Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

vineri, 4 septembrie 2015

În sfârşit, Ciucaş ! ( drumeție din iunie 2015)



Nimeni nu poate să spună niciodată că a  bătut de prea multe ori un munte. 



Oricâte drumuri ai făcut, oricâte ore şi zile ai stat pe potecile lui, întotdeauna vei găsii ceva nou, ceva ce a fost acolo din totdeauna, ascuns pentru ochii tăi până la momentul oportun.



Ciucaşul este una din cea mai la îndemână variantă  pentru excursiile de o zi deoarece este la fel de aproape ca Bucegiul şi, în plus, nici nu ameninţă cu înălţimi ameţitoare care să te facă să gâfâi.



Iar pentru spectaculozitatea sa nu mai trebuie să insist.



După amânări, după o tentativă de excursie prin Cheile Văii Stânei ratată din cauza vremii  şi cu ajutorul Romsilva (am vrut să închiriam, fără succes, cabana lor din zonă), a venit vremea ca în iunie să batem din nou potecile din  Ciucaş.


Brad steag - arată direcţia vântului dominant
Pentru a impresiona tovarăşii de drum am ales o urcare pe vârf cu plecare din Pasul Bratocea,  traseu cu multiple privelişti de vis iar pentru întoarcere am preferat varianta mai lungă dar cu atât mai ofertantă a Tigăilor Mari.



Că să dau detalii strict tehnice, traseul durează vreo 8 ore, este marcat cu bandă roşie până pe vârf şi cu cruce roşie pe sub Tigăi şi are avantajul de a pleca de la cea mai mare altitudine accesibilă unui mijloc motorizat cu 4 roţi şi care nu este ATV. 



Pasul Bratocea îţi oferă cel puţin un sfert de oră câştigat din diferenţa de nivel. În plus, dacă nu ajungi prea târziu, ai suficiente locuri de parcare, pe ambele părţi ale drumului. 



Pe Piciorul Bratocea soseşte şi traseul ce pleacă din Babarunca iar din Şaua Tigăilor există un traseu spre Poiana Teslei. Din pas şi până pe vârf se fac cam 4 ore iar altitudinea maximă pe care o poţi atinge este de 1.954 m.


foto Mihai

Dacă ar fi să număr de câte ori am plecat de aici, mi-aş cam pierde şirul, însă niciodată nu este la fel.



De la marcajul de început de traseu porneşte un drum forestier ce deserveşte stâna din apropiere, dar şi releul de telecomunicaţii cocoţat pe Bratocea. La stână am dat de miei aşa că 5 minute am avut sesiune foto.





Cum treci de releu drumul dispare lăsând locul potecii turistice ce debutează cu un mic urcuş printre brazi. 



Nu peste multă vreme se străbat Porţile Bratocei şi se ajunge la un punct de belvedere bine poziţionat de unde se vede Cheia dar şi Munţii Grohotiş. Când vom fi mai sus,pe vârf, cu puţin noroc de senin putem vedea până hăt departe, în Făgăraş.



Dar meteorologii nu sunt darnici cu noi şi de data asta chiar au dreptate. 


foto Eliza

Pe Ciucaş ploaia este programată pe la ora 14 însă pe Baiului şi Neamţului se văd deja fuioarele de apă curgând.  Din când în când apar şi fulgerele.


foto Eliza

Cu ochii la spectacolul de pe cer, urcăm în continuare printre brazii înmuguriţi iar când ajungem în Şaua Tigăilor dăm cu ochii de rododendronul înflorit. 



Minunăţie de culoare ! 



După ce trecem de Ţigăile Mici avem parte de privelişte de vis. Ţigăile Mari sunt în faţă noastră şi ca de fiecare dată îmi captează intreagă atenţie. Este imaginea de care nu mă satur niciodată, este ca şi cum aş da de aer proaspăt după mult timp de poluare. 



