Hiking Zone: Povestiri despre nord - 10

În România există cel puțin trei linii ferate cu ecartament îngust pe care sunt plimbați turiștii cale de câțiva kilometri. Cea mai cunoscută și mai populară, mai ales printre vizitatorii străini, este mocănița de pe Valea Vaserului.

Pentru noi era un “must see” și am pornit într-o zi de sâmbătă în călătoria ce avea să ne arate una dintre cele mai sălbatice văi din țară, unde nici semnalul rețelelor de telefonie nu se încumeta să pătrundă.

Bavaria

Fiind vară, perioadă de concedii și sâmbătă, toate acompaniate de o vreme frumoasă, era foarte multă lume dornică de plimbare, așa că aproape că nu am găsit locuri deși am plecat cu al doilea tren.

Linia ferată este încă folosită la exploatarea forestieră a zonei.

Locomotivele cu aburi, de dinainte de război, pufăie spre destinație, oprindu-se pentru alimentare cu apă spre deliciul pasagerilor.

Elvetia

Călătoria de 21 km nu durează mult peste o oră și jumătate, cu tot atâta timp de pauză înainte de întoarcere.

Uitându-mă la pasageri m-am gândit că, statistic, i-am depășit cu brio pe japonezi la numărul de aparate de fotografiat pe metrul pătrat și la numărul de poze făcute pe cap de călător. Asta la dus căci la întors erau toți mai liniștiți, chiar ușor melancolici.

Societatea care are în administrare partea turistică a găsit câteva chichițe care îți fac voiajul mai plăcut și mai vesel. Biletele sunt în formatul mic, de carton, așa ca în copilăria mea.

Există câte un controlor în fiecare vagon, echipat corespunzător, tânăr și drăguț care îți taxează biletul în cel mai clasic stil cu putință. Și uite așa, ai încă un suvenir de păstrat.

Poze cu biletele, poze cu controlorul, poze cu trenul în curbe, poze cu peisajul și cu Vaserul ce curge liniștit după ce în urmă cu câțiva ani a distrus printr-o viitură ecartamentul căii ferate și câteva case.

Multe familii, multe grupuri, mulți străini, în special germani. Cu siguranță că, undeva la bursa agențiilor de turism din România se vede așa : Dracula, Delta Dunării, mănăstirile din Bucovina, cimitirul vesel de la Săpânța și mocănița de pe Vaser.

Explicația faptului că zona este vizitată de germani vine pe de o parte de la dorința de a vedea locurile din care își trag rădăcinile, mai ales după emigrarea masivă a sașilor din întreaga Transilvanie dar și prin amprenta istorică pusă zonei de luptele din cel de-al doilea război mondial.

Valea Vaserului a fost o zonă strategică, apărată cu îndârjire de armata germană aflată în retragere, soldații de atunci trăind experiențe marcante împărtășite urmașilor care, impresionați, vin să vadă locurile din poveștile bunicilor lor.

Martor că așa s-au petrecut lucrurile este și cimitirul în care sunt îngropați soldați căzuți în luptă români, germani, maghiari și ruși, unii lângă alții, fără vreo discriminare privind etnia sau religia. Istoria spune că la sfârșitul unor confruntări sângeroase, supraviețuitorii au lăsat armele într-un armistițiu tacit până când și-au îngropat camarazii.

În zonă sunt câteva trasee care merite bătute cu piciorul însă sunt lungi și lipsite de posibilități de cazare, cu excepția cortului pe care trebuie să-l cari în spate.

În plus, este recomandat să ai actele de identitate în permanență și pe cât posibil să nu te abați de la traseu căci este o zonă de graniță, cu regim mai special.

Din plimbarea cu mocănița, în Vișeu de Sus poți face punctul principal al unui pachet turistic. În gară este expusă limuzina blindată, mașina pe șine făcută special pentru Ana Pauker, rămasă nefolosită din câte se spune.

Oricum ideea a fost preluată. Am văzut ca mijloc de locomoție o astfel de mașină, transportul perfect prin locurile prin care doar mocănița și apa Vaserului pot trece.

Lângă gară societatea ce administrează calea ferată a adus un vagon de dormit ce poate fi folosit ca hotel. În plus, pentru perioadele cu impact turistic mai mic, se organizează plimbări nocturne cu mocănița în special în nopțile cu lună plină.

Impresionant este însă muzeul comunității evreiești aflat chiar lângă clădirea gării. Pe scurt, prin fotografii, documente și articole din presă, este prezentată populația de origine evreiască, destul de numeroasă în zonă, de la cele mai vechi familii sosite aici pe la 1700, cu meseriile lor, cu obiectele care le-au aparținut. Medici, avocați, farmaciști, comercianți, meșteșugari, evreii reprezentau 40% din populație până în 1940. Ororile războiului au ajuns și aici. Conform documentelor, în timpul Dictatului de la Viena, din Maramureș au fost deportați către lagărele de exterminare peste 30.000 de evrei, întorcându-se doar 700. Mai exact 780 care în anii 1960 au emigrat în Israel. Muzeul este amenajat în ultima locuință evreiască din Vișeu, adusă lângă gară și recondiționată, fiind atât un muzeu cât și o cafenea.

În urmă cu o zi, aproape de capătul drumului forestier ce ne ducea la stația meteo Iezer, ne-am întâlnit cu doi domni ce coborau după vreo două zile de stat în Munții Rodnei. Intrând în vorbă am aflat că unul din ei este german iar celălalt este ghidul său român.

Neamțul venise să vadă Transilvania, în special zonele cu influență săsească și pornise pe potecile munților după câteva zile citadine petrecute la Sibiu și Sighișoara. I-am căutat și în mocăniță știind că avem același program.

Ne-am revăzut la punctul terminus al călătoriei cu trenul, ei pe picior de plecare cu primul transport, noi abia sosiți cu cel de-al doilea.

Mi-a plăcut interesul germanului pentru Transilvania și mai ales încântarea cu care vorbea despre locurile vizitate și are tot respectul meu pentru că a urcat prin munți, a dormit în cort, și-a cărat bagajele și mai ales pentru că și-a deschis ochii și chiar a văzut ceea ce era de văzut.