Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

duminică, 25 septembrie 2011

Upgrade la 20 de ani

Prima dată când am mers în Piatra Craiului a fost prima dată când am dormit în cort și când am mâncat o supă la miezul nopții (re-preparată, căci prima a evadat în iarbă când a fost gata). Se întâmpla pe la începutul verii, în 1992. După aceea, vizitele în Crai au fost puține.


În această toamnă am ajuns la Plaiul Foii căutând un loc liniștit și nu prea îndepărtat, unde te poți odihni la întoarcerea din traseu și unde te poți relaxa o zi întreagă pivind la creste.


Plaiul Foii

Luni, în drum spre Zărnești, ne-am oprit în Râșnov pentru a vizita arhicunoscuta cetate și mai puțin cunoscuta peșteră, Valea Cetății (Fundata).
Peștera a fost descoperită în 1949 în urma unei explozii hidraulice (un sezon ploios a dus la acumularea unei mari cantități de apă în sala mare a peșterii, presiunea acesteia reușind să disloce pământul ce colmatase în timp îngusta galerie de acces). Din 1954 și până în 1989 au fost cartografiați aproximativ 950 m, iar până în 2010 peștera a fost în permanent pericol de distrugere datorită accesului necontrolat al turiștilor.


Spre peșteră, pe poteci diferite

Reamenajarea și conservarea peșterii s-a realizat în zece luni (buget de 300.000 euro și administrare privată), din decembrie 2010 putând fi vizitată în forma actuală : ușă specială de acces pentru păstrarea microclimatului, pasarele din material antiderapant, lumină specială. Vizitarea durează cam zece minute din care 30 de secunde sunt petrecute în întuneric total și într-o tăcere deplină pentru a simți peștera în cea mai naturală stare a ei.
Se ajunge ușor, peștera fiind situată la 450 m de drumul național Râșnov - Poiana Brașov și la 1.500 m de cetate.


Cetatea Râșnov

 Apărută în secolul al XIII-lea ca o necesitate, cu rol de protecție în timpul invaziilor tătare, cetatea țărănească Râșnov, construită prin eforturile reunite ale localnicilor, este una dintre cele mai bine păstrate din Transilvania. Cavalerii teutoni au adus primii coloniști sași. Pe lângă agricultură au apărut și bresle ale meșteșugarilor (strungari în lemn și țesători). În feudalism devine al doilea târg ca importanță din Țara Bârsei (după Brașov). Denumirea are la bază cuvântul "roz", "trandafir" în latină, germană și slavă, floare ce se regăsește pe emblema cetății încă din perioada medievală.


Râșnov apoi Crai

Cu ochii la versantul vestic al Pietrei Craiului, am ajuns la Plaiul Foii după 11 km de drum pietruit, nu comod, dar accesibil. Ne-am cazat (confort decent și preț acceptabil) și nu am ratat ocazia de a mângâia caii ce pășteau liniștiți în fața cabanei. Frumoși și blânzi, ne-au lăsat în mijlocul lor. După un timp s-au dus în altă parte, poate la o gură mai proaspătă de iarbă.



Dacă e marți, e Diana. Pentru acomodare am ales un traseu ușor pentru prima zi : Plaiul Foii - Poiana Curmătura Prăpăstiilor (Refugiul Diana) - Colțul Chiliilor - Plaiul Foii.



Traseul marcat cu triunghi galben pornește la 1.500 m de cabană (direcția spre Zărnești) și după ce traversează Poiana Padina Popii (oarecum în diagonală și la inspirație deoarece marcajele lipsesc) ajunge la Valea Urșilor pe care o urcă prin zone sălbatice și pustii.
În poiană realizăm că toamna a venit, în ciuda temperaturilor estivale : au răsărit brândușele.



După un urcuș de 660 m altitudine, ajungem în Poiana Curmătura Prăpăstiilor, la refugiul Diana.


În mișcare
  
Pe Google Diana este prima opțiune atunci când ai căutat cuvântul "refugiu" (puteți încerca, știu ce spun). Are dedicat un cântec ("Am plecat să reclădim Diana/Un refugiu vechi și părăsit/Am lăsat șprițul și damigeana/Și spre Plaiul Foii am pornit") și o istorie tumultoasă. Inițial adăpost de vânătoare (cu denumirea "Consomol"), în 1975 s-a reconstruit ca o cabană cu 20 de locuri (de "vină" fiind Salvamont Zărnești și elevii Liceului Teoretic) care a ars in 1980. Vânătorii de munte au construit un șopron de lemn iar în 2003 a fost ridicat refugiul actual, reparat și curățat în 2008 de Asociația Montană Carpați (îi știți, www.carpati.org ).


