Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

luni, 14 martie 2016

Ho, ho, ho ! (drumeţie din decembrie 2015)

 Ce să faci într-o sâmbătă de decembrie când nu e zăpadă pentru o bulgăreală, sărbătorile se apropie și ai un chef de munte de te scoate din casă ?


 Simplu : o excursie ușoară și scurtă undeva în apropiere, eventual într-un loc nou cu un peisaj de neuitat.
 Cum ultimele ture bifaseră pe rând Ciucașul, Bucegii și Piatra Craiului, unul dintre munții rămăși care întruneau condițiile de mai sus era Piatra Mare.
 Cred că am enumerat de foarte multe ori cum este acest loc.  Că deși nu depășește 1900 m altitudine are poteci care îți cam scot răsuflarea, că îți pune la încercare curajul prin cele două canioane, Tamina și Șapte Scări, că, în sfârșit, întodeauna merită să faci un drum până aici.
 Ne doream o destinație nou într-o zonă veche. Așa că hai cu ochii pe hartă.


 Cabana Piatra Mare, cea veche, am prins-o în ultimii ei ani de existență. Cea nouă, deși micuță, mi s-a părut cochetă și primitoare. Și cum fusesem de câteva ori până aici, fie urcând de la Dâmbul Morii, fie coborând din vârf după o tură prin Tamina, aternativa de vizitat se contura a fi Bunloc (sau Banloc sau Bulnoc, am găsit toate variantele, dar mie îmi place prima pentru sensul ei). Până acum nu o băgasem în seamă fiind la capătul unui traseu de doar 2 ore. Cum datele problemei se schimbaseră , am hotărât că aici ne vom delecta în ieșirea lunii decembrie.

Vecinul Postăvaru
 Plecăm dimineață din București pe ruta obișnuită și pe la ora 10 ne lăsam mașinile într-o parcare chiar lângă DN și o porneam la drum. În mare parte este vorba de un drum forestiet ce urcă relativ domol pe Valea Pojărelului.


 Vremea era bună, nu prea cald dar nici frig, o ușoară adiere de vânt, câteva petice de zăpadă și mult noroi mai ales în zona călcată de tractoare, atv-uri sau alte mijloace pe roți.
 Scăpăm de nămol în momentul în care drumul cotește la stânga, mai urcă puțin, se mai întoarce o dată spre dreapta și apoi urcă mai susținut printre niște brazi. Ajungem la ruinele fostei cabane (toate cabanele au niște "foste" în spate care, în majoritatea cazurilor, au sfârșit violent în flăcări sau zăpezi).  Dispariția definitivă a avut loc în 2006 într-un incendiu, în prezent fiind vizibilă doar fundația.

 Bucegi în nori și zăpadă 
 Cabana nouă a fost ridicată puțin mai sus decât cea veche, la vreo 10 minute de mers, undeva la jumătatea distanței față de telescaun. Da, există și telescaun și este folosit o să vedeți pentru ce.
 Bunloc scrie deasupra intrării și eu mă bucur pentru asta. Intrăm, luăm niște ceaiuri (naturale) și ieșim să mâncăm pe băncuțele din apropiere. Deocamdată suntem singuri, dar se mai văd urcând câțiva turiști.

Săcele
 Este liniște și pace, așa cum ne doream. Ne aruncăm privirile spre Brașov și Săcele pentru că este un punct foarte bun de belvedere. Îmi imaginez cum ar arăta luminițele orașelor văzute pe timp de noapte. Hm, e interesant, să țin minte și să organizez o tură și pentru asta.

Brașov 
 Ca să existe un echilibru, ne ridicăm privirile din depresiunea Brașovului tocmai la timp pentru a vedea trei parapante pornite să prindă adierile vântului. Bine, e nevoie de mai mult decât o adiere și cu siguranță e nevoie de mult curaj și de mult exercițiu pentru a te ridica în aer, dar sunt convinsă că merită. În fond, cred că așa ești cel mai aproape de condiția unei păsări. 


 Știam că această zonă este unul din locurile prielnice pentru asemenea zboruri, văzusem de câteva ori, e drept, de la ceva distanță, din Săcele, astfel de evoluții, niciodată însă atât de aproape.
 Zburătorii se lansau de la stația de sosire a telescaunului și probabil că aterizau undeva în apropierea punctului lui de plecare. Astfel transportul pe cablu reprezenta primul pas în evoluția îndrăzneților.
 Am aflat că era o zi prielnică, cu vânt bun, după o perioadă de pauză. Și acest lucru era folosit din plin pentru că cerul era brăzdat de parapante de diverse culori. 

Bun loc !
 Cabana Bunloc are un etaj care servește ca dormitor, având o capacitate de vreo 20 de persoane. La parter este sala de mese, bucătăria și barul iar intrarea în cabană se face printr-o terasă închisă. În fața clădirii sunt băncuțele și foișorul și totul este împrejmuit cu un gard din lemn. În curte este suficient loc pentru câteva corturi, asta pentru o cazare alternativă.


 Locul se pare că este foarte căutat de sărbători, cabana fiind închiriată integral cu luni bune înainte. Aviz amatorilor.
 Însă ceea ce m-a impresionat cel mai mult este faptul că totul este în grija unei doamne de 80 de ani, care locuiește singură. Este ajutată de băiatul dânsei, un "tânăr" de 50 de ani care asigură aprovizionarea și care probabil că este responsabil cu treburile mai grele. Locuitorul permanent al cabanei este de o energie fantastică. Ceaiurile au fost gata imediat, la fel și informațiile. Aflăm că Bunlocul este rezervat pentru Anul Nou încă din septembrie și că poate găzdui 15-20 de iubitori ai muntelui. Că se poate folosi bucătăria cabanei și chiar că, în anumite condiții, sunt primiți și patrupezii.


 Pentru perioada de vară se poate campa, fără cost, în curtea cabanei. Bine de știut.
 După masă și odihnă ne întoarcem fața către Brașov, îl mai privim o dată de la înălțime și apoi ne retragem la mașini. E devreme, tare devreme așa că nu ne grăbim absolut deloc. Poteca este aceeași ca la urcare, dar pare mai scurtă și mai prietenoasă. E, drumul de întoarcere ...


 Zona Dâmbul Morii s-a dezvoltat fantastic. Multe vile, unele locuințe, cele mai multe pensiuni și hoteluri, au răsărit pe ambele părți. Până acum urmasem doar traseul spre Șapte Scări și nu văzusem explozia imobiliară de aici. Din păcate turismul nu este pe aceeași cotă și apropierea de Brașov, distanța relativ mică până în București și concurența celorlalte stațiuni de pe Valea Prahovei, nu încurajează deloc.

 
 Ne-am întors la timp pentru o fugă până în Brașov. Am fi vrut să vedem târgul de Crăciun însă acesta se deschidea abia ziua următoare. Ne-am bucurat de brad care, chiar dacă nu încă luminat, era împodobit pe măsură. 


 Ne-am fâțâit puțin prin zona pietonală, am cumpărat niște clătite pentru acasă și ne-am întors bucuroși că am reușit să facem încă o plimbărică ușoară, așa ca de final de program.


 Că să rezum totul în două cuvinte, de la frumusețea locului,  a zilei, a senzației rămase, ar trebui să spun doar : Bun loc !