Hiking Zone: 1 + 8 + 4 + 4 = Gașca și Piatra Mare

În urmă cu ceva vreme, uitându-mă la una din emisiunile TVR HD făcute pentru sufletul meu (în acest caz "România Turistică", episodul cu Făgărașul) am fost surprinsă de declarația unor turiști elvețieni care, întrebați de ce vin în România când la ei înălțimile ating cote mult mai impresionante, au spus că la 2.500 m ei nu au parte de priveliștile de vis pe care le-au văzut aici.

Atunci am realizat că, obișnuită cu panorama românească de la 2.000 m altitudine, am uitat de multe ori să privesc cu adevărat în jurul meu atunci când ajungeam pe un vârf.

De atunci mi-am făcut de fiecare dată timp și liniște în suflet și am început să scormonesc fiecare colțisor din jurul meu, încercând să recunosc văile, culmile și vârfurile pe care aveam privilegiul de a le vedea.

Tocmai pentru un astfel de moment am ales pentru luna mai Piatra Mare ca destinație a unei excursii de o zi. În plus, îmi era dor de Tamina și am mai adăugat un motiv tocmai bun de povestit după cum se va vedea.

Încet, încet, după multe schimburi de mesaje, după întocmiri de liste și planificări de transport, am reușit să ne strângem 16 curajoși, unii, ceva mai mult decât alții, urmând să-și prelungească șederea cu o noapte la cort și o zi de duminică petrecută aproape de munți.

Cu ceva întârziere față de plan, ne-am lăsat mașinuțele și motorașele să ne aștepte liniștite lângă panoul pe care scria "Vârful Piatra Mare - 2 1/2 h". Bună glumă !

Un mic păianjen leneș

Nu știu cine a pus indicatorul și nici cum a măsurat timpul însă, dacă nu ai pretenții de Superman în zilele lui bune, trebuie să te mulțumești cu vreo patru ore de traseu. Asta fără a vizita Tamina, fapt care ar sărăci serios frumusețea întregii excursii.

Pentru încălzire am urmat drumul forestier, rezintând tentației de a scurta prin pădure, pe bandă albastră.

Fără grabă, într-o oră eram la cascadă, de fapt un canion ceva mai mic decât 7 Scări și mai rudimentar amenajat. Că a avut zile mai bune o dovedesc scările și cablurile care încă rezistă.

Dar până la parcurgerea Taminei am avut de căutat prima geocutie pe care am hotărât să o găsesc.

Explicații :

Geotrekkingul este un joc al oamenilor mari rămași cu suflet de copil, pentru care suspansul, căutarea unor indicii și găsirea unei mici comori reprezintă o mare bucurie. Pe scurt, geocutia este un recipient de plastic care conține diverse obiecte mici, un carnețel, un creion și un regulament al jocului. Aceasta este ascunsă lângă un punct de interes turistic iar coordonatele GPS precum și descrierea ascunzișului sunt postate pe pagini dedicate acestei activități. Cauți cutia, o găsești, îți notezi numele în carnețel, iei un obiect ca amintire și obligatoriu pui altul în locul lui.

De ceva vreme cochetam cu ideea de a mă juca de-a insula comorii și norocul a făcut să găsesc informațiile despre cutia din Tamina cu o săptămână înainte de excursie.

Cum nu puteam rata momentul, punct ochit, punct lovit, am găsit cutia și am lăsat următorului căutător de comori o bărcuță de ou Kinder.

Cu o problemă rezolvată puteam să trecem la plimbarea prin canion.

foto Sorin Lupu

foto Tibi Roșca

Mi-am amintit cum, acum ceva ani, ratând marcajul, am avut parte de o coborâre extremă în căutarea Taminei, cum ne-am întors săptămâna următoare, cum am găsit-o, cât de fermecați am fost de ea și cât de bine ne-am simțit pe acel traseu, întâi sus, până la stână, apoi ușurel spre Predeal, întorcându-ne cu o grămadă de ciuperci.

Cu excepția vegetației care mie mi s-a părut că a crescut ca din apă, Tamina este la fel de interesantă, ușor de parcurs în perioadele mai secetoase și cu siguranță suficient de sălbatică pentru a părea spectaculoasă atât veteranilor cât și noilor veniți.

foto Sorin Lupu

După ce gașca a trecut întreagă și cu zâmbetul pe buze prin Tamina, a urmat o scurtă pauză pentru liniștirea emoțiilor și un strop de cornată pentru un plus de curaj.

Cornataaa ! (foto Tibi Roșca)

Ne-am aprovizionat de la izvorul de lângă cabana de vânătoare, singura sursă de apă pe care o mai întâlneam pe traseu și am atacat panta abruptă care a scos un pic untul din noi.

Încet, încet, am lăsat în urmă pădurea care ne-a adăpostit de soarele arzător. Am (re)descoperit cât de bun este măcrișul.

Ieșind în golul alpin (da, are și Piatra Mare golul ei alpin) am lăsat în dreapta stâna și am urcat până la intersecția cu traseul ce pleacă de la Cabana Piatra Mare, de unde am pășit pe covorul de onoare până pe vârf. Singura diferență față de Hollywood : covorul nostru era verde.

Ce poți să faci la 1.844 de metri deasupra mării ?

Păi poți să iei o masă copioasă și binevenită după un urcuș de patru ore, te poți tolăni în voie pentru un pic de odihnă, poți face o baie de soare, o bulgăreală mică

sau poți încerca senzații extreme de cald-rece.

foto Sorin Lupu

Dar cel mai frumos lucru pe care îl poți face este să deschizi bine ochii și să te uiți în jurul tău.

Deși a fost o zi senină, aerul nu era tocmai curat, un fel de praf a diminuat calitatea peisajului, dar ce contează când ești înconjurat de Bucegi (cu Caraimanul, Coștila, Moraru și Bucșoiu la vedere),

foto Tibi Roșca

Piatra Craiului toată-toată, undeva în spatele ei ițindu-se Iezer-Păpușa,

vizavi Postăvaru,

depresiunea Brașovului cu un pic de oraș și câteva câmpuri de rapiță,

foto Călin Grama

Ciucaș undeva în zare, etalându-și Tigăile,

Munții Neamțului cu mici limbi de zăpadă iertate încă de soare,

Munții Baiului și Valea Prahovei lăfăindu-se lângă ei până la poalele Bucegilor.

Am căutat din priviri Clăbucetul și șaua Gârbovei, locurile străbătute în ieșirea anterioară.

Frumos și atunci, frumos și acum !

foto Călin Grama

După aproape o oră de tihnă, după poza YOLA* de vârf, miriapodul vesel** și-a început coborârea, aruncând din când în când priviri în urmă.

Da, fusese o zi frumoasă care se sfârșea prea repede.

Mai tăcuți la început, apoi mai veseli, am trecut pe rând pe lângă toți tovarășii de excursie : Vârful Piatra Mare (1.844 m),

stâna din Coada Pietrei Mari, pădurea de pe Culmea Gălbeaza,

foto Tibi Roșca

cabana Tamina, canionul cu același nume, drumul ce șerpuiește pe Valea Pietrei Mici.

foto Sorin Lupu

Pe seară ne-am luat la revedere de la grupul de două zile ce urma să rămână peste noapte la cort și cu promisiunea unei viitoare ieșiri, poate una de un week-end întreg, ne-am luat roțile la spinare până la căsuțele noastre unde am ajuns, ușor osteniți, un puțin înainte de ora 11.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa !