Mini City Break – Oradea walking - Varadinum

Întâmplarea a făcut să am la dispoziție cam o jumătate de zi de pierdut prin Oradea în condiții mai restrictive (adică am fost însoțită de Sara Beagle ceea ce a anulat orice posibilitate de acces în vreun muzeu). 

 Puteam să-mi pierd ziua pe balansoarul pensiunii sau puteam să-mi pun la bătaie spiritul de orientare, răbdarea și rezistența. Cum varianta statică nu hrănește curiozitatea, decizia a fost foarte ușor de luat. 

 Așadar, iată cum arată Oradea pe jos. 

 Prima oprire a fost la cetate. 

 Prima atestare documentară a cetății Varadinum datează din 1113 cu menționarea episcopului de Oradea printre semnatarii documentului. Întemeierea și funcționarea cultului religios romano-catolic este însă mai veche, Oradea fiind ridicată la rang de episcopie încă din 1092. 

 După 1192 devine un important centru religios și loc de pelerinaj odată cu sanctificarea fondatorului episcopiei, Sfântul Ladislau Taumaturgul. După secolul al XV-lea devine un însemnat centru al Umanismului și Renașterii, loc de întâlnire a marilor cărturari. 

 Se menționează existența unei biblioteci impresionante și a unui centru de învățământ de renume, aici studiind Nicolaus Olahus. Timp de câteva secole aici a fost stabilit primul meridian 0. Acesta trecea prin interiorul cetății și fusese stabilit de un fost elev specializat în astronomie. Mori de ciudă, Greenwich ! (Greenwich a devenit meridianul 0 abia în 1884). 

Bastionul Crăișorul în stânga, Bastionul Roșu în dreapta 

 După 1557 (și până în 1857) Oradea devine cetate strict militară, suferind multe asedii, cele mai însemnate fiind cele otomane. Nu a fost cucerită decât de trei ori. 
 Din punct de vedere arhitectural, cetatea cunoaște trei etape de dezvoltare (romanică, gotică și renascentisto-barocă). Este extinsă și refăcută între secolele al XVI-lea și al XVII-lea de către arhitecți italieni. Atunci capătă și forma tipică de fortificație bastionară. 

 Planul cetății în anii de glorie 

 Cetatea are cinci bastioane construite în formă de pană, element unic în Europa de est. În partea de nord, în 1572, este ridicat Bastionul Aurit în timpul lui Ștefan Bathory. Bastionul este orientat spre Dealul Pisica (Ciuperca) și a fost puternic avariat de bombardamentele otomane în repetatele asedii. 

Bastionul Roșu 

 După Poarta de Est s-a ridicat în 1580 Bastionul Roșu, care a suferit puternic în atacul otoman din 1660 (asediu care s-a soldat cu capitularea cetății). După recucerirea cetății de către imperiali, acesta a fost refăcut și întărit. În partea sudică, în 1570, s-a ridicat Bastionul Crăișorul, urmat spre vest de Bastionul Bethlen. Acesta a fost finalizat în 1618 și aici a fost amplasată stema și inscripția familiei princiare. Mult timp bastionul a fost alcătuit doar din pământ bătut și de aceea a purtat denumirea de “bastionul de pământ”. 

Bastionul Bethlen și inscripția

 După Poarta de Vest, tot cu orientare nordică, a fost construit Bastionul Ciunt, în 1575. Denumirea sa vine de la faptul că o mare perioadă a stat neterminat (ciunt = retezat, tuns, rupt). Și acesta a fost distrus de otomani și refăcut în anii stăpânii austriece.

Poarta de Vest

 În șanțul cetății, pe partea estică, între Bastionul Aurit și Bastionul Crăișorul, a fost amenajat un parc dendrologic. 

Parcul dendrologic ( în stânga spre Bastionul Aurit, în dreapta spre Bastionul Roșu )

 În interior, Palatul Princiar a fost refăcut, fiind create spații pentru expoziții și spectacole, un muzeu, un hotel și chiar sediul Facultății de Artă. Lucrările nu sunt încă finalizate, în plan fiind construirea unui teatru de vară în interiorul unui bastion.  

Palatul Princiar

 Biserica din Cetate a fost de asemenea refăcută, fiind parte integrantă a Palatului Princiar. A fost ridicată în 1775 în stil baroc provincial și a suferit puternic în incendiul din 1836 (care a distrus o parte din oraș), pierzându-și atunci acoperișul original.  În prezent aparține comunității slovace, romano-catolice.  

Biserica din Cetate

Următoarea destinație : Piața Unirii.