Diana
  
Am citit scrisoarea Alexandrei de mulțumire către toți și toate care i-au înlesnit drumețiile pe munte. Frumos !


După câteva momente de odihnă am coborât spre Colțul Chiliilor (prefer singularul "colțul" folosit de Emilian Cristea în "Piatra Craiului" apărută în 1984). Până în Șaua Chiliilor poteca se strecoară prin pădure, urmând banda albastră. În șa, soare și brândușe de toamnă. Spre dreapta poteca coboară spre schit iar spre stânga se întinde alene până pe malul Bârsei Mari, scurtând distanța spre Plaiul Foii (nu este marcată, dar este clară și sigură).


Am vizitat micul loc de reculegere din peștera schitului, închinat Cuvioasei Paraschiva, apoi ne-am îndreptat spre cabană pentru odihnă.


Aventura de miercuri a început cu un drum până la Zărnești, de unde am plecat în traseu.


Brândușe și oi. Sau invers...

Am ținut banda galbenă pe o curbă de nivel paralelă cu drumul, ce a urcat la început mai voinicește apoi mai domol până în dreptul Văii Crăpăturii, oferind o priveliște de vis marcată de Măgura Codlei.


Salut, Zărnești !

 Până aici am fost călăuziți de trei marcaje, două turistice (banda galbenă și cea albastră) și unul mai neortodox deși avea formă de cruce, săpat în scoarța coniferelor ce confirmă poteca spre Schitul Colțul Chiliilor.


În sus

 Am atacat Valea Crăpăturii la început prin pădure apoi prin stâncăria abruptă dintre cei doi pereți, zgârciți pe alocuri cu spațiul dintre ei. Poteca nu are pe unde șerpui, așa că urcă pieptiș către șaua cu același nume.


În jos

 Sunt zone cu grohotiș (doar suntem în Piatra Craiului) dar care nu ridică mari probleme.


Tovarăși


 Linia îngustă a cerului sprijinit pe stânci, ferigile și câțiva jnepeni ne-au fost tovarăși în următoarele două ore.



În Șaua Crăpăturii spațiul s-a deschis. Cu gustul fragilor de toamnă pe buze am primit ca premiu toată priveliștea Țării Bârsei și toată măreția Pietrei Mici pentru care am promis că vom reveni în Crai.


Acul Crăpăturii și Măgura Codlei


Piatra Mică

 În 15 minute am fost la Curmătura, cea mai cunoscută și populară cabană din Crai. Aflată într-un proces de refacere (se upgradează sala de mese la varianta cu șemineu), cabana va fi în curând mai accesibilă : drumul forestier va fi lărgit și pietruit și va lega Curmătura de Prăpăstiile Zărneștilor. Nu vreau să fac încă niciun comentariu, vreau să dau o șansă oamenilor locului care sunt singurii în măsură să protejeze natura de spiritul antreprenorial caracterizat de maximizarea profitului (hai că am zis-o frumos !).


Și un moment special pentru colegii mei : ediție de colecție, producție 1990. Un an bun, cu parfum și savoare. Din păcate, condițiile de păstrare nu au fost cele potrivite.


!!!

Dar să lăsăm istoria și politica ...    


Sfârrrr

 După o ciorbă și un ceai (clasic, știu) am coborât spre Fântâna lui Botorog și am constatat surprinși că la vreo 5 minute de Curmătura se construiește de zor o cabană. Nu știu dacă este locuință privată sau va intra în circuitul turistic, dar este situată în interiorul rezervației, zonă care ar trebui să aibă un statut mai special, cu o protecție maximă.


În Poiana Zănoaga am salutat Piatra Mare și Bucegii, la Botorog ne-am astâmpărat setea, din Zărnești ne-am cumpărat ca premiu de bună purtare ciocolată și ne-am retras către Plaiul Foii.


