plăcut să mergi pe gheață sau zăpadă înghețată. Un ultim hop și panta cu înclinație mare ia sfârșit. În dreapta pârâul  s-a cumințit. 
 Găsim un loc la soare. Nu e frig dar mai adie vântul și este păcat să nu prindem ultimele raze călduroase ale toamnei. Mâncăm și ne cinstim cu puțină șampanie pe care am pus-o la rece în pârâul preschimbat în frigider. 


 Ne odihnim și apoi o luăm din loc. Cine ar fi crezut că de aici până în Șaua Bătrâna mai e doar o aruncătură de băț, ar fi trebuit să-și lanseze unitatea de măsură cu o tehnologie de ultimă generație. Din punctul La Obor culmile se domolesc, poteca noastră urmărește firul Văii Țapului care se continuă spre stânga până în Șaua Bătrâna. Pe dreapta lăsăm Valea Spinării care se cățără spre Vârful Guțanu.


 Dacă ne-am întoarce spre dreapta, ne-am îndrepta spre Omu, dacă ne-am hotărî să mergem înainte, după refugiul Bătrâna am coborî în Moeciu. Planul nostru însă este să mergem pe coama Munților Grohotiș, în stânga, pe vechiul drum al grănicerilor. Așa că ne folosim de scurtătura care ocolește Șaua Bătrâna și care ne duce direct în Șaua Țapului.


 Vedem primii turiști ai zilei care se deplasează în sens opus. Sunt un grup de tineri. Ne salutăm dar nu ne oprim la un strop de vorbă deoarece ei tocmai își luau masa iar noi, cu burțile pline de acum, ne mișcăm într-un ritm mai lent.

Babele
  Părăsim triunghiul și ne aliniem și noi cu banda roșie ce ne va însoți până în Șaua Strunga. Pășim astfel pe Drumul Grănicerilor, traseu de patrulare în perioada în care pe aici trecea granița dintre Principatele Unite (România Mică) și Transilvania (Imperiul Austro-Ungar). Cum Predealul era oraș de graniță, frontiera dintre cele două țări pleca spre Pichetul Roșu, trecând, bănuiesc, prin apropiere de Diham, urca apoi pe abruptul Bucșoiului până pe vârf, continuându-se spre vest și sud pe buza Văii Gaura spre Guțanu și Munții Grohotiș până în Șaua Strunga de unde cobora spre Fundata, conform hărții iosefine de la 1778.

Coștila și Obârșia 
  Drumul Grănicerilor, devenit traseu turistic, ocolește vârfurile neprietenoase și taie pe curbă de nivel muntele. Nu știm ce se întâmplă în Culoarul Rucar-Bran, ascuns privirii noastre, însă în Valea Ialomiței și sus pe platou este soare. Avem vizibilitate destul de bună. 

Platotul Bucegilor
 Vedem Babele, Piatra Arsă și toate culmile ialomițene de  pe platou. Ghicesc undeva Canionul Horoabelor. Nu știu cu siguranță dacă este acolo, dar putem să descoperim într-o vizită viitoare. 

Horoabe
 După ce înotăm puțin prin niște jnepeni, ajungem la câmpul de lapiezuri. Nu sunt la fel de mari ca cele din Ponor, dar sunt. În hălăduiala noastră am ratat marcajul, rămas undeva în dreapta, folosind niște cărărui făcute de alți drumeți înaintea noastră probabil aflați în aceeași situație. 


 Poteca nu este rea, practic ne ferește de un mic urcuș urmat de coborârea de rigoare, ocolind un vârf. Probabil am renunțat la o panorama, dar ne vom revanșa în curând. Suntem aproape de Șaua Strunga și avem, în sfârșit puțină vizibilitate spre Crai. Coborâm în șa unde ne întâmpină vântul. Nu prea tare dar suficient de prezent încât să mă întreb dacă nu cumva această trecatoate este opera lui.

Piatra Craiului
 Suntem într-un nod de trasee. Noi venim pe cel marcat cu bandă roșie care coboară de pe Vârful Omu și se continuă pe ultimele picioare ale Bucegiului (Dudele Mari și Mici) până în Curmatura Fiarelor, făcând apoi un salt în Leaota (și schimbându-și culoarea în albastru). Spre Culoarul Rucar-Bran coboară crucea roșie care se termină în Moeciu. 

Din Șaua Strunga 
 Spre Valea Ialomiței se ramifică banda roșie, traseu pe care vom apuca și noi în coborâre spre Padina. Ne oprim lângă refugiul Strunga  pentru un pic de odihnă și o cafea  proaspăt făcută. Cu siguranță a prins vremuri mai bune, dar este încă în picioare și poate să ofere adăpost pe vreme rea. 

Refugiul Strunga
 Deși stăm la soare vântul ne cam face să tremurăm, așa că ne strângem calabalâcul și pornim. Găsim un loc mai însorit pentru poza de grup și apoi ne îndreptăm către Padina.  Ajungem în zona de pășunat unde întâlnim, ce altceva, vaci. Dacă ar fi un pic mai cald am mai sta să ne umplem de liniște, de aer curat, de sunet de talangă. Dar ne grăbim pentru că în curând se va însera și vrem totuși să fie lumină când ajungem la mașini. 


 Până la Padina chiar a fost o aruncătură de băț, dacă poteca nu ar fi trecut prin fața cabanei nici nu am fi zis că suntem acolo. De aici rămânem pe drum și în 15 minute trecem pe lângă schit și urcăm la mașini. Nu suntem foarte obosiți și chiar mai prinem lumină pe drumul spre Sinaia. Dimineață ne-am oprit pentru câteva poze în Șaua Dichiu, acum timpul și ziua din ce în ce mai scurtă nu ne permit încă un popas.  

 În octombrie s-a sărbătorit Ziua mondială a muntior curați. Am serbat-o și noi cu ceva întârziere și, spre marea mea mulțumire, chiar am avut parte de poteci curate. Poate traseul nu este atât de umblat sau poate este umblat de cine trebuie. Sau poate am înțeles cu toții că ne putem căra gunoiul până la cel mai apropiat tomberon.