Prin Ponor, să-i cucerim cetățile

Portalul

 

Între zecile de trasee pe care le poți parcurge în Padiș, votat în mod absolut în topul preferințelor, se află trioul de aur din categorie "cel mai" : cele mai cunoscute - Cetățile Ponorului, cele mai dificile - Cheile Galbenei, cele mai frumoase - Cetățile Rădesei.

 

 Planul inițial le includea pe toate, dar aveam nevoie și de o zi de trândăveală și astfel am îndulcit un sacrificiu cu o promisiune pentru o dată viitoare. A fost dificil să alegem două dintre ele. Frumoasele Cetăți ale Rădesei au fost amânate, sper că nu pentru mult timp.

În prima zi de Padiș am dus o luptă aprigă și am cucerit Cetățile Ponorului.

 

Sunt considerate Everestul speologiei românești și au fost declarate rezervație naturală în 1952 și apoi monument al naturii.

Dolina 3

 

Nu știu cum arătau în 1886 atunci când au fost descoperite, însă, înainte cu prea mult timp ca să-l putem număra, Cetățile Ponorului formau o peșteră săpată de un râu subteran foarte puternic, apele drenate din toată zona Padiș - Poiana Ponor - Lumea Pierdută. La un moment dat, tavanul acestei peșteri s-a surpat, apărând, după prăbușire, trei doline greu accesibile, culmile înconjurătoare fiind tăiate doar de un singur canion, cel al Văii Cetăților.

 

Vizitarea lor se poate face în două moduri : o plimbare pe creneluri (Circuitul Balcoanelor) și un asediu temerar până în inima cetății (parcurgerea celor trei doline).

Pentru balcoane osteneala nu este prea mare. După ce am părăsit drumul forestier în dreptul unui marcaj explicit, am urcat puțin prin pădure și am trecut, pe rând, pe la punctele de belvedere. 

Limbaj universal

 

Vechile balcoane din lemn au dispărut așa că admirarea priveliștilor trebuie făcută cu mare grijă. La doar trei zile de la vizita noastră, un turist imprudent a murit după ce a căzut în Cetăți.

 

Coborârea în doline se poate face pe două variante : o potecă paralelă cu Valea Cetăților, cu deschiderea spre dolina 1 și un vâlcel spălat de torenți ce poposește în dolina nr. 3.

Ultima variantă a fost și calea prin care am făcut cunoștință cu Cetățile Ponorului.

 

La început am coborât prin pădure, nici prea abrupt, dar nici domol, până când am ajuns în zona stâncoasă care la acea oră era destul de umedă și alunecoasă. 

Da, pe acolo am coborât

 

Am continuat cu mare grijă și perseverența ne-a fost răsplătită : o capră neagră însoțită de un puiandru și-a făcut apariția, o adevărată surpriză pentru noi. Nu ne-am așteptat ca în Apuseni să vedem asemenea exemplare, deși se încadrează perfect în peisajul stâncos și abrupt.

Aceea e o capră neagră

Dolina 3 are formă de triunghi, deschiderea acesteia fiind de 300 m. 

În dolina 3

Există un punct de acces în sectorul subteran, deasupra acestuia înălțându-se un perete vertical de 200 m. Impresionant este și grohotișul care trebuie străbătut pentru a ajunge în dolina nr. 1.

Dolina 3

 

Fața cea mai fotogenică a Cetăților Ponorului o reprezintă Portalul.

 

Aflat în Dolina 1, deschiderea sa are 70 m înălțime și 30 m lățime. A fost explorat în 1929 de Emil Racoviță și de atunci de generații întregi de speologi și alpiniști, dornici să-i pătrundă tainele. La cucerirea traseului subteran au participat și militari brașoveni, conduși de Emilian Cristea. Ce vremuri !

Portal spre o lume misterioasă

Pentru a ajunge la Portal trebuie să ai puțin curaj, ceva cunoștințe, un pic de experiență, niște condiție fizică și multă pasiune. Coborârea se face pe un perete vertical, nu mai înalt de 8 m, care te ajută cu prize pentru toate gusturile și cabluri de siguranță. Atenție electricieni, nu din cele cu care sunteți voi obișnuiți.

Nu este extrem de dificil, singura problemă poate fi înghesuiala deoarece zona este foarte vizitată.

Odată trecut acest hop, am putut admira din cel mai coborât punct al platoului carstic Padiș (950 m altitudine) întreaga măreție a Cetăților.

Dolina 1 are 300 m adâncime și 1.000 m diametru, un portal care îți taie răsuflarea indiferent de unghiul din care îl privești, o apă rece ca gheața ce vine direct din Lumea Pierdută și din care îți poți potoli setea bând direct din cascadă, un tunel către lumea subterană ce poate fi explorat până la un punct fără echipamente speciale și o cale de acces, singura terestră de altfel, către dolina nr. 2.

Spre adâncuri

 Aceasta este cea mai izolată. Mai puțin adâncă decât celelalte ("doar" 150 m) este închisă de pereți verticali care îți dau senzația că ești undeva, pe fundul unei fântâni, privind către o fâșie de cer.

Spre Dolina 2

Cu un diametru de 70 m, Dolina 2 comunică și cu lumea subterană.

Dolina 2

 Cum grohotișul pe care îl escaladasem trebuia și coborât, după câteva minute am părăsit Dolina 2 și ne-am reîntors la Portal, de unde a început misiunea de evadare din Cetăți.

Sus, sus, sus în dolina 2

Până acum acestea se încăpățânaseră să ne așeze în cale tot felul de obstacole. 

Dolina 2

A urmat o serie de cățărări, mai întâi de la Portal și apoi altele și altele până am ajuns la limita pădurii. Și aici erau prezente cablurile, de mare ajutor în unele momente, precum și scărițele metalice pe care am traversat zonele mai expuse.

Din interiorul Dolinei 1

Traseul este dificil, dar nu de nefăcut. Frumusețea peste care dai te face să uiți că aluneci pe grohotiș sau că ești agățat de lanțuri.

Da, denumirea de "Cetăți" este foarte potrivită pentru că au un aer maiestuos, regal iar pentru a le vizita duci o adevărată luptă de cucerire.

Portalul

Apusenii sunt înșelători. Nu au niciun vârf care să atingă 1.900 m, sunt străbătuți de tot felul de văi și găsești sate cățărate unde nici nu te aștepți. De la distanță îți vine să spui că sunt niște dealuri, așa, o țâră mai mari.

Cabana Cetățile Ponorului

Dar câte surprize te așteaptă atunci când îi străbați !

Cetățile Ponorului și ceea ce a urmat mi-au schimbat total părerea. Apusenii sunt munți, munți adevărați, de o frumusețe extraordinară.

Categoric, zona dă dependență.

 

Din adâncurile pământului