Peșterile m-au fascinat întodeauna. Așa cum mă simt atunci când pășesc într-una din ele probabil că s-au simțit, pe rând, toți exploratorii cunoscuți sau nu ai acestei lumi. Reprezintă o lume aparte, aparent tăcută, dar plină de ecouri vii și minunat de ingenioasă când vine vorba de frumusețe.
Am povestit despre Peștera Muierii , Polovragi , Ponoare , Urșilor și Valea Cetății-Fundata.
Acum, ca final de concediu, am ales din bogata ofertă a Munților Pădurea Craiului două peșteri : Meziad și Farcu.
Ca să ajungem la Meziad, în comuna care dă și numele peșterii, am lăsat în urmă Padișul și am revenit în "lumea normală" coborând de la Glăvoi spre Boga pe un drum aflat în amenajare care promite lucruri mari atunci când va fi terminat și, beneficiind apoi de o șosea reabilitată între Boga și Sudrigiu cum n-a văzut Parisul.
La Beiuș am dat de primul indicator "Peștera Meziad". Pe al doilea și ultimul l-am întâlnit mult după ce am trecut de Remetea și stejarul ei secular (are peste 400 de ani!), după ce am intrat în Meziad și am străbătut trei sferturi din comună. Iar după indicator, cale de vreo 3 km, am șontâcăit pe un drumeag pietros până la peșteră.
Peștera Meziad, ca multe lucruri în țara asta, se află în reabilitare. Se lucrează la drum, la noua potecă de acces, la iluminat, la podețe și scări [Fac această paranteză deoarece de la vizita noastră din august lucrările s-au apropiat de final. Din acest week-end Meziadul își arată publicului noua față, așa cum reiese din acest articol ].
Se vizitează doar cu ghid și, dacă nu ești dotat, primești la intrare lumina călăuzitoare. Turul durează puțin peste o oră.
Meziad este una din primele peșteri amenajate din țară și are o lungime totală de 4.750 m, pe mai multe nivele, din care vizitabili aproximativ 1.500 m.
Ca în multe altele, în peștera Meziad s-au găsit urme din paleolitic și neolitic care indică faptul că a fost locuită.
Am văzut și aici un cuptor afumat, cu horn natural, asemănător cu cel din Polovragi. Ca și la Peștera Urșilor s-au găsit și aici schelete de ursus spelaeus și ca la Peștera Muierii am întâlnit pereți colorați de mineralele din apă, fără piele de leopard însă.
Minunat la Meziad este că gradul de sălbăticie este mai mare decât în alte peșteri, senzația de explorare fiind mult mai pregnantă. Sper ca modernizarea să nu-i tulbure farmecul.
Vizita se desfășoară pe două etaje, trece prin coridoare decorate de stalactite, stalagmite, coloane, domuri și bazine și culminează cu traversarea unui pod natural și a Sălii Liliecilor în care hibernează o colonie destul de numeroasă.
Am trecut pe lângă unul din ei care dormea, prea obosit sau poate obișnuit cu turiștii și pe care aș fi putut să-l ating. Restul se zvârcoleau în aer, chițăind tot timpul pentru ecolocația lor.
Când ghidușa, tinerică și haioasă, ne-a adus în siguranță la suprafață, ne-am îndreptat spre punctul de interes maxim al zile : Peștera Farcu, peștera de cristal.
Mineritul înseamnă o colecție de ortaci buni la toate, cu viață grea, majoritar rurală, familii numeroase, fără alte posibilități, cu un trai apăsat de riscuri. Dezvoltată în ritm de "hei-rup, hei-rup, cad stânci de fier", această industrie s-a dovedit ineficientă și s-a prăbușit în ultimii 20 de ani, îngropându-și angajații în frustrare, sărăcie, neputință și lipsă de sensibilitate.
În comuna Roșia (de Bihor) ani la rând s-a scormonit în adâncuri după bauxită până când, în 1987, în urma unor noi săpături s-au descoperit cristalele de calcit. Au urmat doi ani incerți și închiderea exploatării în 1989. Puțul de mină a fost abandonat, foștii mineri lucrând cu sârg la vandalizarea acestuia. Treptat, treptat, cristalele din galeriile principale au dispărut și foarte puțin a lipsit ca acest fenomen unic în țară să fie în întregime distrus.
În aceste condiții a apărut peștera Farcu, amenajată într-o veche galerie a minei, pe o lungime de 265 m.
Fiind un monument natural speologic, a fost interzis accesul turistic în zonele încă bogate în cristale, așa că minunățiile adevărate sunt privite de la distanță. Ceea ce este bine pentru că se pare că aceste cristale sunt foarte sensibile, inclusiv la atingere.
Sunt extraordinar de frumoase !
Vizita, obligatoriu cu ghid, costă 15 lei și face o scurtă introducere în minerit, existând, imediat după intrare, un mic muzeu cu echipamente folosite la extragerea bauxitei.
Ni s-a dat și cască. A fost haios să o port. Nu mi s-a părut necesară (nu prea ai unde să te lovești), dar a fost un bun element de marketing.
Investiția, care va totaliza 800 mii de euro, încă nu este finalizată. În viitor, vizitatorii vor străbate galeriile în vagonetele unui tren folosit în exploatări, ieșirea va fi facilitată de un lift, va fi amenajată o sală de concerte (și poate și una de tratament deoarece cristalele au efecte benefice în cazul bolilor de inimă și ale sistemului nervos) iar turiștii își vor putea astâmpăra foamea și setea într-un restaurant cu produse tradiționale.
Așa cum scria și în prezentare, am fost la o răsuflare distanță de cristalele de la Farcu, deși nu prea am îndrăznit să respir în fața acestei frumuseți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu