Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

sâmbătă, 5 mai 2012

Paradoxuri de mai



Suntem liberi de ziua muncii. Pe scurt, ni se trage de la americani. Prin 1872 New York-ul a considerat că ziua de lucru trebuie să mai conțina și altceva, așa că a cerut prin greve și manifestații reducerea timpului de muncă. Chestia asta s-a întamplat un pic mai târziu, prin 1886, când cele 8 ore au devenit program normal. Toată agitația asta a fost creată de sindicate și internaționale socialiste și a fost sărbătorită cu fast de nuanță sângerie de toate țările comuniste.
Deci, liber de 1 Mai și două variante : munte sau mare. Pentru că nu am fost niciodată la mare într-o asemenea zi, am ales-o de data asta  într-o variantă prescurtată de două zile.
Până la Cernavodă plictiseală pe autostradă, apoi încetișor pe un drum destul de liber până la Murfatlar. Aici facem pauză de vizitare.
Dacă te împinge curiozitatea și traversezi canalul Dunăre-Marea Neagră, la nici 500 m de pod găsești cea mai importantă carieră de cretă din istorie.




Aici, prin 1960, a fost descoperit complexul rupestru Basarabi, adică cea mai veche manifestare a creștinismului pe teritoriul României (aproximativ anul 900). Este vorba de vreo patru biserici, morminte și alte încăperi cu vădită destinație religioasă, decorate cu rune, cruci, desene și diverse scrieri. Bisericile, săpate la adâncimi diferite în dealul de cretă, au orientarea clasică a ortodoxiei (altarul spre est) și sunt în general compuse din pronaos, naos și altar.




După descoperire s-a încercat protejarea lor în special de acțiunea umidității, însă construcția monstruoasă, neterminată, se pare că nu le ajută cu nimic.Nu sperați că se poate vizita ceva, banii care puteau fi investiți în restaurare, protejare și punere în valoare au fost păpați, lasând Grădina Carpaților în frunza goală.
Lângă complex, la o azvârlitură de băț, în mijlocul carierei, s-a format un lac. Nu știu dacă are vreun nume (m-am gândit că-i pot spune Basarabi), dar este o prezență constantă. Peisajul este un pic straniu, dar așa este Dobrogea întreagă.






De un an încoace, marea înseamnă Vadu. Aici găsești liniștea de care ai nevoie, spațiul de care să te bucuri, relaxarea pe care o cauți. Nu vreau să amăgesc pe nimeni :  este o zonă cu zero condiții și cu acces dificil. Dar pentru pretențioși este loc mai la sud, la Mamaia, la socializare.




Plaja o găsești între mare și bălțile ce mărginesc rezervația Deltei Dunării și este destul de darnică.





Un pic cam multe scoici, dar este doar început de sezon și probabil că iarna a fost grea și aici. Apa curată și suficient de caldă pentru o baie de aprilie, premiera absolută.






Rațe, lișițe, pescăruși... Delfinii au lipsit de aceasta dată.



Am petrecut o seară liniștită, între focurile de tabără ale vecinilor de Paradis.
Pe la prânz, după o sesiune de poze, am pornit-o spre casă, alegând varianta spre Hîrșova, apoi spre Cernavodă prin Capidava, asta deoarece data trecută nu ne-am oprit la ruine. 




La Capidava cel mai mult mi-a placut ... Dunărea.





Prea multă lume după gustul meu (o parte veniți la grătare chiar sub zidurile cetății). În plus, locul nu este bine pus în valoare : puține informații, iarba netăiată, lucrări de întreținere grosolan făcute. Dacă reduci perspectiva din care privești lucrurile, peste tot vezi niște resturi de ziduri. Da, dar la Histria sau Adamclisi de exemplu (pentru a mă limita la Dobrogea), imaginația poate ridica și construi cetatea, acolo poți să călătorești în timp și să-ți închipui cum ar fi fost dacă te aflai în acelasi loc, dar într-un alt timp. La Capidava, nu.




Dar să revenim la istorie.
În mica așezare dacică (Capidava înseamna "cetatea de la cotitură"), în jurul anului 50, au început să se stabilească aici garnizoane romane, ajunse în Dobrogea. Împaratul Traian a fost cel care a comandat ridicarea unui fort, locul având o importanță strategică în viitoarele războaie daco-romane.




Fortul avea istalație portuară, magazii și terme și a avut rol de paznic al fluviului și al vadului. A fost distrus de mai multe ori (s-au găsit șapte nivele de locuințe), reclădindu-se în perioada bizantină, devenind chiar centru episcopal. Capidava a fost abandonată definitiv în 1036, după ce a fost incendiată de pecenegi.



Am înțeles că se fac săpături arheologice și în prezent (au început în 1924) și că se găsesc obiecte de valoare, în special ceramică.



Capidava ar merita mai multă atenție din partea profesioniștilor și astfel ar căpăta mai multă atenție și din partea amatorilor.



Și astfel, a doua ieșire oficială, se încheie, lejer, pe una din autostrăzile patriei (hai, că n-am avut prea multe de numărat).
Trăiască 1 Mai, ziua liberă a muncii !