Oradea fără nuferi, nu se poate

Primăvara cântă Cuca

  

 Era momentul pentru ceva nou, nici chiar noutate absolută dar pe aproape. Aveam nevoie de un loc mai puțin vizitat, mai puțin cunoscut, un loc care să aducă un plus major excursiilor noastre, care să rămână în amintire și să ne stimuleze pe viitor.

 Din păcate condițiile de drumeție sunt relativ limitate : de obicei ai maxim două zile la dispoziție, destinația trebuie să fie suficient de aproape ca să nu-ți petreci întreaga zi pe drum iar obiectivul să poată fi atins. Cu excepția munților în care nu am fost niciodată, Iezerul care stă în coasta Făgărașului și susține Piatra Craiului, era cel care se potrivea cel mai bine. 

 La Cuca am fost o singură dată, de un Crăciun în 1992, pe un ger cumplit, în care am atins temperatura minimă absolută pe care am simțit-o vreo data și nu prea m-am mișcat de lângă cabană.

 Am zis că era momentul să mă revansez și să fac din Iezer, Vârful Păpușa și Cabana Cuca trioul turei din aprilie.

 Ne-am strâns 10 plus două patrupede și am reușit să rezerv camera de 12 persoane. Fac din nou reclamă : Cabana Cuca este dog friendly. 

Vârful Păpușa la o zi însorită distanță

 Pentru că în timp drumul de acces s-a schimbat din potecă în forestier în toată regula, pentru a câștiga timp, am mers cu mașina până la cabană. Nu este ușor, am avut noroc de un an cu puțină zăpadă care nu a reușit să strice nimic. Nu recomand această variantă decât în situații impuse deoarece drumul de la Voina (unde se termină asfaltul ca pielea) până la Cuca este de o frumusețe aparte și nu durează mai mult de o oră și jumătate. Iar iubitorilor de camping le reamintesc că lângă cabană este loc și pentru corturile lor.

Pe drum

 Pentru rezervări este bine să sunați în cursul săptămânii când cabanierul coboară într-o zonă cu semnal. Nu veți găsi mâncare la cabană însă aveți la dispoziție o bucătărie utilată, inclusiv cu butelie (deși aveți și varianta sobei dacă sunteți nostalgici). Curentul electric este produs de panouri solare pe vreme bună și de un generator pe benzină în restul timpului. Dacă vreți lumină, benzina o aduceți voi. 

 Acestea fiind zise, după ce am dat binețe și ne-am luat în primire camera,  am pornit spre Vârful Păpușa, obiectivul nostru cu priveliște.

Sara

 Traseul pleacă de la cabană pe piciorul din stânga (Grădișteanu) și în prima oră urcă abrupt prin pădure. Când am ajuns la golul alpin, înierbat, am văzut primele raze de soare, blocate până atunci de desimea brazilor și primele brândușe din acest an au umplut poiana. 

 Brândușe

 Vremea, senină și destul de caldă pentru aprilie, ne răcorea ușor cu un vânticel ce avea să crească în intensitate de-a lungul zilei, fără a fi periculos. 

 Urcăm spre Șaua Grădișteanu din smoc în smoc de iarbă, de parcă am avea sub picioare un covor cu noduri. Panta ne face să suflăm mai greu și trebuie să fim atenți cum călcăm ca să nu ne accidentăm. Zona asta îți poate produce foarte ușor o entorsă dacă nu ești atent.  În schimb îți poți trage sufletul așezat într-un fotoliu moale și primitor. Cele două fețe ale fiecărui lucru …

 În sus și în jos

 Știți voi care este unul din chinurile mersului pe munte ? Psihologic vorbind. Să-ți vezi obiectivul (vârf, cabană sau ce o fi) toată ziua, să mergi și să mergi și să descoperi că mai e o vale de trecut, un pisc de cățărat, o șa de traversat, toate apărute ca surprize pe măsură ce parcurgi traseul. Un astfel de vârf este Păpușa care îți stă în coada ochiului stâng cât e ziua de lungă și pentru care ai de luptat. Se urcă aproape continuu, porțiunile de plat rezumându-se la câțiva metrii. 

Căldura zilei a înmuiat zăpada, dar nu este fleșcăială. Apa în plus s-a drenat și nu avem  probleme din acest punct de vedere.

 Încet, încet reușim să ne apropiem de vârf. După ieșirea în șa vântul ne cam suflă, dar încă este bine. Vremea nu dă semne că s-ar schimba ceea ce este minunat. Înaintea plecării am vorbit cu Salvamontul Argeș responsabil de această zonă pentru a avea siguranța unui traseu reușit. Mă temeam de zăpada, mare și proaspăt căzută. Ni s-a recomandat să observăm vântul care dacă bate cu putere poate să aducă niște nori care ne pot strica bucuria.

 Când aproape să spunem că am ajuns, traseul cotește ușor spre stânga, pe vârful Păpușa ajungându-se pe o variantă. Practic, de la cabană până în șa am urmat banda albastră și apoi pe cea roșie. Teoretic, banda albastră o însoțește pe cea roșie și se desparte de ea exact sub Păpușa pentru a te conduce până pe vârf, însă pe această porțiune nu am văzut niciun marcaj. Știam că pentru a ajunge mai avem de urcat o ultimă pantă. Reușim să o străbatem mergând un pic în stânga cărării deoarece erau formate câteva cornișe de zăpadă și nu aș fi vrut să ne creăm emoții degeaba.

Vârf cu Piatra Craiului și Bucegi 
 Vârf cu Iezer și Făgăraș 

 Sus pe Păpușa era cald, soare cu un pic de vânt, ceva zăpadă strălucind sub tălpile noastre. Iar când ridicai privirea abia de puteai să ții pasul cu priveliștea. 

  De unde să încep ? 
 De la cealaltă culme a Iezerului, cu vârfurile Iezerul Mic, Iezerul Mare și Roșu ? Cu Făgărașul din spatele lor și fruntea lui cu două dintre cele mai înalte vârfuri din țară, Moldoveanu (locul 1) și Viștea (locul 3) ? 

Iezerul Mic, Iezerul Mare, Vârful Roșu (sus) Moldoveanu și Viștea (jos)  

  

 Cu Piatra Craiului despărțită de Iezer doar de Dâmbovița și care se întinde leneș sub privirile noastre, lăsându-și coasta vestică la vedere cu bijuteriile numite Marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului ? 

Piatra Craiului /

 Cerdacul Stanciului /

 Marele Grohotiș 

 Sau cu Piatra Mare din spatele ei ? Sau poate, dacă ne concentrăm mai bine, cu Ciucașul ce se zărește în depărtare ? 

 Ciucaș (sus) Piatra Mare (jos)

 Cu Bucegii ornați de releul de pe Coștila ? 

 Bucegii și Coștila

 Cu sora lor mai mică, Leaota ?  Sau cu gâlma Măgurii Codlei care răsare moț în podișul Țării Bârsei ?

 Leaota (sus) și Măgura Codlei (jos)

 Vârful Păpușa a oferit cea mai bună și bogată panoramă montană văzută vreodată. Da, știu, sunt multe alte locuri extraordinare, dar nu am putut niciodată să văd atâtea masive muntoase dintr-un singur loc.

 Râușor în stânga și Sătic în dreapta 

 Am avut noroc de vreme bună și de vizibilitate, nu cleștar, dar destul de aproape. Pentru asta alesesem Păpușa și Păpușa se ținuse de cuvânt.

Panoramă din Vârful Păpușa

 Da, multe poze, de grup, de peisaj, de panoramă. Stăm pe vârf până când vântul ne cam spune că e timpul să o luăm din loc.

 Coborârea este mult mai ușoară și mai rapidă. În plus, suntem extaziați de cele văzute și nu mai simțim oboseală sau frig. Ne oprim sub Șaua Grădișteanu, în apropierea unei stâne și ne întindem la soare, ca șopârlele ieșite din hibernare. 

 Odihnă

 Pe lângă noi trece un grup numeros (aveam să aflăm că era Oxigenul care organizase o tură în zonă) însă apoape că nu deschidem ochii. Totuși, până la Cuca mai aveam de mers și a trebuit să ne desprindem din relaxare.

 Cabana ne-a primit cu căldură, la propriu și la figurat. Ne-am descărcat bagajele și ne-am pregătit masa. Am făcut o ciorbă de văcuță, bună-bună și ne-am încălzit cu un grog de rom cu mere, ușor cam dulce, dar fierbinte și binevenit după efortul de peste zi.

 A doua zi, duminică fiind, nu ne-am grăbit cu trezitul, dar nici nu am trândăvit mult pentru că după frumusețile montane naturale urma să vedem niște frumuseți antropice și gastonomice.

Prima oprire a fost la Mânăstirea Nămăiești. Fac o mică paranteză pentru a spune că totul în zonă are, mai devreme sau mai târziu, legătură cu Negru Vodă. Se spune că Nămăiești este cea mai veche mânăstire de maici din Țara Românească și că aici a fost descoperită, într-o peșteră, o icoană a Maicii Domnului. În peșteră, presupus lăcaș creștin încă de pe vremea romanilor și chiar templu dacic închinat lui Zamolxes, a fost ridicată biserica în secolul al XIV-lea și a fost menționată în hrisoave în timpul domniilor lui Radu cel Mare și Mircea Ciobanul (cam pe la 1500 – 1550). 

 Nămăiești

 Conform legendei, icoana a fost găsită de un cioban din vremea lui Negru Vodă :) în urma îndrumărilor primite în vis și se spune că este cea mai veche icoană din întreaga creștinătate, fiind pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Deși a suferit mult în timpul Primului Război Mondial, biserica este acum refăcută. Iar dacă vreți și argumente laice pentru a vizita Nămăieștiul, chiar vizavi de mânăstire este casa memorială a lui George Topârceanu, locuită timp de 8 ani de autorul baladelor vesele și triste.

 Corbii de Piatră

  Cea de-a doua oprire a fost la Corbii de Piatră, asta ca să păstrăm caracterul rupestru al vizitelor. Pentru a ajunge acolo am străbătut Câmpulung și apoi am mers vreo 30 km spre Curtea de Argeș, făcând dreapta la Domnești. Ca la Nămăiești și la Corbii de Piatră ansamblul rupestru s-a transformat din templu dacic în lăcaș creștin și apoi în mânăstire atestată documentar în vremea lui Neagoe Basarab, în 1512. Comuna Corbi este locul de baștină al Corvineștilor, existând aici ruinele castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan Corvin. Caracteristică unică în România, biserica săpată în stâncă are două altare, ambele ortodoxe, respectând tradiția bizantină a lăcașelor de cult rupestre din Capadocia care aveau două hramuri. Lângă biserică este săpată și trapeza mănăstirii (sala de mese) unde se spune că Neagoe Basarab judeca pricinile supușilor. De mare valoare este pictura, originală, realizată în stil bizantin în secolul al XIV-lea. Din păcate nu s-au realizat lucrări de conservare și restaurare, igrasia amenințând serios existența picturii. 

 Corbii de Piatră

 Frumusețea gastronomică ne-a așteptat în Câmpulung. Pentru cine nu știe, Iepurașul este cea mai vestită cofetărie musceleană. Nu știu ca Piteștiul sau Curtea de Argeș să se poată lăuda cu așa ceva, așa cum nici Rucărul, Branul sau Brașovul nu sunt trecute pe harta prăjiturilor. Pauza dulce a fost delicioasă și de asta aveam nevoie înainte de a pleca spre casă.

Noi

 Priveliști fără de opreliști, amintiri rupestre și un iepuraș dulce au fost, pe scurt, esențele lunii aprilie.

 Casetă tehnică : 

-Locație : Iezer-Păpușa 
-Punct de plecare : Cabana Cuca 
-Acces : DJ 734 asfaltat până la Cabana Voina, drum forestier accesibil aproximativ 4,5 km până la Cabana Cuca 
-Traseu : Cabana Cuca-Șaua Gradisteanu-Vârful Păpușa-retur 
-Grad de dificultate : ușor-mediu 
-Altitudinea minimă : 1.175 m 
-Altitudine maximă : 2.393 m 
-Diferență de nivel : 1.218 m 
-Lungime : 9 km 
-Marcaj : bandă albastră 
-Durată : 8 ore   

Și ruta din Viewranger

Cum să estimăm timpul în care parcurgem un traseu

 Prima regulă a unui drumeț instruit este să se informeze cât mai în detaliu asupra traseului pe care îl va parcurge. 

 Alegerea traseului se supune mai multor criterii. 

 1.    Distanță

 Pentru ieșirile scurte, de maxim 2 două zile, ne alegem în general trasee aflate în apropiere. Nu vei ajunge niciodată să pleci din București, să urci pe Pietrosul Rodnei și să te întorci acasă într-un singur week-end. Sau poți forța , dar vei fi un zombi și nu vei înțelege nimic din ceea ce ți se întâmplă.

 2.    Inedit

 Fiecare excursie trebuie să aducă ceva nou. Poate fi același masiv muntos și același vârf, dar urcat pe o variantă nouă. Poți pacurge același traseu, dar în alt anotimp. Sau pur și simplu pot fi locuri noi, prin care nu ai mai călcat și pe care vrei să le cunoști.

