Protestez, deci exist

Poate la început ne-au luat în joacă. Au zis că ieșim puțin și ne jucăm prin Piața Universității, ei se fac că nu ne văd și noi ne plictisim și plecăm în vreun club, cu cortul pe munte sau în mediul acela virtual unde, cică, socializăm.

Cred că seara de duminică i-a făcut să deschidă un ochi.

Doar atât pentru că încă nu ne privesc în față.

Au spus că nu știm ce vrem, că nu ne pasă de soarta minerilor care își doresc să muncească, au spus că este un protest periculos anti-sistem, că vom plăti desbăgubiri celor ce doreau să ne otrăvească, că nu avem o idee comună, că ne lipsesc liderii. Și ca să ne bage mințile în cap au început să difuzeze rmgc-isme cu medici care vor să ne vindece deși nu suntem bolnavi.

Și toate astea m-au enervat.

Eu personal m-am săturat să mă revolt în tăcere împotriva tuturor tâmpeniilor, hoțiilor, distrugerilor, mizeriilor pe care le trăim.

M-am săturat să merg la vot cu speranța că acesta poate nu-i atât de negru ca cel dinainte.

M-am săturat să-mi fie rușine de reprezentantul meu în parlament  care își schimbă opiniile după cum îi dictează interesul.

M-am săturat să circul pe drumuri proaste și să schimb trei rânduri de borduri pe sezon.

M-am săturat să văd gunoi pe stradă.

M-am săturat să văd cum se taie păduri.

M-am săturat să văd cum se construiesc microhidrocentrale în arii protejate.

M-am săturat ca mediul să nu fie protejat de ministerul care îi poartă numele.

M-am săturat să văd cum educația și bunul simț au început să fie excepții.

 

Conform unui calcul matematic simplu mie personal  îmi revin 0,0112016 km pătrați din țara asta. Pe aceștia îi vreau curați.

Așa că jos labele de pe România mea !