Cele două
simboluri ale Berlinului sunt, fără nicio îndoială,
Poarta Brandenburg și Zidul
Berlinului. Din epoci diferite, cu însemnătate și impact asupra istoriei, poarta și zidul sunt puncte fierbinți în orice circuit turistic care străbate orașul.
 |
| Stația de metrou Brandenburger Tor, o istorie în fotografii |
Să dăm prioritate doamnelor.
Aflată în centrul Berlinului,
Brandengurger Tor a fost ridicată
între 1788 și 1791, în stilul clasicismului timpuriu, de
către Carl Gotthard Langhans
la cererea Împăratului
Wilhelm al II-lea, după
modelul porții Propylaea de la Acropole, Atena.
Înlocuind o poartă mai veche (orașul avea în acel secol 14 porți din care a rămas în picioare doar Poarta Brandenburg), construcția are
65 m lungime, 20 m înălțime și 11 m lățime
și este decorată cu basoreliefuri ce reprezintă scene din mitologia greacă. Poarta reprezenta intrarea
dinspre vest pe bulevardul Unter den Linden, ce o lega de palatul imperial. Inițial
era încadrată de două pavilioane, distruse în
al doilea război mondial.
Acestea au fost înlocuite de
două clădiri, Lieberman și Sommer, ridicate în 1990 de către Josef Paul Kleihues.
Cvadriga romană
ce decorează poarta a fost
realizată în 1793, după desenele
lui Gottfried Schaow. Este un car triumfal, tras de patru cai, condus de Zeița
Victoriei, model pentru această
statuie fiind chiar nepoata sculptorului.
Înaltă
de 5 m, cvadriga a fost montată
abia în 1795, după ce zeița
din vârf a avut un aspect
decent, la cererea lui Frederic Wilhelm al II-lea, conform etichetei din acea
vreme. Fiind vorba despre o zeitate antică,
statuia a fost înfățișată
goală, fapt ce a constituit
subiectul unor ample controverse, mai ales că
cei veniți dinspre vest puteau fi neplăcut
impresionați văzând statuia din spate.
Creată
inițial ca un simbol al păcii,
cvadriga a devenit pradă de
razboi. După intrarea
triumfală în capitala
Prusiei și defilarea pe sub
Poarta Brandenburg, cvadriga a fost demontată
și transportată în 12 lăzi la Paris in 1806, conform ordinelor lui Napoleon.
După înfrângerea de la Waterloo, în 1814
cvadriga s-a intors în Berlin și
a fost decorată cu trei
simboluri ale victoriei : Crucea de Fier, cununa de lauri și Vulturul Prusac. Tot atunci,
piața din imediata apropiere a fost denumită
Pariser Platz.
Până în 1918 prin centrul porții nu
avea voie sa treacă decât familia regală.
Deși
Poarta Brandenburg a beneficiat de un ordin de protecție, bombardamentele din
cel de-al doilea război
mondial au avariat-o destul de serios. Cvadriga s-a distrus căzând
de pe soclu. Întreaga zonă a
avut de suferit cumplit, Reichstag-ul fiind aproape distrus. Parcul Tiergarten
(apărut ca urmare a plantării unui număr mare de arbori cu scopul creării unui domeniu de vânătoare)
a fost defrișat, devenind grădină
de legume pentru asigurarea subzistenței, lemnul fiind folosit pentru încălzire pe timpul iernii.
După
divizarea Berlinului, Poarta Brandenburg a reprezentat granița dintre Berlinul
de Est și Berlinul de Vest,
fiind situată în sectorul
rusesc. Prima restaurare a acesteia s-a făcut
în 1958, an în care Estul și
Vestul și-au unit forțele
pentru realizarea acestui proiect. Berlinul de Est a restaurat poarta, iar
Berlinul de Vest a reconstruit cvadriga și
zeita Victoria cu ajutorul celor peste 50.000 de mulaje de ghips ale diferitelor
părți ale monumentului,
existente în sectorul vestic al orașului
încă din 1942.
Până în 1991, Zeita Victoria a rămas împodobită doar cu o cunună din frunze de stejar, celelalte
două simboluri prusace
(vulturul și crucea) nefiind
acceptate de conducătorii
din Germania Democrată.
Pentru o perioadă, Victoria
a fost obligată să fâlfâie steagul URSS-ului.
După
unificarea Germaniei, statuia și-a
recăpătat simbolurile originale, restaurarea totală din 2002 redându-i întreaga strălucire. Traficul pe sub coloanele
porții a fost oprit, fiind permisă
doar trecerea pietonilor și
a bicicliștilor.
Berliner Mauer (Zidul Berlinului) este cel mai cunoscut
simbol al Războiului Rece.