 3.    Notorietate

 Mi se întâmplă adesea să aud de vreo cascadă, vreun lac, un vârf, o pădure, o cetate, niște chei și să doresc să le văd. Cu cât un obiectiv este mai vizitat, cu atât mai multe informații vei găsi despre el. Sau poate nu ai auzit de ceva anume, dar îți dorești să mergi într-un anumit loc și începi să cauți ce este de vizitat în apropiere.

 În fine, mai sunt și alte criterii în funcție de care îți poți alege destinația unei drumeții.

Când ți-ai ales un traseu trebuie să știi :

-      Punctul de plecare (intrarea în traseu)

-      Marcajul

-      Gradul de dificultate

-      Durata

-      Punctul de sosire

 Toate aceste informații le afli din hărți, cărți de specialitate sau online, de altfel cel mai răspîndit mod de informare.

 Dintre informațiile de mai sus, cele supuse subiectivismului  sunt durata și dificultatea traseului.

 Trebuie să știți că timpul de parcurgere a unui traseu este dat de ritmul unui drumeț cu o condiție fizică medie, echipat corespunzător, ce se deplasează fără pauze mari, cu bagaj minim, în condiții de vară, normale. Aceste valori este bine să le luați din cărți, hărți sau indicatoare (deși am întâlnit și unele mincinoase).  Pe net mi s-a întâmplat să găsesc diferențe semnificative, de la simplu la dublu, în cazul unor trasee.  

 Dacă știți că vă mișcați bine și sunteți echipat, rucsacul este ușor și faceți o drumeție de vară,  adăugați o oră la timpul de pe hartă. Poate doriți să admirați un peisaj, poate sunteți un fotograf pasionat sau poate pur și simplu, după pauza de masă, leneviți puțin. În cazul în care reveniți pe același traseu, trebuie să știți că timpul de întoarcere va fi mai mic (poteca este cunoscută, ați făcut deja poze, de obicei întoarcerea înseamnă coborâre).

 În situația în care nu știți măsura forțelor voastre, este bine să vă fixați puncte intermediare și să verificați dacă vă încadrați în timpul estimat. 

 Condițiile meteorologice influențează puternic viteza de deplasare. Un strat de zăpadă mare prin care trebuie să tăiați potecă mărește timpul de parcurgere al unui traseu. Mi s-a întâmplat ca în prima parte a unei drumeții, iarna, pe o potecă bătătorită, să mă încadrez în timpii regulamentari, însă porțiunea în care zăpada a fost neatinsă să o parcurg într-un interval de 1,5 ori mai mare (3 ore în loc de 2). Ploaia, viscolul, grindina, ceața pot opri o drumeție. 

Un rucsac încărcat înjumătățește viteza de deplasare. Oricât de bine pregătiți fizic ați fi, gândiți-vă că organismul are, brusc, de cărat încă 10-15-20 de kilograme cu care nu este obișnuit. Experiența vă ajută să strângeți din dinți și să vă gestionați mai bine resursele, dar nu vă va împinge de la spate.

 Un om se deplasează pe drum drept cu 4-5 km pe oră. Vorbim de un mers alert, nu alergare, nu plimbare. Sigur, înclinația unei pante este o frână puternică, dar trebuie să știți că, pe verticală, într-o oră se pot câștiga 300 m diferență de nivel. De aceea cei 1300 m diferență de nivel între Bușteni și platoul Bucegilor se urcă în 4 ore.

 Așa cum am spus, întoarcerea de cele mai multe ori înseamnă coborâre. De aceea majoritatea indicatoarelor arată timpi inferiori pe celălalt sens. Sigur, ne vom deplasa mai repede însă țineți cont de faptul că ați supus deja organismul unui efort. În medie, puteți să scădeți o oră din timpul de urcare. Da, vremea și greutatea rucsacului influențează.

99,99 % din drumeți nu călătoresc singuri. Cu cât grupul are mai multe ieșiri împreună, cu atât este mai sudat și mai omogen în deplasare. Calculați-vă deplasarea în funcție de mersul celui mai slab pregătit, nu după fruntași. Dacă nu faceți asta, cei din urmă nu vor agrea drumeția dintr-un sentiment de frustrare, iar cei din față își vor pierde răbdarea. Este o dovadă de spirit de echipă să mergeți grupați. În fond asta înseamnă socializarea și sunt convinsă că excursiile le faceți alături de prieteni (deci aveți motive să stați împreună), nu de dușmani. 

 Important este ca, atunci când apar probleme fizice, când vremea este nefavorabilă și nu vă simțiți în siguranță, să vă întoarceți din traseu. Ocazii vor mai fi, important este să nu le pierdeți prin accidentări care puteau fi evitate.

 Pe munte a renunța nu înseamnă ratare, ci înțelepciune.