Firts we take Berlin (2) - Entertainment for all and more

Ești în Berlin. Ai la dispoziție trei zile, ceva idei despre cum să ți le petreci, o listă cu „de făcut” și multă energie. Se cere să te simți extraordinar 100% din timp. Cum demonstrezi asta ?  Păi doar trebuie să aplici axioma distracției.



Pentru că nemții sunt nemți, în Berlin găsești de toate. Vrei muzee, ai muzee : de istorie, de artă, de științe naturale. Ai grădină zoologică, cea mai diversificată din punct de vedere al speciilor, la pachet cu acvariu și terariu.  O vrei pe Madame Tussauds ? Nimic mai simplu : Berlinul este unul din cele cinci orașe din Europa în care îi poți întâlni exponatele.



Crezi că un tur de oraș îți satisface curiozitatea ? Poți alege ce te caracterizează mai mult : tur pietonal, pe șaua bicicletei, în – să-i zic – ricșă, cu autobuzul supraetajat sau în balon.



Au câteva puncte tari : istoria, războiul, ridicarea din cenușă ce l-a urmat,  zidul Berlinului și tot ce a însemnat el și mai ales cum i-au modelat pe ei toate acestea.

Dar nu se limitează la atât. Evenimentele sportive importante (noi am prins semifinalele campionatului european de fotbal) sunt respectate și folosite în același timp. Pe un mare ecran la Poarta Brandenburg s-a putut viziona meciul Germaniei cu Italia. La fel și în sute de restaurante, baruri, bodegi, birturi pe care le-au decorat cu drapelul național. Berlinul a fremătat de cântece până târziu în noapte și nu am întâlnit suporter supărat sau nervos că Germania a pierdut, din nou, în fața Italiei.



Dacă ești fan al muzeelor, ai noroc. Cineva s-a gândit la tine. Pentru 19 euro poți achiziționa un Berlin Museum Pass care îți oferă intrare gratuită timp de trei zile. Nu sunt incluse aici alte obiective (Grădina Zoologică, Domul sau Muzeul Tussauds), dar și la acestea beneficiezi de reduceri dacă achiziționezi un abonament de transport, Berlin Welcome Card. De reducere ai parte și la plimbarea cu vaporașul.



Dacă ești genul, te poți înscrie la un tur nocturn al cluburilor din Berlin, ca la carte.

Am văzut o mulțime de ghizi care își plimbau grupurile între principalele zone de interes turistic. Majoritatea vorbitori de engleză, dar am întâlnit și o prezentare pentru niște turiști spanioli foarte antrenantă. Și nu știu spaniola …

Dacă în cursul săptămânii lucrurile sunt mai liniștite, în week-end explodează totul, deoarece Berlinul este o atracție și pentru germani. Am văzut o mulțime. Localnicii cred că preferă excursiile pe bicicletă, în afara orașului.

Pentru cei implicați în industrie, sâmbăta este zi de muncă. Cel mai fierbinte loc : Pariser Platz.

Plimbări cu trăsura, poze cu aliați de toate orientările, baloane imense de săpun, instrumente muzicale haioase și toată lumea zâmbitoare.

Am văzut doar fețe senine și aici și în Alexander Platz, unde oamenii se odihneau pe marginea fântânii și ascultau muzica, de cele mai multe ori de calitate, a artiștilor ambulanți.

Cu excepția sălii în care este expus celebrul bust al lui Nefertiti, ai voie să fotografiezi orice, oricunde, fără taxă (și fără blitz în muzeele de artă). La Madame Tussauds ești încurajat să atingi exponatele, să te cațeri pe ele, să faci orice fără însă a le distruge.



Majoritatea muzeelor oferă ghiduri audio în principalele limbi de circulație. Am folosit și noi unul când am vizitat Reichstag-ul, dar despre asta la momentul potrivit.

Iar sâmbăta seara ce poate fi mai frumos decât să te relaxezi într-un sezlong pe malul râului Spree sau să dansezi un tangou languros la una din terase ?

Fără a sări calul și fără a face excese, fie că sunt localnici sau doar în vizită, berlinezii de week-end știu să se distreze și să le ofere și celorlalți aceeași bucurie.

Și natura a dat o mână de ajutor. Zilele pe care le-am petrecut la Berlin au fost frumoase, însorite, călduroase și încărcate cu miros de tei. 

Suuuperb !

Saschiz pit stop

Ca să-mi încep bine sătămâna, în drum spre casă după o nuntă ardelenească (care a ținut trei zile din care două drumul) am luat un răgaz de câteva ore și m-am oprit la Saschiz.

Prima atestare documentară a comunei datează de la 1310, după colonizarea zonei de către sași, care i-au urmat pe secuii veniți aici până în secolul al XII-lea. În următorul secol s-a dezvoltat până la rang de oraș, pe la 1419 fiind cunoscute aici mai multe bresle din care de frunte erau cizmarii, tâmplarii, olarii și zugravii. Existau școli, un spital, o baie comunală și o judecătorie.

Numele săsesc era KEISD. Maghiarii l-au transformat în SZASZKEZD (citit „saschizd”), adică Keisd-ul săsesc. Iar românii au corectat un pic denumirea în Sasciz.

Perioada de glorie a Saschizului se termină la 1678 când, în urma unei hotărâri a Dietei Transilvaniei, intră sub administrarea Sighișoarei.

Deși găzduiește unul din patrimoniile UNESCO din România, comuna pare un pic plictisită de vremurile în care a ajuns. Majoritatea caselor sunt construite în stil săsesc, unele din ele restaurate, altele arătând din plin venerabila vârstă la care au ajuns.

Majoritari odinioară, sașii din Saschiz nu sunt în număr mai mare de 100, majoritatea de vârsta a treia. Printre ei sunt niște englezi care încearcă să facă turism, tipărind pliante și hărți, sprijinind producția locală de curiozități : siropul de soc și dulceața de lapte.

Există un punct de informare chiar la Biserica Evanghelică și merită să-i călcați pragul. Puteți primi informații, descrieri de traseu, hărți, produse locale de vânzare și multă amabilitate.

Coloniștii sași au ridicat Biserica Evanghelică între 1493 și 1496 în onoarea regelui Ștefan I al Ungariei. Pentru construcția de tip sală s-a folosit piatra de carieră. Sala este lată și lungă, întărită cu 22 de contraforturi. S-a ridicat și un etaj fortificat suprapus peste sală și cor, corul fiind închis pe trei laturi. Nu poate lipsi orga, la care am avut acces.

Biserica în stil gotic a fost finalizată în 1525, fiind principalul loc de refugiu al locuitorilor în caz de primejdie.

Dacă biserica a beneficiat recent de restaurări ample (consolidare inclusiv a etajului fortificat, refacerea integrală a acoperișului, curățarea pietrei de construcție, zugrăvire), nu la fel de norocos a fost Turnul cu Ceas din imediata apropiere, ridicat chiar în centrul comunei. Model pentru construcția acestuia a fost turnul similar din Sighișoara. Din păcate a fost avariat serios de cutremurul din 1986, este închis și sper să aibă acelașii noroc ca și biserica.

În toată Transilvania sunt doar trei cetăți săsești : Rascov, Rupea și Saschiz. Ceea ce deosebește însă Saschizul de celelalte fortificații este faptul că locația cetății este la 2 km de vatra satului. Toate celelalte au în centru biserica. 

Construită în secolul XIV, cetatea a oferit protecție locuitorilor din Saschiz, dar și din alte șase comune ce au ajutat la ridicarea ei. Conform inscripției de pe zidul de NV, lucrările au început în 1347. Cetatea are formă ovală, cu ziduri de 7-9 m înălțime, cu patru turnuri de colț și două turnuri de poartă, toate șase având funcție de supraveghere și apărare : Turnul Școalei, Turnul Muniției, Turnul Voievodal, Turnul Preotului, Turnul Porții și Turnul de Pază.

În interiorul incintei s-a ridicat o capelă și s-a săpat o fântână adâncă de 65 m, care se pare că ar lega, printr-un tunel, cetatea de centrul comunei.

În construcția fortificației se recunoaște trecerea de la stilul romanti la cel gotic : acoperiș cu o singură pantă, guri de tragere cu grindă de lemn care se putea roti.

Până acum câțiva ani cetatea nu era vizibilă din drumul național din cauza vegetației. Un prim pas a fost făcut prin curățarea zonei de copaci, dar construcția se află într-o stare de degradare avansată.

Faptul că zidurile mai sunt în picioare, că turnurile încă există, dărăpănate și fără acoperișuri, că am putut străbate o porțiune din drumul de strajă (acela cocoțat pe zid, la care am ajuns urcând prin unul din turnuri) se datorează permanentelor lucrări de refacere care s-au realizat până în 1945, an la care cetatea era încă funcțională.

Istoria de după a lovit puternic  : zona s-a depopulat, sașii ajungând minoritari datorită deportărilor și emigrărilor, iar locuitorii ne-germani au ajutat la distrugere.

Pe un alt blog am găsit o fotografie a cetății dintr-o perioadă mai bună. Fotografia a fost făcută de Frații Fischer din Sibiu. Tot scormonind pe net, am aflat cu părere de rău, că anul trecut, la Muzeul Brukenthal, a fost deschisă o expoziție cu fotografiile fraților Fischer pe tema fortificațiilor din Transilvania. Pe care am ratat-o ...

Cetatea Saschiz încă în picioare

Același turn, câteva decenii mai târziu

Dacă aveți drum prin zonă și aveți trei ore la dispoziție pentru a fi cheltuite cu folos, Saschizul merită. Pe lângă toate astea, la Hanul Cetății se poate mânca ieftin și bine.

 

Și vă puteți bucura de asemenea priveliști :

First we take Berlin - From plain to plane

  

Pe lângă escapadele obișnuite, anul acesta s-a îmbogățit cu o raita prin Berlin. Excursia a fost plănuită de ceva vreme, mai exact jumătate de an și a avut o serie de premiere : prima dată când am ieșit din România în scopuri turistice, prima capitală vizitată, primul zbor cu avionul.

 

Sunt atâtea de spus încât nu știu cu ce să încep…

Am plecat la Berlin joi dupa prânz, cu Lufthansa, fără escală. Întoarcerea era duminică, pe la aceeași oră. Practic, am avut la dispoziție două zile și ceva mărunțiș pentru a vizita cât mai mult. Întocmisem un șir de 30 de muzee și alte puncte de interes, cam pentru o săptămână întreagă, renunțând la multe altele la fel de demne de trecut pe listă.

Am mers spre munte de nenumărate ori prin Câmpia Română. Lăsam în urmă orașul sufocant și mă consideram liberă când treceam de Otopeni. Sufocarea a venit de această dată când am ajuns la aeroport.

După ce am predat bagajele, mi-am ocupat locul, am legat centura și am văzut cum avionul s-a poziționat pe pistă pentru decolare, am tras aer în piept ca pentru ultima oară.

Vrrruummm, vrruummm, motoarele s-au turat și, hopa, eram în aer.

În cele două ore de zbor m-am delectat cu imagini inedite, câmpii, sate, păduri, munți, ape și nori ajutându-mă să suport mai ușor mișcările avionului. Am rău de mișcare, așa că am simțit chiar și când a strănutat pilotul. De două ori :)

Ca să fiu sinceră, zborul nu a fost devastator. Da, am simțit gravitația, m-am înclinat și eu la viraje, dar cu excepția câtorva momente la decolare și aterizare, a fost plăcut. Totuși, oricât de zâmbitoare ar fi fost însoțitoarele de zbor (și la întoarcere însoțitorii) am simțit că mă aflam într-o ipostază nenaturală. Omul nu a fost făcut să zboare.

Însă ce minunat este să privești de sus apele, pădurile, munții, câmpiile și orașele atunci când norii îți permit.

Dacă este senin ești învăluit de un cer atât de albastru, de o lumină atât de puternică încât nu ai crede niciodată că ești într-o cutie zburătoare și temperaturile din exterior coboară multe grade sub zero, ci că te afli pe cea mai exotică insulă cu putință.

Iar dacă nu este senin, nicio problemă. Ai norii pufoși la picioare. Și iar albastru și iar senin.

Probabil că la altitudini mai mari totul seamănă cu Google Earth. Fascinant !

Nu am reușit să mă satur de imaginile astea și, mai mult decât atât, mă întreb cum se văd toate orașele noaptea, cât de plictisitor este un zbor peste ocean și cum văd oare piloții din cabina lor, după mii de ore de zbor, pământul pe care calcă mai puțin decât alți pământeni.

Am aterizat pe Tegel, ne-am recuperat bagajele, în 40 de minute eram la hotel și în alte 15 înapoi în stradă.

Aventura începea.