Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

vineri, 12 iulie 2013

Cum sa faci palpitant un traseu frumos



De cele mai multe ori prin Sinaia suntem în trecere spre alte destinații, așa că ultimul traseu din zonă l-am făcut în urmă cu prea mulți ani ca să pot spune.
Având la pachet alte două lucruri interesante de văzut, cu o vreme anunțată drept capricioasă, am ales pentru week-end o reîntâlnire cu Stâna Regală și Piciorul Pietrei Arse și o premieră cu Franz Josef și Sfânta Ana.
L-am lăsat pe Pepito în grija jandarmilor montani și am pornit ușurel spre Poiana Stânii nu pe poteca din pădure (să-i spunem Aleea Regilor), amenajată pentru promenadă pe la începutul secolului XX, ci pe drumul forestier ce asigură accesul auto, drum ce pornește spre dreapta din șoseaua ce duce la Cota 1.400.

Joc cu miniature la Poiana Stânii
Cu excepția unor mici porțiuni, drumul este practicabil, chiar prea mult pentru gustul meu.


După nici 100 m de la desprinderea din șosea, pe drumeagul din stânga, trecând de barieră, am ajuns la Stânca Sfânta Ana.



Acolo se pare că a fost întemeiat primul așezământ monahal din zonă, ca paraclis pentru pusticii din munți, prin anul 1453. Paraclisul a fost folosit până in 1877, ultimul pustnic cunoscut fiind Inochentie.
Pe Stânca Sfânta Ana se poate practica alpinismul. În vârful ei se poate ajunge și pe o potecă ce suie pieptiș pe lângă apele pârâului cu același nume care a suferit, ca mai toate apele din zonă, lucrări de captare.
În timpul unor astfel de lucrări, executate în perioada ridicării Castelului Peleș, s-au găsit celebrele plăcuțe de aur de la Sinaia preschimbate în plumb de jocul istoriei.


Din lipsă de timp am lăsat explorarea pentru o altă dată și ne-am continuat drumul spre Poiana Stânii.


Aflată la 1270 m altitudine, Stâna Regală este locul în care îți poți umple sufletul cu frumusețea muntelui fără a depune niciun efort ci doar deschizând ochii.



Panorama asupra Bucegiului este una din cele mai frumoase pe care le-am văzut, întinzându-se până spre Crucea Caraimanului.



Probabil frumusețea a fost și motivul pentru care Poiana Stânii a făcut parte din domeniul regal, fiind un teriroriu al statului dat în administrare familiei regale.



Aici au existat grajduri cu până la 70 de vite și de aici a fost strămutată la Techirghiol bisericuța maramureșeană din lemn adusă de Carol al II-lea.


Fiind o destinație favorită pentru plimbări, Stâna Regală a devenit și loc de protocol, în apropiere fiind amenajate, în cinstea Împăratului Franz Josef venit în vizită în 1897 din imperiul ce pe atunci se întindea până la Predeal, un punct de belvedere și un loc de servit masa.


Cunoscute astăzi sub numele de Stâncile Franz Josef, cele două terase oferă o panoramă superbă asupra Văii Prahovei, de la Sinaia până la Bușteni.


Din păcate vremea capricioasă a început să-și arate fața, întâmpinându-ne cu tunete și fulgere și împingând spre noi nori negri și deși.



Cu părere de rău, după câteva fotografii făcute pe fugă, ne-am retras la adăpostul pădurii pentru masa de prânz.


Pe la ora 14 soarele a apărut cu putere determinându-ne ca, în ciuda întârzierii, să ne continuam traseul planificat.


Pornim pe bandă albastră și începem să urcăm în serpentine Piciorul Pietrei Arse.



Poteca prin pădure este în stare bună, ramurile dese ne apără de căldura soarelui așa că nici nu realizăm când ajungem la 1600 m.



Dăm cu ochii de o băncuță așezată special pentru a admira Valea Prahovei, Munții Baiului, Cota 1400 care se vede peste Valea Peleșului și traseul nostru ce se strecoară îmbietor pe sub Colții lui Nică.








Ne tragem sufletul cu ochii la fluturi, bondari, garofițe și clopotei și o pornim din nou la drum.





Însă nu urcăm mult și auzim din nou toba furtunii bătând dinspre Brașov.



Se văd și norii și în scurt timp începe să picure. Întindem pasul până la Colții lui Nică unde ne adăpostim sub niște brăduți.
Noroc că e ploaie de vară și în 10 minute soarele ne face iar cu ochiul.
Fără alte incidente ajungem pe platoul Bucegilor în apropiere cabanei Piatra Arsă. Câte amintiri și aici !
Se vede Coștila scăpată pentru un moment din îmbrățișarea aproape permanentă a norilor, apoi Caraimanul, Jepii Mici, Jepii Mari, cabana Babele, culmile Obârșia și Doamnele.
Ne întoarcem cu greu privirea de la atâta frumusețe și ne retragem spre Cota 1400, ocolind Vârful Furnica.
Viața pastorală se desfășoară în ritmul ei.
Badea ne-a suportat o vreme interesul, șezând rezemat în bâtă și cugetând la viața agitată pe care o duc oamenii ăia de-i trag chipul în poză. Și-a fluierat apoi dulăii și a coborât să-și întâlnească mioarele.
Indubitabil
Cu ochii pe ultima telecabină ce urca spre Cota 2000, ajungem pe pârtia de schi Târle pe care coborâm până la 1.400 m.
Într-un moment de voinicie renunțăm la coborârea cu telegondola (18 lei pentru amatori) și pe la ora 19 pornim pe drumul spre Sinaia.
Și ne ajung din nou capriciile vremii. La a treia strigare ploaia nu se mai mulțumește să ne amenințe discret ci se dezlănțuie în toată regula, devenind treptat aversă apoi potop, acompaniată de tobe și alămuri. N-au lipsit fulgerele și nici grindina. O așa revărsare de forțe nu am văzut de mult.
În stânga se vede Castelul Peleș
Suntem patru și doar doi norocoși cu pelerine așa că întindem pasul la maxim și trecem aproape în fugă pe lângă Stânca Sfânta Ana. Ajungem la mașină în stilul caracteristic al zilei : în momentul în care ploaie se oprește. Sinaia a avut de înfruntat și un vânt puternic care a doborât copaci și a rupt firele electrice. Prin pădure noi nu l-am simțit.
Ne-am schimbat, am făcut un pic de căldurică în Matiz și am creat o atmosferă intimă timp de două ore până am ajuns acasă.
În lipsa clasicei fotografii de picioare care a fost boicotată de vreme, călătorii de serviciu Ema, Mihaela, Gabi și Tibi vă salută cocoțați pe Franz Josef.



Traseul