Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

miercuri, 11 iulie 2012

First we take Berlin - From plain to plane




  
Pe lângă escapadele obișnuite, anul acesta s-a îmbogățit cu o raita prin Berlin. Excursia a fost plănuită de ceva vreme, mai exact jumătate de an și a avut o serie de premiere : prima dată când am ieșit din România în scopuri turistice, prima capitală vizitată, primul zbor cu avionul.

 


Sunt atâtea de spus încât nu știu cu ce să încep…



Am plecat la Berlin joi dupa prânz, cu Lufthansa, fără escală. Întoarcerea era duminică, pe la aceeași oră. Practic, am avut la dispoziție două zile și ceva mărunțiș pentru a vizita cât mai mult. Întocmisem un șir de 30 de muzee și alte puncte de interes, cam pentru o săptămână întreagă, renunțând la multe altele la fel de demne de trecut pe listă.


Am mers spre munte de nenumărate ori prin Câmpia Română. Lăsam în urmă orașul sufocant și mă consideram liberă când treceam de Otopeni. Sufocarea a venit de această dată când am ajuns la aeroport.


După ce am predat bagajele, mi-am ocupat locul, am legat centura și am văzut cum avionul s-a poziționat pe pistă pentru decolare, am tras aer în piept ca pentru ultima oară.


Vrrruummm, vrruummm, motoarele s-au turat și, hopa, eram în aer.


În cele două ore de zbor m-am delectat cu imagini inedite, câmpii, sate, păduri, munți, ape și nori ajutându-mă să suport mai ușor mișcările avionului. Am rău de mișcare, așa că am simțit chiar și când a strănutat pilotul. De două ori :)



Ca să fiu sinceră, zborul nu a fost devastator. Da, am simțit gravitația, m-am înclinat și eu la viraje, dar cu excepția câtorva momente la decolare și aterizare, a fost plăcut. Totuși, oricât de zâmbitoare ar fi fost însoțitoarele de zbor (și la întoarcere însoțitorii) am simțit că mă aflam într-o ipostază nenaturală. Omul nu a fost făcut să zboare.



Însă ce minunat este să privești de sus apele, pădurile, munții, câmpiile și orașele atunci când norii îți permit.




Dacă este senin ești învăluit de un cer atât de albastru, de o lumină atât de puternică încât nu ai crede niciodată că ești într-o cutie zburătoare și temperaturile din exterior coboară multe grade sub zero, ci că te afli pe cea mai exotică insulă cu putință.


Iar dacă nu este senin, nicio problemă. Ai norii pufoși la picioare. Și iar albastru și iar senin.


Probabil că la altitudini mai mari totul seamănă cu Google Earth. Fascinant !


Nu am reușit să mă satur de imaginile astea și, mai mult decât atât, mă întreb cum se văd toate orașele noaptea, cât de plictisitor este un zbor peste ocean și cum văd oare piloții din cabina lor, după mii de ore de zbor, pământul pe care calcă mai puțin decât alți pământeni.


Am aterizat pe Tegel, ne-am recuperat bagajele, în 40 de minute eram la hotel și în alte 15 înapoi în stradă.


Aventura începea.