Construcția a început pe 13 august 1961 și
a încercat să stopeze migrația
zilnică de la Est către Vest. Eficiența a fost
dovedită de scăderea emigației de la 2,5
milioane în perioada 1949-1962 (printre care întreaga catedră de matematică a Universității din Leipzig care a părăsit
RDG-ul într-o singură zi) la
numai 5.000 de persoane în perioada 1962-1989. Ridicat de muncitorii din
Berlinul de Est, zidul a devenit un simbol al tiraniei comuniste, fiind un
dezastru propagandistic pentru fosta Germanie Democrată.
 |
| Primul zid (fotografie din Encyclopedia Britannica Online) |
Practic zidul a divizat orașul și
a încercuit Berlinul de Vest. Inițial a fost ridicat un gard de sârmă
ghimpată, pe o lungime de
155 km. În iunie anul următor, au început lucrările
la al doilea gard paralel, situat la 90 m în interior. Toate clădirile de pe aceasta zonă au fost dărâmate,
acest teritoriu denumit „fâșia
morții” fiind special creat pentru a împiedica orice tentativă de evadare din est, fiind
împanzit cu capcane din sârmă și
zone minate, oferind un câmp
vast de tragere pentru gărzile
de pază.
 |
| Galeria de Est |
Zidul de beton a fost ridicat între 1965 și 1975 și a fost urmat de a patra fază de construcție, cunoscută sub numele de „zidul de graniță”. Din 1975 până în 1980 s-a ridicat cea mai
sofisticată versiune a „Zidului
celor patru generații”. Au fost folosite 45.000 de secțiuni din beton armat, cu
o înălțime de 3,6 m care
aveau montată pe crestă o țeavă lustruită
care îngreuna escaladarea. Zidul a fost întărit
cu garduri din plasă,
senzori de mișcare, șanțuri împotriva vehicolelor, 116
turnuri de pază și 20 de bunkere.
 |
| Galeria de est |
După
ridicarea zidului, rețeaua transportului public a fost întreruptă, liniile fiind tăiate în două și
multe stații închise. Friedrichstrasse a devenit punctul de maximă importanță, pe aici fiind permis tranzitul între cele două jumătăți
ale orașului pentru cei ce
aveau permisiunea să
traverseze frontiera.
 |
| Poarta Brandenburg și locația zidului |
În ciuda acestor condiții, tentativele de evadare reușite au fost în număr de aproximativ 5.000 de-a
lungul existenței zidului. Înainte de modernizarea lui, gardul de sârmă
ghimpată a fost sărit sau au fost folosite
apartamentele din zona de demarcatțe de la ferestrele cărora se putea sări
în zona vestică. Au urmat
tunelele săpate pe sub zid, traversarea
cu ajutorul cablurilor aeriene, forțarea barierelor cu o mașină
sport foarte joasă sau
zborul cu avioane ultraușoare.
După o astfel de tentativă reușită,
autoritățile britanice au
returnat avionul demontat și
pictat cu lozinci ironice („Wish you were here”). Avionul respectiv mai zboară și
astăzi în Germania.
Însă
acestor reușite se adaugă multe altele eșuate dintre care cea mai cunoscută este cea a lui Peter Fechter din
17 august 1962, care a fost împușcat
și lăsat să
sângereze până
la moarte în fața martorilor occidentali. Ultima persoană a fost împușcată pe 6 februarie 1989, în timp ce
încerca să traverseze zidul.
În memoria acestor victime, în spatele Porții Brandenburg au fost ridicate
cruci de marmură.
Căderea
Zidului Berlinului se pare că
s-a datorat unei erori de comunicare.
 |
| Piatra cubică marchează locația fostului zid |
În august 1989 Ungaria și-a
deschis granița cu Austria, permițând
un tranzit fără restricții. Acesta a fost
momentul în care mii de est germani, plecați în excursii în Ungaria, au emigrat
în Austria. Deși această libertate a fost anulată, turiștii est germani, aflați în țări socialiste, au luat cu asalt ambasadele RFG și au cerut azil politic. În toamnă, demonstrațiile din Germania de
Est s-au înmulțit, punând
presiune pe guvernanți. În aceste condiții, Erich Honecker a demisionat, fiind
înlocuit de Egon Krenz care a hotărât să
permită acordarea de vize
pentru vizitarea Germaniei Occidentale. Acest demers urma să intre în vigoare după conceperea unui regulament
strict care să fie transmis
grănicerilor și care ar fi anulat în mare parte
libertatea promisă.
 |
| Între vest și est |
Însă graba din timpul conferinței de presă de a transmite hotărârea
de deschidere a graniței, cu termen imediat de intrare în
vigoare, a determinat zeci de mii de est berlinezi, care au auzit declarația, să ia cu asalt toate punctele de
control, fără a exista vreo posibilitate pe
cale pașnică de stăvilire a exodului. Cum nimeni nu dorea să-și
asume responsabilitatea folosirii armelor de foc, grănicerii au permis trecerea granitei, 9 noiembrie
devenind ziua căderii
zidului. În zilele urmatoare a început demolarea Zidului Berlinului, inclusiv
prin deschiderea unor noi puncte de trecere de către
autoritătțle est germane,
cel mai cunoscut fiind cel de la Poarta Brandenburg, deschis pe 22 decembrie
1989.
 |
| Galeria de est |
Și Romania se deschidea la acea dată, dar în ce fel și
în ce direcție ...
Demolarea oficială
a zidului a început pe 13 iunie 1990 și
a fost făcută de armata est germană. A fost distrus în totalitate,
cu excepția a trei secțiuni (80 m în Potsdamer Platz, o bucată monument la nord de Bernauer
Strasse și o secțiune mai
lungă de-a lungul râului Spree, devenită Galeria din Cartierul de Est).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu