Dacă vrei să vezi ce înseamnă cu adevărat o toamnă colorată
îți recomand cu căldură, pentru această perioadă, o excursie în Ciucaș.
Pentru că cel mai
înalt punct al său nu depășește 2000 m pădurile de foioase de aici pot deveni
cu adevărat magice. Totul e să alegi momentul potrivit.
Pentru septembrie îmi
doream să ajung la Poiana Stânii, aflată foarte aproape de Cheia și în același
timp la o distanță apreciabilă de orice drum amenajat decent. De aici aveam mai
multe variante, inclusiv Tabla Buții, loc cu foarte mare încărcătură istorică.
Ei bine, pentru că
vara a fost una prietenoasă, călduroasă fără a arde, dar lipsită de
precipitații, la începutul lui septembrie când am plecat în ciucășeala de
toamnă, pădurile erau încă verzi, cu foarte puține urme colorate. De fapt, așa
cum aveam să ne convingem ceva mai sus, cele mai importante culori de toamnă se
ascunseseră în niște brândușe.
Pentru a ajunge la
Poiana Stânii trebuie să ieși din drumul național chiar înainte de indicatorul
de intrare în Cheia și să parcurgi cam 10 km de drum forestier, acceptabil în
cea mai mare parte, prost și foarte prost pe alocuri, în zonele mai expuse
umezelii sau târârilor de arbori retezați. Până la destinație ai parte de
urcări, de serpentine, ce mai, de drum de munte în adevăratul sens al
cuvântului.
Tot înainte și tot
înainte, pe lângă vile nou apărute în peisaj, pe lângă unele mai vechi, până
aproape de ramificația spre Pasul Boncuța.
Aici este practic un
nod de trasee. Unul coboară de pe creasta Zăganului (mai există unul destul de
cunoscut, dar nemarcat), altul se îndreaptă spre Boncuța și de acolo se
ramifică spre Munții Tătaru și Siriu, făcând legătura cu Valea Buzăului, un
altul se strecoară prin Cheile Văii Stânii până aproape de culmile Ciucașului.
Pe acesta din urmă aveam să-l încercăm.
Din locul în care
ne-am lăsat mașinile drumul continuă printre șiruri de brazi și poieni, mai
apar vreo câteva case, o păstrăvărie din câte am înțeles, o locuință provizorie
a tăietorilor de lemne. Zona nu este cu totul izolată, vedem populație, chiar
la o densitate apreciabilă pentru condițiile date.
Sunt și turiști, unii cu treabă deoarece în week-end-ul următor urma să aibă loc Ciucaș X3, un Trail Running cu probe de semimaraton, maraton și ultramaraton întinse pe trei munți (Ciucaș, Grohotișului și Tătaru), o parte a traseelor trecând pe aici. Se fac marcaje sau antrenamente, recunoașteri în teren, acomodări.
Ca totul să fie cât mai idilic, turme de oi coboară la iernat. Vorbim cu ciobanii, sunt mulțumiți, au avut un sezon bun, urșii nu au făcut pagube.
Sunt și turiști, unii cu treabă deoarece în week-end-ul următor urma să aibă loc Ciucaș X3, un Trail Running cu probe de semimaraton, maraton și ultramaraton întinse pe trei munți (Ciucaș, Grohotișului și Tătaru), o parte a traseelor trecând pe aici. Se fac marcaje sau antrenamente, recunoașteri în teren, acomodări.
Ca totul să fie cât mai idilic, turme de oi coboară la iernat. Vorbim cu ciobanii, sunt mulțumiți, au avut un sezon bun, urșii nu au făcut pagube.
Cu toate acestea
după ce intrăm în chei rămânem singuri. Deși zona e sălbatică, cheile sunt ușor
de străbătut, urcușul este domol, doar din loc în loc apare câte o săritoare pe
care ne cățărăm fără probleme. Mi se pare că sunt unele dintre cele mai strâmte
chei pe care le-am parcurs, sectorul îngust fiind mai lung decât omologul său
din Valea lui Stan. Aproape că nu mai vezi lumina zilei. Vedem, în schimb, pârâiașe
izvorând efectiv din piatră seacă.
Încet, încet cheile
pierd din înălțime și din defileu săpat în stâncă devin un pui de vale
nisipoasă care se termină într-un picior de munte.
Dacă până aici
privirile ne erau oprite, acum peisajul se lăfăie sub ochii noștri. Suntem în
Curmătura Văii Stânii de unde se poate ajunge fie pe Ciucaș, fie pe Zăganu sau se poate coborî de partea
ardelenească a Ciucașului, la Vama Buzăului.
Soare și un pic de vânt, cât să fie bine. Facem pauză de masă la piciorul unui brad, clipe de tihnă.
Mâncăm liniștiți
urmărind fuga norilor pe cer. Se pare că vremea se va schimba, din termometre
vor fugi câteva grade și vor veni ploile. Totuși cerul merită privit, nu este
nimic amenințător încă.
Valea Stânei-pe acolo am venit |
Plecăm mai departe
urmărind să ieșim în Pasul Boncuța și de aici să dăm o fugă la Tabla Buții.
Poteca noastră ocolește pe curbă de nivel un vârf domol, trece pe deasupra unei stâne încă locuită, inclusiv de niște paznici lătrători foarte harnici și se îndreaptă spre est. Avem parte de o priveliște minunată spre Zăgan. Ciucașul ne surprinde din nou. Poate nu are măreția abruptului prahovean al Bucegior, dar are o frumusețe desăvârșită.
Urcăm puțin și abia
acum realizăm cât de secetoasă a fost vara. Drumul este plin de praf și doar ce
traversăm o pădure. Undeva, lângă potecă, apar câteva brândușe. Toamnă.
Poteca noastră ocolește pe curbă de nivel un vârf domol, trece pe deasupra unei stâne încă locuită, inclusiv de niște paznici lătrători foarte harnici și se îndreaptă spre est. Avem parte de o priveliște minunată spre Zăgan. Ciucașul ne surprinde din nou. Poate nu are măreția abruptului prahovean al Bucegior, dar are o frumusețe desăvârșită.
(foto Mihai) |
Încet, încet cărarea
coboară în curbe destul de strânse. Pădurea se îndesește puțin și totul se
termină brusc într-o poieniță de un
verde proaspăt. Atât de proaspăt încât zici că ai dat timpul înapoi și ai
intrat în primăvară. Cărarea, puțin vizibilă, cotește la dreapta și își
continuă coborârea până în Boncuța.
Aici întâlnim un
cioban cu chef de vorbă și după ce îi lăudăm oile și câinii, aflăm că pentru
Tabla Buții trebuie să urcăm versantul de vizavi și cam într-o oră putem ajunge
la destinație. Primim recomandarea de a ne întoarce pe același drum deoarece
traseul marcat direct spre Poiana Stânii este greu și periculos. În dreapta
noastră drumul forestier ajunge, după aproximativ 45 de minute, în punctul din
care plecasem dimineață.
Alegem să mergem
direct spre mașini cu gândul la drumul de întoarcere deoarece cei 10 km până în
Cheia se fac în mult mai mult de jumătate de oră. Din Pasul Boncuța până în
Poiana Stânii drumul forestier trece prin păduri mixte de foioase și conifere.
Mirific !
La mașini ajungem fără grabă și apoi, cu multă răbdare
ajungem în DN. După o scuturare de praf ce era obligatorie ne îndreptăm spre
Ploiești pe varianta Vălenii de Munte. De aici fuga pe autostradă și uite așa
s-a mai încheiat o excursie.
Probabil că am mai
spus-o de fiecare dată când am povestit de Ciucaș : aici găsești câtă frumusețe
dorești, traseele sunt suficient de solicitante, unele zone sunt aproape
neumblate. Da, îmi place Ciucașul și cred că este greu să te saturi de el. Dacă
până acum îi știam partea să-i zicem comercială, odată cu descoperirea Poienii
Stânei am văzut o altă parte la fel de fascinantă a muntelui.
Culmea Gropșoarele-Zăganu (Zăganu în stânga) |
- Locație
: Munții Ciucaș
- Punct
de plecare : Poiana Stânii
- Acces :
drum forestier (10 km) din DN1A la intrarea în Cheia
- Traseu
: Poiana Stânii – Cheile Văii Stânii – Curmătura Stânii – Pasul Boncuța –
Poiana Stânii
- Marcaj
: bandă albastră Poiana Stânii – Curmătura Stânii, bandă roșie Curmătura Stânii
– Pasul Boncuța, cruce roșie Pasul Boncuța – Poiana Stânii
- Durată
: 7 ore (cu pauze de masă, odihnă, fotografii și peisaj)
- Grad de
dificultate : ușor
- Altitudine minimă (cu aproximație) : 950 m
- Altitudine maximă (cu aproximație) : 1450 m
- Diferență de nivel : 500 m