Mai am şi alte peisaje preferate şi nu pot face un top al lor pentru că pe fiecare îl simt altfel, însă când ajung aici zâmbesc şi respir.



Trecem pe lângă Goliat, mai înaintăm puţin şi ne oprim în ultima şa de dinaintea vârfului. Ploaia ne-a ajuns şi pe noi şi nu ar fi indicat să urcăm în continuare. Fulgerele ne ocolesc. Avem noroc.


foto Mihai

După maxim 30 de minute soarele străluceşte. Da, se pare că a venit vara.
Ajungem rapid în vârf. Vrem să profităm de fereastra de vreme bună.



Pe aici parcă nu a plouat niciodată. Sosesc grupuri, grupuri, cele mai multe dinspre cabana (hotelul) Ciucaş. 



Ne bucurăm cu toţii de soare. Multă lumină în jur dar vizibilitatea nu este foarte bună. Fuioarele de ploaie au ajuns pe Munţii Tătaru iar spre Făgăraş cerul nu s-a limpezit. 


Zăganul
Probabil urmează un alt episod umed. Nici Bucegii nu sunt vizibili.
Mâncăm, ne odihnim şi facem poza de grup. Pentru mulţi este o premieră. Primul vârf, prima oară în Ciucaş ...





Presaţi de timp şi de varianta ocolitoare de întoarcere ne-am început coborârea spre Intersecţia Ţigăile Mari, locul în care traseul spre cabană se desprinde spre stânga.



Poteca noastră şerpuieşte în coborâri şi urcuşuri pe sub Ciucaş şi Ţigăile Mari până înapoi în şaua cu acelaşi nume. Trecem pe lângă Babele la Sfat.


Babele la Sfat



Pe sub Tigăi poteca când urcă, când coboară. Nu ai timp să gâfâi şi nici nu îţi soliciţi genunchii. Pare mai dificilă dar doar privită de departe.


foto Eliza

Ne oprim şi culegem o mâna de flori de rododendron, fin aromate, bune de ceai "de inimă".



Ajungem din nou în Şaua Tigăilor şi ne luăm la revdere de la peisajul specific de Ciucaş. Ne întoarcem spre Bratocea.


foto Eliza

Ceva mai jos aşteaptă mugurii de brad. Ne transformăm în culegători harnici, mulţumind pentru bogăţia oferită de natură. Avem grijă să nu distrugem, rupem doar câţiva muguri de pe fiecare creangă, protejând potenţialul de creştere. Da, suntem bogaţi, atât de bogaţi încât avem puterea de a ne mulţumi cu puţin.


foto Mihai

Pe seară ajungem la maşini. Suntem uşor obosiţi, dar avem tolbele pline de poveşti, frumuseţe şi minunate amintiri.


foto Eliza

Frumos aşa cum a fost de fiecare dată. Mă întreb cât de elegant trebuie să fie peisajul în toamna, îmbrăcat în culori calde. Ciucaşul are multe de oferit. 



Deja mă gândesc la creasta Zăganului străbătută urcând din Cheia sau la misteriosele Chei ale Poienii Stânei, la Tabla Buţii sau, de ce nu, la o zi de relaxare la Răscruce privind în toate cele patru zări.



Şi uite aşa lista cu locurile în care vreau să ajung se măreşte şi îmi dau seama, pentru a mia oară, că mi-ar trebui 9 vieţi, că pisica, să pot face traseele pe care mi le doresc.


Sunt convinsă că după fiecare ieşire ierarhia locurilor străbătute se schimbă. Parcă de fiecare dată ultimul traseu a fost cel mai şi cel mai. 



Privind în urmă găsesc amănunte deosebite în fiecare din ele. Poate o dată a fost soarele sclipitor cum nu am mai văzut. Poată altă dată zăpada a fost imaculată. Poate a fost vorba de peisajul din jur. Sau poate a fost vorba despre o clătită uriaşă mâncată cu poftă după un traseu ratat.

Noi



Traseul