Bucegi

Pentru joi rezervasem cel mai greu traseu din Carpații Românești : Plaiul Foii - Refugiul Șpirlea - La Zăplaz - La Lanțuri - Vârful La Om, traseu marcat pentru prima dată în 1887. Am plecat pe bandă roșie de la Plaiul Foii mai târziu decât ne-am fi dorit, motorizați până la bariera de la Pârâul Runcu, apoi încercând un pas vioi (care nu ne-a reușit) pe Valea Șpirlei. Aparent ușor de abordat, Valea Șpirlei s-a dovedit înșelătoare, gâfâindu-ne puțin mai mult decât ne-am fi așteptat. Ușor, ușor am parcurs cei 570 m diferență de nivel și am ajuns la Refugiul Șpirlea, frate cu Diana. Conștienți că nu mai putem să atingem cel mai înalt vârf al Pietrei, ne-am luat micul dejun cumulat cu prânzul și am mai lenevit o oră. Am hotărât că vom urca până unde ne va permite timpul sau ne vor ține picioarele.


Bârse
  
Mai sus de Șpirlea perspectivele se schimbă. Iezerul se vede în toată speldoarea și m-a făcut să mă gândesc la acel traseu minunat, de anduranță, prin care poți străbate Carpații Meridionali de la un capăt la celălalt.


Iezer Păpușa
  
După ce ieși din pădure, având tot timpul în față abruptul pe care urmează să-l cucerești (prima dată am vrut să spun "înfrângi", dar lupta nu o dai cu el ci doar cu tine, iar dacă nu te acceptă nu ai altceva de făcut decât să pleci acasă), începe adevărata aventură, adevărata față a Craiului. Pante înclinate, praguri înalte, grohotișuri.




Din păcate picioarele au cedat primele. Ne-am întors din drum alegând siguranța în locul riscului a de a-mi distruge și mai mult genunchii. Nu a fost să fie acum, va urma o dată viitoare. Să spunem că a fost tura de aclimatizare.


Ne-am întors la Șpirlea nu înainte de a scotoci prin grohotiș după fosile. Da, cred că am găsit ceva. Nu sunt specialist, dar ridurile alea imprimate în piatră cam asta par să fie.


Fosilele
  
Odihnă încă vreo două ore lângă Pepito și înapoi la Plaiul Foii.


Vineri a fost ziua rezervată pentru odihnă și lectură.



Abia după-amiază am dat o fugă până la Prăpăstii, pe care nu le văzusem.



Am întâlnit ceva lume pe acolo chiar și la escaladă. 



Plimbarea ușoară s-a întins până la Cheile Pisicii. Abia aici am văzut primele semne de toamnă în frunzele copacilor. Un septembrie superb, special pentru excursii la munte.


Întoarcerea de sâmbătă am făcut-o prin Bran, Rucăr și Câmpulung. Ne-am oprit de două ori, în puncte strategice.


Bran
  
La Bran am vizitat castelul, retrocedat acum și intrat în circuitul turistic ca muzeu privat. Mobilierul din interior, de patrimoniu, a fost preluat de statul român.


Bran

 În locul lui au fost aduse colecții ale actualilor proprietari, descendenți ai familiei regale române. Sunt piese de mobilier (în majoritate din secolul al XIX-lea), armuri din diferite perioade, arme ale Prințului Nicolae, costumul popular cu specific muscelean al Principesei Ileana precum și costume și accesorii de la filmările care au avut loc în castel de-a lungul timpului. Holul ce duce spre sala armelor este decorat cu scuturi cu blazoane ale lui Mircea cel Bătrân, Reginei Maria sau Principesei Ileana, dar și ale Brașovului sau Țării Bârsei.


Stema lui Mircea cel Bătrân

Dracula nu lipsește din peisaj, dar este clar delimitat de Vlad Țepeș. Dacă în cazul voievodului muntean accentul cade pe istorie, celălalt este încadrat între Bram Stoker și filmul inspirat de romanul acestuia. Sunt expuse costume și bijuterii purtate de actorii principali.


Fiind sâmbătă am întâlnit mulți turiști străini, clar majoritari printre vizitatorii muzeului. Mi-a plăcut că una din ghide era îmbrăcată în costum popular, nu autentic, dar de efect.


A doua oprire am făcut-o la celălalt capat al culoarului, la Câmpulung, la cofetăria Iepurașul. Și nu mai adaug nimic căci știți și voi de ce.


Întorcându-mă ca Dumas după douăzeci de ani (aproape) la Diana, la Colțul Chiliilor, la Valea Crăpăturii și la Curmătura mă bucur că am regăsit Craiul nărăvaș.



 
În Piatra Craiului plecat-am iară
Cu un rucsac în spate și-o chitară
Și hoinăream hai-hui
Prin Piatra Craiului
Să o-ntâlnesc pe fata munților
......................................