Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

duminică, 30 septembrie 2012

Ghid de utilizare a echinocțiului de toamnă




Anul acesta am avut o toamnă frumoasă. În toată luna septembrie doar două zile au fost reci, închise și ploioase. Dar și acestea s-au răzbunat, aducând un sfârșit de săptămână superb.

 


Pentru că aceste clipe sunt prețioase și vor valora aur în momentele friguroase ale iernii, când un drum în natură va semăna cu o expediție polară, ne-am încropit o trupă veselă și ne-am plimbat prin Ciucaș în cea mai frumoasă zi de toamnă petrecută până acum pe munte.

 


Cu doar o săptămână înainte fusesem tot la Muntele Roșu pentru o gură de aer și i-am văzut în acțiune pe participanții la Ciucaș Trail Running. 





Au fost trei probe : maraton, semi și ultra. Peste 700 de persoane s-au întrecut pe 22, 42 și 100 de km, iar impresii și fotografii puteți găsi aici.  


Eu când merg în excursie ?


Traseul de semimaraton a fost și sursa de inspirație pentru tura noastră.





Pentru că ne doream o ieșire ușoară, de plimbare, am ajuns motorizați până la Muntele Roșu pe acel drum infernal. 

 


De acolo am început să urcăm, abatându-ne de la traseu pentru câte o fotografie sau un pumn de afine. 


 


Încet, încet, am ajuns pe Vârful Gropșoarele, al doilea ca altitudine după Ciucaș (doar 1.883 m). 




Sus pe vârf am făcut o pauză pentru masă, odihnă și bronz. 
Mi-am adus aminte cum, în urmă cu 3 ani și ceva, prânzul pe Gropșoarele s-a rezumat la o jumătate de măr mâncată în grabă, cu ochii pe fulgerele și tunetele care se apropiau. Am coborât atunci rapid pe Zăganu și ne-am întors la Muntele Roșu fără a fi udați de ploaie, apele ocolind culmile pe care ne preumblam și răzbunându-se pe Tabla Buții.

 


De această dată vremea a fost excelentă. 


 


Am avut noroc de o zi caldă și însorită, fără a fi supărătoare. 

 



Cerul a fost senin și, deși lumina nu a fost atât de puternică așa cum este într-o zi de vară, am avut parte de maxima panoramă posibilă. 





Ne înconjurau Vama și Întorsura Buzăului, Tabla Buții, Cheia și Valea Teleajenului, Munții Grohotiș, Neamțului și Baiului, iar undeva în zare, mai aproape decât aș fi crezut că sunt, Munții Bucegi, Piatra Craiului și Iezer-Păpușa.




Paradoxal, pentru această imagine de neuitat, vinovate au fost ploaia și ninsoarea care au încercat munții cu două-trei zile mai devreme și care au curățat aerul de tot praful verii, lăsând pe culmi mici arvune pentru frigul ce va veni.

 


La întoarcere am ales drumul prin Șaua Gropșoarele și Șaua Chirușca până la Cabana Ciucaș (pe care o voi numi mereu așa, deși arată a hotel în toată regula).




Acest traseu pe care nu-l mai parcursesem a fost ușor și frumos, poteca străbătând pădurea înainte de a ieși în coasta cabanei. 
Iar de la Ciucaș am urmat drumul ultracunoscut către Muntele Roșu și apoi către casă, bucurându-ne de bucățica de autostradă.
Dacă la începutul verii am vrut să vedem, fără prea mare succes, de ce e roșu Muntele Roșu, bucurându-ne doar de un Verde de Ciucaș, acum am avut parte de culori de toamnă în ultima zi încă egală cu noaptea.






Deci, se ia un echinocțiu, se adaugă niște oameni veseli, se amestecă câteva ore în sensul traseelor și se servește cald.