Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

luni, 18 mai 2015

Drumeție de primăvară sau cum să pierzi niște chei prin ploaie și noroi ( drumeție din aprilie 2015)



 Pentru luna aprilie, în pană de inspirație și nedorind să repet prea curând un Bai, niște Bucegi sau o Piatră Mare și fără a anticipa Ciucașul din mai, uitându-mă pe hartă am ales o drumeție ușoară în Munții Predealului.
 Planurile inițiale sunau cam așa : plecăm de la Trei Brazi spre Cheile Râșnoavei, hălăduim ce hălăduim și ne întoarcem prin Poiana Secuilor. 


 Vremea era bosumflată de această dată, prognozele ne amenințau cu averse de ploaie și temperaturi scăzute. Dar din atât nu ne speriem noi … 


foto Mihai

 Ne-am strâns 15 persoane în 5 mașini și am tulit-o pe autostradă până la Ploiești apoi pe DN până la Trei Brazi cu o pauză în Sinaia pentru țigară, cafea sau.
 Ne-am echipat fără grabă și am plecat pe triunghiul albastru spre destinația propusă.



 Traseele cu plecare de la Trei Brazi sunt ușor atipice celor de munte. În general, prima parte a unui traseu este de urcare, însă de aici nu se poate decât coborî. 
 Nori joși, ceață, o ușoară umezeală în aer cu o temperatură prietenoasă pentru aceste condiții, prospețime în jur și chiar câteva limbi de zăpadă pe drumul ce leagă Predealul de Trei Brazi. Drum care este încă practicabil, însă care are nevoie de o reabilitare din loc în loc.


 Cadrul idilic fiind descris, urmează narațiunea în care punctul culminant este chiar la început. Zic asta pentru că, induși în eroare de un indicator ce arată triunhiul albastru cu destinația Cabana Cheia, am pornit-o voinicește pe o cărare greșită. Tot ceea ce a urmat a fost doar un deznodământ.


 Că să dau niște explicații tehnice, ar trebui să încep cu faptul că de la Trei Brazi pornește un traseu spre Pârâul Rece, marcat în teren și nu pe hărțile de acum 1.000 de ani pe care le am la dispoziție (și singurele, căci de actualizări nu am auzit) cum altfel, cu triunghi albastru. 


 Singura diferență este că acesta debutează înaintea cabanei (mă rog, hotelului) și nu după, așa cum am văzut mai târziu că arată harta. În fine, când am realizat că ceva nu este în regulă era cam târziu pentru corecție. 


 După cum spuneam, cu irisul opturat de triunghiuri albastre, am început să coborâm prin poiana devenită mlaștină din cauza condițiilor de primăvară.


foto Mihai

 Imediat după poiană panta se rupe brusc și se coboară câțiva metri. 


 Am dat de noroi, noroc cu rădăcinile foioaselor care sunt aproape ca niște trepte și ne-am descurcat. 



 Poteca taie apoi lin pădurea, în mare parte de mesteacăn (de altfel așa se și numește zona, Dealul cu Mesteceni) și înaintea unui releu o pornește abrupt spre o mânăstire în construcție. 




 Exploatările forestiere au lăsat din păcate și pe aici urme. De plantări noi, nici vorbă. 



 Mânăstirea (parcă Sfânta Treime, dar nu bag mâna în foc) este compusă din două clădiri de locuit cu ceva dependințe și o biserică din cărămidă, neterminată deocamdată. Nici picior de om pe afară, înăuntru, după fumul ce ieșea pe coș, sigur activitatea era în toi. Câțiva câini au stricat liniștea, dar ne-am împrietenit repede.


foto Mihai

 În acest moment, văzând vilele de la Pârâul Rece, am realizat că suntem în cu totul alt loc decât cel pe care ni-l doream.  

foto Mihai


 Totuși am continuat coborârea, lăsând la un moment dat triunhiul albastru în stânga noastră, la baza unei pante care ne-ar fi dus cel mai probabil la Pârâul Rece și de-a lungul Râului Crăcănel, Pârâului Rece sau Pârâului Pietrosu (denumiri diferite de pe hărți diferite) am ajuns paralel cu DN73A, undeva după serpentinele de coborâre spre Râșnov.


foto Mihai
 
 Ne-am oprit, ne-am consultat și am hotărât că varianta cea mai bună este să ne întoarcem pe același traseu și să nu riscăm încă două-trei ore de mers până la chei, la care urmau să se adauge alte două ore și jumătate pentru ascensiunea spre locul unde ne lăsasem mașinile.


foto Mihai

 Așa că, la poale de munte, lângă pârau, în coasta drumului asfaltat, ne-am luat prânzul. Ne-am făcut poza de grup și am plecat resemnați spre Trei Brazi. 



 Ca pachetul să fie complet, după nici 10 minute a început să plouă, ușor, un fel de bură mai deasă, atât cât să nu te supere că există.



 Și lipa, lipa prin noroi, am urcat cele trei pante coborâte un pic mai devreme, ajungând, fără eforturi mari, înapoi la mașini undeva în jurul ore 15.


foto Mihai
 Devreme, ne-am zis. De o tură până la Poiana Secuilor nu mai putea fi vorba. Umezeala ne cam ajunsese pentru toată ziua. Ca să ne întoarcem val-vârtej acasă nu prea ne-ar fi convenit după o tură pe jumătate ratată.



 Așa că, după poza obligatorie de picioare, ne-am împărțit, o parte oprindu-se în Bușteni la o clătită din aceea bună rău, cealaltă optând pentru un restaurant din Poiana Țapului celebru pentru salata de ghebe.


Un miriapod : Ema, Mariana, Mihaela x 3, Otilia, Alex, Dan x 2, Gabi x 2, Mihai, Sorin, Tibi

 Și uite așa, Cheile Râșnoavei au rămas în așteptare până când vom reuși să le găsim. Am promis că îndată ce se termină cu ploile de primăvară și când pământul va fi zvântat, vom reface această tură într-o nouă prezentare : mașină până în chei, urcuș până la Trei Brazi și coborâre prin Poiana Secuilor. Poate așa vom avea noroc și vom putea admira Postăvarul și Bucegii care se văd atât de frumos de acolo.



  În fine, una peste alta, am petrecut câteva ore în aer curat, relaxați (eu chiar foarte mult din moment ce am reușit să rătăcesc grupul, rușinică să-mi fie), refăcându-ne rezerva de glucoză cu clătite elixir. Miam, miam, miam :)

 Cu roz este ceea ce ne-am propus. Cu galben este ceea ce ne-a ieșit.