Miercuri după-amiază, după ce ne-am completat proviziile în Huedin, am pornit-o spre Doda Pilii, ultima localitate pe drumul spre Padiș. Din păcate nu ne-am putut respecta planurile. Drumul între Răchițele și Ic Ponor suferă de reparații capitale. Atât de capitale încât a devenit aproape impracticabil. Cu siguranță că la finalizarea lucrărilor (stabilită cu mult prea mult optimism pentru octombrie 2011) cei aproximativ 30 de km se vor parcurge cu o viteză decentă.
Încântați de urarea de întâmpinare a Parcului Apuseni ne-am continuat ascensiunea spre locul de campare pe care îl doream a fi în zona La Grajduri (Poiana Glăvoi) care beneficiază de o apropiere față de majoritatea traseelor.
 |
| Doda Pilii |
După Ic Ponor (un fost sat de vacanță aflat la 5 km de Doda Pilii, astăzi doar ruine) drumul de acces aproape dispare. Pe unele porțiuni au supraviețuit parapeții din beton, însă restul a fost distrus de tafuri, mașinile care au definit brutal noțiunea de exploatare forestieră. Buștenii au fost târâți cale de mai mulți kilometrii către locurile de încărcare. Un singur cuvânt poate surprinde realitatea ignorată de autorități : durere ...
Micul Gigant, Matizul Pepito, s-a comportat admirabil. A sforăit ce-a sforăit și ca un armasar care a consumat porție dublă de jăratic, ne-a purtat până la Cabana Padiș. Aici : surpriză ! Poteca amărâtă pe care venisem s-a preschimbat in autostradă.
Pe la ora 21 am ajuns la Cabana Brădet, care ne-a adoptat pentru următoarele două nopți.
 |
| Cabana Brădet |
A doua zi am aflat care sunt afacerile zonei. Pe lângă tăierile masive și pășunatul cornutelor mari (am mâncat un caș de vacă delicios, mmm !) cineva și-a închipuit Carpathian Garden ca fiind proprietatea ei privată, cu mult potențial turistic, atât de mult că se lucrează de zor la două hoteluri iar vechea cabană Padiș a fost închisă. Oficial pentru modernizare și extindere, neoficial gazduiește echipele de muncitori constructori.
 |
| Viitorul hotel "Udrea" |
 |
| Fosta cabană Padiș |
Dar să revin ...
Joi a fost zi de traseu. Am ales sa vizităm Ghețarul Focul Viu, care face parte din Circuitul Galbenei.
Traseul spre Poiana Ponor străbate zona sălașelor de vară, cu peisaj specific masivelor calcaroase. De altfel "ponor" înseamnă atât râpă, povârniș, deal cu coama înaltă și rotundă cât și apă curgătoare mică, râu care se pierde în pământ sau poiană într-o pădurice.
 |
| Sălașe de vară |
 |
| Poiana Ponoare |
Chiar și aici, în inima ariei protejate, dorința de profit a întrecut-o pe cea de frumos. La un moment dat, poteca turistică devine drum forestier și prin poiene se văd urmele lăsate de bușteni, chiar lângă inscripțiile care ne îndeamnă să protejăm natura.
Padișul este singura zonă muntoasă în care, datorită multitudinii de obiective, traseele au deviații marcate de obicei prin punct dublu. L-am întâlnit și noi pe cel ce ne-a condus la Izbucul Ponor (izbucul este un izvor carstic ce formează în partea ascendentă a galeriei un mic lac).
 |
| Spre izbuc |
 |
| Izbucul Ponor |
 |
| Din adâncuri |
Apa Ponorului, după ce străbate poiana cu același nume, la vreo 240 m de la izbuc, dispare în adâncuri, fenomen caracteristic zonei.
 |
| Meandre |
În maxim 10 minute din poiana (cu tot cu pauză pentru fotografii) ajungem în zona Glăvoi, la Grajduri.
 |
| Deh, a fost primăvară |
Întindem pasul spre Focul Viu, încercând să nu ratăm fenomenul care da numele ghețarului.
De aici l-am avut însoțitor pe Vodaș de Padiș, un cățelandru voios și prietenos. Drumul prin pădure a avut un farmec aparte, fiind însoțiți de sentimentul ca am pătruns in Padurea Fermecată din povești.
Ne-am atins obiectivul bine după ora prânzului (să fii fost cam 2 dupa-amiaza). În plus, cerul a început să se încarce de nori, astfel că focul nu a mai fost atât de viu. Galbenul pal al gheții a fost admirat doar cu ochiul liber, aparatele nefiind atât de sensibile.
 |
| Coborârea spre ghețar |
Pentru că duceam lipsă de adrenalină, companionul nostru, dintr-o stare euforică nu prea bine dimensionată, a alunecat pe gheța balconului de belvedere și a cazut în peșteră. Cum forța gravitațională nu acționează și în sens invers, Vodaș s-a trezit prizonier fără altă perspectivă decât congelarea. Cu un pic de efort, emoții (puteam avea aceeași soartă la orice mică neatenție) și un instinct de supraviețuitor, am reușit să-l salvăm. Am aflat apoi La Grajduri că fusese adus în zonă și abandonat. Nu comentez ...
 |
| Vodaș de Padiș |
Pentru un pic de perspectivă, am atacat deviația marcată cu punct dublu galben către Pietrele Galbenei. Frumos peisaj, deși se pregătea de ploaie. Poate a fost mai bine, am scăpat de întâlnirea cu viperele.
Ne-am întors într-un ritm alert (doar ați văzut norii) și după ce am mâncat în Glăvoi ne-am luat picioarele la spinare către Cabana Brădet unde ne așteptau plăcinte ardelenești, cu brânză la mijloc, mari cât farfuria. Ploaia ne-a prins pe drum și a avut grijă să ne mureze bine.
Ziua de joi s-a încheiat cu o baie fierbinte, o masă copioasă și o pălincă tare bine venită.
 |
| Motor și motoare |
Ziua de vineri ne-a trimis acasă. Ploaie, burniță, ceață deasă. Am coborât din Padiș spre Satul de Vacanță Boga, supărați că vremea nu a ținut mai mult cu noi. Pe lângă premiera (pentru noi) de a traversa Munții Bihor-Vlădeasa de la est la vest, am decis să adaugăm la colecție o revizitare a Peșterii Urșilor.
Au urmat câteva zile de odihnă, cu mici raite la Guruslău, Jibou și Grădina Zmeilor de care am povestit câte ceva. Pe larg despre ele, în episodul viitor.
