Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

joi, 23 martie 2017

Scotocind Țara Bârsei (drumeție din februarie 2017)


foto Cristian
 Cine spune că o drumeție pe munte înseamnă doar cucerirea vârfului înseamnă că nu a călcat niciodată pe culmile domoale ale Țării Bârsei. Aici drumeția se preschimbă într-o călătorie la finalul căreia ajungi cu mult mai bogat decât te-ar putea face Everestul, cu condiția să iubești și să înțelegi natura, să-i apreciezi farmecul câteodată ascuns, să te încăpățânezi să o prinzi în toane bune și să zâmbești mult indiferent ce s-ar întâmpla pe parcurs. 
 La prima vedere, Râșnovul este un oraș modest situat lângă vecini mult mai importanți (Brașov cu Poiana sa, Bran, Moeciu, Zărnești), împodobit cu o cetate și mai nou cu un Dino Parc și trambuline pentru sărituri cu schiurile. De ceva vreme a fost amenajată pentru vizitare Peștera Valea Cetății despre care am scris aici. Și cam atât ai zice pentru că și pe site-urile pensiunilor din Râșnov citești de cele mai multe ori informații despre zonele învecinate.

  
 Probabil cei mai mulți dintre voi ați traversat Râșnovul în goană spre Poiana Brașov și spre traseele turistice ce pleacă de aici. Nu e rău, dar dealurile molcome de la picioarele Postăvarului ascund adevăratele surprize ale zonei. 
 Celor dornici să petreacă o zi relaxantă le propun să-și lase autoturismul în parcarea cetății și să pornească pe poteca marcată cu cruce albastră ce suie nici prea-prea, nici foarte-foarte pe Dealul Cernit. După aproximativ 15 minute trecem pe lângă un releu (și așa vom fi siguri că telefoanele își vor păstra semnalul pe tot parcursul traseului), coborâm spre firul Văii Popii și urcăm în Poiana de Sub Padină de pe Dealul Colțul lui Văsâi. 


 Aici traseul se ramifică și cei ce nu doresc să continue plimbarea prin păduri se pot întoarce în Râșnov pe varianta bandă albastră cei îi scoate în apropierea bisericii Sf. Nicolae (pe strada Romulus Cristoloveanu), dar nici nu știu ce pierd.  Se poate coborî și pe Dealul Curmăturii  pe Valea Dobricei sau spre Poiana Roșie din apropierea bazei olimpice de sărituri cu schiurile, dar aceste variante nu au marcaj turistic, așa că atenție dacă vă hotărâți să le folosiți.


 Traseul nostru (cu dublu marcaj cruce și bandă albastre) cotește stânga și urcă ușor pe Valea Cărbunari (partea superioară) care ne desparte de Culmea Abruptă. Întâlnim și niște stâncărie nu de alta dar să ne asigurăm că suntem pe munte în ciuda altitudinii mai modeste. 

foto Cristian
 În vreo 20 de minute traversăm o poiană și ajungem la Peștera Râșnoavei, primul premiu al ambițioșilor. Ca orice premiu, nu se câștigă ușor pentru că poți trece pe lângă ea fără să o observi (indiciu : din cărarea principală se desprinde pe dreapta o alta care coboară spre peșteră). 


 Accesul este facil, nu ne târâm pe burtă, dar nici nu ne putem încânta cu formațiuni, sala de intrare fiind lipsită de ornamente. Acestea pot să apără provizoriu pe timpul iernii când cu puțin noroc se pot forma stalacmite de gheață. 


 Ca în majoritatea peșterilor pe pereți se poate observa celebra “piele de leopard”. 

foto Cristian
 Să nu credeți că totul se termină aici. Nici vorbă, însă minunățiile sunt accesibile doar celor inițiați în speologie și dotați cu echipament special deoarece continuarea poveștii subterane se face printr-un puț de 4-5 m.  
 Din dreptul peșterii traseul se bifurcă. Pe cei grăbiți să ajungă pe propriile picioare în Poiana Brașov îi sfătuiesc să aleagă varianta din stânga, bandă albastră, care îi conduce cale de trei ore până la destinație. Celorlalți le recomand să urmeze triunghiul galben (varianta dreapta) și să ajungă într-un tărâm de vis. 

foto Cristian
 În vreo 30-45 minute de mers ajungem la Bisericuța Păgânilor. “Da, da, niște stânci” ar spune cei fără imaginație, dar știu că voi nu sunteți așa. 
 A fost odată ca niciodată o oaste de turci dornică să se înfrunte cu râșnovenii și să le cucerească cetatea. Se luptară ce se luptară și bravii cavaleri din Cetatea Râșnovului au reușit să-i înfrângă pe turci și au început să-i fugărească prin păduri. Turcii au fugit ce au fugit, dar sleiți de puteri s-au adunat în jurul unei stânci și s-au rugat să scape cu viață din această încercare.  Se pare că au scăpat și unii dintre ei, îndrăgostiți de locurile pe care încercaseră să le înrobească, au rămas în Țara Bârsei. Și poate în anii ce au urmat au vizitat locul în care ruga le-a fost ascultată, dându-i astfel numele de Bisericuța Păgânilor.


 Orice drumeție presupune asumarea unei doze bune de curiozitate fără de care ai putea rata nenumărate lucruri frumoase. Cam așa și pe aici. La 50 m de Bisericuța Păgânilor se găsește Piatra Scrisă (sau La Belvedere cum este denumită pe indicatorul care ne arată traseul până la ea). Poteca este nemarcată, dar clară și se strecoară pe la baza unei stâncării care nu îți dă niciun indiciu cu privire la spectacolul naturii care urmează a ți se dezvălui. 


 Pe scurt, totul se termină pe o platformă care îți oferă una din cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut vreodată.  Am avut și n-am avut noroc : priveliștea ne-ar fi tăiat cu adevărat respirația dacă ceața și norii lipseau de la întâlnire, dar degetele iernii târzii își lăsaseră amprentele și toți copacii erau pudrați discret cu un alb fermecător. 


 Mă gândesc cât de frumos trebuie să fie totul toamna, câte tonuri de galben și roșu poți deosebi de aici. Totuși, încântarea să nu-ți adoarmă atenția. Piatra este mare dar marginile sunt suficient de înclinate și, în anumite momente, umede, așa că trebuie să te asiguri că rămân la o distanță sigură. 


 Odată potoliți de priveliști, ne întoarcem spre Bisericuța Păgânilor de unde ne continuăm coborârea pe triunghi galben. În cel mult 10 minute ajungem la intersecția cu Drumul Albastru, traseul marcat cu banda de aceeași culoare care leagă Râșnovul de Brașov, cu un ocol prin Poiană. În dreapta poteca este mai clară și se îndreaptă spre Poiana Brașov iar prin stânga, în coborâre prin pădure, ajungem la Peștera Râșnoavei. Suntem pe cumpăna de ape a Fundatei, pârâul care a format mai cunoscuta peșteră Valea Cetății.  

 Zărim și un pic din Crai 
 Noi suntem atenți și facem stânga pentru a ne întoarce și deși parcurgem aceleași poteci care ne-au adus până aici, peisajul este cu totul altul. Am plecat pe timp de iarnă autentică, pe o ninsoare puternică ce așternuse un strat de zăpadă de câțiva centimetri, așa, cam spre 10. La ieșirea din peșteră ninsoarea se potolise iar ultimele neguri se chinuiau să se ridice atunci când am ajuns pe Piatra Scrisă. Acum era o primăvară frumoasă, cu soare plin care topise tot ce muncise iarna mai devreme. 


 Așa că în loc de covor alb am mărșăluit prin frunze și noroi, dar acesta a fost singurul neajuns al drumeției. Și, în fond, când sunt atâtea de văzut, cine merge cu ochii în bocanci ?
 Când am coborât Dealul Cernit și am ajuns din nou în Valea Cetății la mașini, vremea se posomorâse și vântul, absent până atunci, începea să se manifeste. Nu știu ce să zic, poate că Postăvarul era supărat că plecăm așa repede sau poate vraja care ne-a dăruit o zi perfectă ajunsese la sfârșit. 


 Acest traseu este accesibil tot timpul anului, intrând în categoria “ușoare” deoarece nu presupune niciun efort deosebit de parcurgere. Ascensiunile sunt line, potecile vizibile, marcajul prezent iar lungimea ideală pentru o plimbare de o zi. Cu puțin noroc, novicele în ale muntelui va fi fermecat de tărâmuri, de priveliști, de povești și își va începe lunga și pasionala poveste de drumeț  începută ca o scotoceală prin Țara Bârsei.